5 obiceiuri ce pot afecta sănătatea vaginului
Sănătatea aparatului reproducător feminin depinde de acțiunile din viața de zi cu zi ale pacientei, de modul acesteia de viață, de statusul social cât și de mediul de viață în care își desfășoară principalele activități zilnice. Aceste acțiuni ce implică sănătatea vaginului, efectuate în mod repetat, devin obiceiuri ce pot avea ca rezultat apariția fenomenelor patologice ce implică aparatul reproducător feminin din care face parte și vaginul.
Farmaciştii Catena recomandă gelurile intime de la Genera, special concepute pentru zona intimă. Mai multe detalii despre produse găsiţi AICI.
Obiceiuri care îi pot face rău vaginului
- Partenerii sexuali multiplii – Cel mai nesănătos obicei al pacientelor ce poate genera afectarea vaginului este reprezentat de lipsa unui partener sexual stabil (soț, iubit) și efectuarea actului sexual cu parteneri multiplii. De menționat aici este faptul că fiecare partener reprezintă pentru pacientă un posibil focar de infecție și de contaminare cu boli cu transmitere sexuală ce pot afecta sănătatea vaginului uneori chiar și în mod ireversibil ( herpesul genital, HIV-ul, sifilisul, gonoreea etc.)
- Practicarea sexului oral urmat de practicarea sexului normal – Al doilea cel mai nesănătos obicei ce afectează în mod cert sănătatea întregului aparat genito urinar este practicarea sexului oral urmat de practicarea sexului normal. Această situație nu face decât să contamineze mucoasa vaginală cu bacterile existente în cavitatea bucală fapt ce poate genera dezechilibre grave la nivelul florei bacteriene existente pe țesutul ce tapetează mucoasa vaginală, iar în cazurile netratate și nemonitorizate de medic se poate ajunge la dezvoltarea infecțiilor grave ce pot interesa atât vaginul cât și aparatul urinar (este bine știut că atât aparatul reproducător, cât și cel urinar au o cale comună fapt ce presupune posibilitatea infecțiilor ambelor aparate, având ca punct comun de plecare a infecției, vaginul).
- Igiena deficitară – Al treilea obicei ce poate afecta sănătatea vaginului constă într-o igienă deficitară fapt ce implică aparatul genito-urinar, secundar nerespectării principiilor de igienă intimă minimală și anume, cel mai frecvent obicei nesănătos fiind ștergerea dinspre anus spre vagin fapt ce duce la deplasarea materiilor fecale dinspre anus spre vulvă. Această situație este mare generatoare de infecții genitale.
- Utilizarea accesoriilor sexuale – Al patrulea obicei ce poate afecta sănătatea vaginului constă în utilizarea jucăriilor sexuale, a vibratoarelor și a cremelor ce facilitează penetrarea. Aceste creme şi uleiuri utilizate frecvent distrug echilibrul biologic creat de flora bacteriană ce tapetează mucoasa vaginală, iar eventualele escoriatii produse de utilizarea vibratoarelor spre exemplu, constituie adevărate porți de infecție și de intrare a agenților microbieni.
- Igiena deficitară la menstruaţie – Al cincilea obicei ce poate afecta sănătatea vaginului constă în lipsa igienei intime și anume a utilizării hârtiei igienice secundar micțiunii sau a schimbării frecvente a tampoanelor în timpul menstruației. Este binecunoscut faptul că urina prezentă pe lenjeria intimă sau pe tegument se dezintegrează, și la fel ca și sângele rezultat în urma menstruatiilor, constituie un mediu excelent de dezvoltare a microbilor și a infecțiilor ce pot implica vaginul.