12 feluri in care sa treci peste un “crush”, chiar daca pare imposibil
Dragostea poate sa doara, stim asta deja. La inceput, totul este invaluit intr-un sentiment de fericire pura si care pare ca nu ne va parasi niciodata. Ti se pare ca prinzi din zbor intelesul tuturor cartilor, al filmelor si al cantecelor care nu aveau niciun sens pentru tine pana atunci; totul pare dintr-odata posibil.
Problema, atunci cand ai un “crush”, este ca poti obtine doua feluri de reactii. Se poate ca persoana respectiva sa simta acelasi lucru pentru tine (cazul fericit, in care dati o sansa unei posibile legaturi), dar exista si posibilitatea ca acea persoana nici macar sa nu te observe si sa trebuiasca sa gasesti o modalitate de a trece peste acest episode din viata ta. Chiar daca ti se pare imposibil acum, incearca cele 12 sugestii pe care ti le propunem.
1. Povesteste totul cuiva apropiat
Este genul de subiect pe care preferam sa-l tinem de obicei doar pentru sine, pentru ca este teama sa nu fim intelesi gresit. Daca ai totusi pe cineva de incredere, merita sa te destainui. Iti va da un sentiment placut de eliberare.
2. Plangi atat cat simti ca ai nevoie
Este un sfat bun inclusiv din punct de vedere terapeutic. Chiar daca nu ai apucat sa ai o relatie cu persoana de care te-ai indragostit, durerea neimplinirii este la fel de mare ca in cazul unei despartiri.
3. Uita-te la seriale
Nu trebuie sa fie neaparat unele care sa te solicite. Important este sa isi atinga scopul, si anume acela de a te distrage de la gandurile care te apasa.
4. Rasfata-te
Mergi la spa, intr-un city-break, mananca ceva bun, fa lucruri care sa iti aminteasca ce viata frumoasa ai si cat de bine te simti cu propria persoana.
5. Concentreaza-te pe pasiunile tale
Poate ca este cel mai bun moment sa te reapuci de romanul pe care l-ai lasat neterminat, sau poate ca vrei sa pictezi din nou. Ai petrecut deja suficient timp gandindu-te la “crush”-ul tau, visand cu ochii deschisi la ce ar putea fi.
6. Spune-i si lui/ei
Stiu ca este un indemn ciudat. Daca e sa fim sinceri pana la capat, nici nu este un sfat pentru oricine. Totusi, daca simti ca este posibil, spune-i. Chiar daca nu poti sa faci asta privindu-l in ochi, nici ideea unui email anonim sau a unei scrisori scrise cu mana ta nu este rea deloc. Iti va fi de ajutor sa stii ca ti-ai luat aceasta povara de pe suflet.
7. Incearca ceva nou
De la cursuri de gatit pana la a incepe sa scrii poezii, orice te poate ajuta sa te deconectezi si sa cunosti oameni noi, merita incercat. Ceva care sa te mai faca sa uiti de focul pasiunii si de faptul ca sentimentele nu iti sunt impartasite.
8. Fa sport
Te vei simti mai bine cu tine, ceea ce te va ajuta sa treci mai usor peste faptul ca cel de care iti place nu este interesat sa te cunoasca. In plus, atunci cand faci sport, creierul produce endorfine care te fac sa te simti mai bine.
9. Gaseste-i defectele
Trebuie sa aiba unul, cel putin. Evita sa pui persoana respectiva pe un piedestal, atat de sus incat sa nu-i mai poti observa latura negativa. Adevarul este ca nimeni nu e perfect, asa ca nu te mai gandi ca ai pierdut sansa vietii tale.
10. Fa o schimbare
Poate o tunsoare noua, poate niste haine mai altfel, poate o alta atitudine… Nu trebuie sa fie ceva drastic, insa e bine sa fie suficient cat sa te simti un alt om, care poate lua decizia sa mearga mai departe.
11. Scoate-l cu totul din viata ta
Mai ales daca nu sunteti colegi la serviciu sau daca nu este in cercul tau de prieteni, o poti face fara sa privesti inapoi. In cazul in care stii ca vei mai vedea persoana respectiva, poate chiar des, ideal ar fi doar sa impui o distanta care sa te faca sa te simti in siguranta.
12. Cel mai important, treci peste resentimente
E simplu sa urasti pe cineva pentru ca nu te place, dar daca vrei sa depasesti momentul este mai bine sa accepti lucrurile asa cum sunt. Nu spune nimeni ca este usor, dar merita. Mai ales pentru ca, dincolo de acest “crush” neimplinit, te asteapta cineva cu care te vei potrivi asa cum visezi.