10 semne clare că este cu adevărat băiat bun și nu un pierde vară
Arată bine, pare în regulă, dar stau oare lucrurile chiar așa în ceea ce-l privește? Ce înseamnă, până la urmă, să fie băiat bun? Păi, în primul rând, un băiat bun este acela care are o inimă bună; cel care îi tratează pe ceilalți așa cum i-ar plăcea să fie tratat la rândul lui. Bunătatea lui este una care nu încearcă să obțină ceva prin această atitudine; este o bunătate reală, care nu așteaptă nimic în schimb: nici atenție, nici favoruri personale.
Desigur, atunci când citești anunțuri pentru întâlniri sau matrimoniale, este foarte greu să faci diferența între un tip bine intenționat și unul care pretinde că este manierat doar ca să obțină ceea ce își dorește de la tine. În orice caz, este clar că un tip așa cum îți dorești nu îți va spune tot timpul, cu fiecare ocazie, cât de minunat este. Nu are nevoie să o spună, o arată pur și simplu. Iată cum poți recunoaște unul:
1. Este respectuos
Dacă este cu adevărat un om bun, te va respecta; și asta pentru că, asemeni lui, ești o persoană și meriți să fii tratată că atare.
2. Știe să accepte un refuz
Un bărbat adevărat nu va încerca să te manipuleze ca să spui “da”. Îți va accepta decizia chiar dacă este în defavoarea lui. Nu va încerca să te facă să te răzgândești sau să te simți prost pentru alegerea pe care o faci.
3. Este răbdător
Înțelege că oamenii se maturizează și progresează în ritmul lor, într-un fel singuri, în altul când sunt într-o relație. Nu o să pună presiune pe ține să faci nimic din ceea ce nu îți dorești.
4. Nu dă vina pe alții pentru propriile nereușite
La fel ca oricine, și el poate face greșeli, însă diferența între el și un neisprăvit este că își asumă greșeala și nu îi blamează pe alții pentru vreo vină inventată.
5. Gândește înainte să acționeze
Știe din start că cel mai mic gest poate avea consecințe nebănuite, așa că își ia toate măsurile ca ceea ce face să nu deranjeze sau să îi supere pe alții. Preferă să facă asta decât să trebuiască să își ceară iertare după aceea, când poate este deja prea târziu.
6. Nu cerșește complimente
Bărbații care sunt siguri pe ei nu au nevoie de validare la tot pasul. Ei sunt așa cum sunt pentru că au făcut conștient această alegere, nu în speranța de a fi remarcați. În plus de asta, sunt chiar jenați atunci când sunt complimentați pentru intențiile lor bune.
7. E generos cu oamenii și îi ajută pe cei mai puțin norocoși
E ușor să fii de treabă cu oamenii pe care îi cunoști, dar adevărata față ti-o arăți atunci când interacționezi cu cei pe care nu îi cunoști. Un om care este bun îi va respecta și îi va ajuta și pe aceia care au o situație mai grea, fără a se consideră prea bun pentru a interveni în astfel de cazuri.
8. Știe să ierte
Și asta cel puțin prin prisma faptului că știe că și el este supus greșelii. Bărbații buni au înțeles deja că nimeni nu are de câștigat dintr-un conflict, așa că iartă și merg mai departe.
9. Îi acceptă pe ceilalți așa cum sunt
Unul dintre motivele pentru care un bărbat adevărat este o prezență plăcută este tocmai faptul că îi acceptă chiar și pe cei cu care nu simte că are vreo legătură. Nu încearcă să schimbe oamenii; îi iubește și îi apreciază pentru ceea ce sunt.
10. Te poți baza pe el
Îți va spune din timp dacă nu are cum să ajungă, nu te va lasă baltă. Ba chiar va face în așa fel încât să reprogramați . Știe că nu este politicos să lași pe cineva să aștepte, așa că este punctual. Toate acestea spun multe despre personalitatea lui și despre felul în care va reacționa într-o situație sau alta.