10 lucruri pentru care nu ar trebui să dai explicaţii niciodată
În funcție de felul în care am fost crescuți, avem tendința de a da explicații în legătură cu comportamentul nostru, cu deciziile pe care le luăm, mai ales dacă căutăm validarea celorlalți, așa cum o făceam când eram mici.
Chiar dacă avem tendința să dăm explicații asupra aspectelor mărunte, sunt părți de o importanță vitală ale vieții noastre, pentru care niciodată nu ar trebui să ne batem capul să oferim explicații.
Află pentru care lucruri nu trebuie să dai explicaţii nimanui
1. Partenerul de viață. Una dintre cele mai indiscrete întrebări este: „de ce stai cu persoana respectivă„? Când vine vorba despre intimitatea unui cuplu și alegerea pe care inima a făcut-o, nu avem niciun drept să punem astfel de întrebări, iar răspunsurile noastre trebuie scurte și tăioase. Sigur, când vine vorba de relații abuzive, toxice, poate intervenția noastră (sigur, discretă, cu omenie) să deschidă ochii persoanei îndrăgostite și să facă o alegere mai inspirată.
2. Relația cu familia. „Sângele apă nu se face”, dar când avem de-a face cu familie abuzivă, poate distanțarea ne ajută să ne vindecăm și poate, dacă este cazul, să putem ierta. Dacă alegem să ne îndepărtăm, nu suntem obligați să explicăm nimănui, nici măcar celor implicați direct. Trebuie să învățăm să ne asumăm deciziile și să fim mai atenți la nevoile noastre, nu ale celorlalți.
3. Alegerea hobby-urilor. Multe dintre îndeletnicirile cu istorie considerabilă au dispărut, pentru că nu mai erau la „modă”, iar ucenicii au pierdut șansa de a face toată viața ce le place, pentru că oamenii vorbeau prea mult despre ce nu îi privește. Pe scurt, fă ce îți place, indiferent de ce părere are lumea despre asta.
4. Felul în care îți crești copiii. În vremurile noastre, tot mai mulți părinți aleg să își crească copiii cu respect, cu blândețe, fără violență și, din păcate, tot apar voci care spun că, crescând copiii cu teroare, ajung adulți respectuoși. Ajung doar adulți submisivi, dar unii nu văd diferența. Dacă nu e vorba de violență, de abuz, de umilință, nu trebuie să acceptăm intervenția altor adulți în familia noastră, ci putem să o facem la ghidarea unui specialist, dacă vrem confirmare că facem ce trebuie.
5. Preferința muzicală. Rock, rap, pop, muzică populară, manele sau muzică clasică, fiecare are dreptul să asculte fix ce îi place. În plus, oricât de tare ai încerca, dragostea pentru muzică nu se impune, ci se trăiește cu inima. Nu trebuie să explici de ce asculți un anume gen muzical și, oricum, muzica se simte, deci uneori cuvintele sunt de prisos.
6. Mediul în care ne-am născut. Faptul că ne naștem în ghetouri sau în lux nu ne definește! În plus, nu este o decizie pe care noi o putem controla, de aceea nu trebuie niciodată să oferiți explicații în această privință.
7. Religia pe care alegem să o urmăm. Fie că păstrăm religia aleasă de familia noastră, fie că o schimbăm odată ajunși adulți, credința este un aspect intim, care ar trebui să fie strict între om și divinitatea aleasă. Dacă principiile acelei religii vi se potrivesc, trăiți fără explicații suplimentare.
8. Orientarea sexuală. Fie că îți place același gen, genul opus sau ambele, nu trebuie să oferi nimănui explicație pentru că pur și simplu, așa ne naștem! Dacă totuși homofobii nu se pot abține să nu își ofere părerea necerută, cel mai bine e să îi ignorați! Ce se întâmplă în dormitor, între 2 adulți care sunt atrași unul de celălalt și își doresc să facă sex, îi privește doar pe cei 2!
9. Preferinţele vestimentare. Trendurile vestimentare se schimbă de la sezon la sezon, dar a-ți forma propriul stil vestimentar este ceva prețios, o extensie a propriei personalități. Niciodată nu vă îmbrăcați cum dictează alții, dar țineți cont de faptul că puteți respecta conduita vestimentară, dar îi puteți adăuga personalitate prin accesorii.
10. Alegerea meseriei. Adesea, părinții își împing copiii către meserii bănoase sau care au respect din punct de vedere social, dar dacă copilul reușeste să depășească aceste „sugestii” și să aleagă ce îi place, munca nu o sa fie o corvoadă, poate chiar să devină o plăcere.