5 sfaturi importante pentru a nu ajunge la burnout
Burnout este un concept care, din păcate, nu este deplin înțeles la români, mai ales din prisma faptului că angajații rar își cunosc drepturile, iar angajatorii fentează legea destul de des. În plus, la români, șeful este o „entitate” peste care nu poți să treci, trăind cu impresia că nu o să găsești niciodată un job mai bun, mai bine plătit, iar pe altarul serviciului trebuie să te sacrifici indiscutabil. Dar dacă nu e așa?
Ce înseamnă „burnout”?
Burnout înseamnă munca până la epuizare, până ajungi în stadiul în care chiar și ajuns acasă, gândul tot la serviciu stă, înseamnă nopți nedormite, boli declanșate de stres și oboseală, înseamnă sacrificarea vieții personale pentru locul de muncă.
Farmaciştii Catena recomandă SomnControl de la Naturalis, remediu eficient pentru insomnie, recomandat persoanelor care au dificultăţi în a adormi, în perioade de suprasolicitare în urma unui efort fizic sau intelectual intens, Mai multe detalii despre produs găsiţi AICI.
Venind din trecut cu istoria comunismului, viața personală, viața de familie, trebuia sacrificată pentru binele societății, așa că e cumva de înțeles de ce românul are tendința de a face orice pentru a nu pierde serviciul și e dispus să plătească orice preț. Cumva, în societatea noastră, este acceptat să fii epuizat de muncă, iar echilibrul personal să fie considerat un lux.
Care sunt semnele burnout-ului ?
Odată cu trecerea timpului, încep a fi studiate efectele nocive ale burnout-ului, iar oamenii încep să observe că prețul plătit este prea mare pentru un job în care ai fi înlocuit cu ușurință, chiar pe loc dacă ai claca.
Burnout-ul se manifestă diferit de la om la om, dar cele mai frecvente semne sunt următoarele:
- Tulburări ale somnului. Un creier relaxat o să dea imediat „comanda” de somn, într-un mod natural, sănătos, în timp ce o minte suprasolicitată, o să dea semnale confuze, ba somnolență în cele mai nefericite momente, ba adrenalină noaptea.
- Tulburări alimentare. Omul care muncește prea mult, rar respectă o conduită alimentară sănătoasă, ajungând ori să mănânce prea mult, ori prea puțin.
- Instabilitate emoțională. Din cauza serviciului nu avem timp să investim în pasiunile noastre, să creștem emoțional, spiritual, de aceea apar dezechilibre considerabile în această arie. Putem ajunge să râdem sau să fim furioși în cadrul aceleiași discuții.
- Incoerență/pierderi de memorie. Fără șansa de a ne deconecta putem ajunge să avem pierderi severe de memorie, se poate ajunge chiar la incoerență, la pierderea oricărei capacități de a dialoga logic.
- Pierderea notiunii timpului. Timpul poate ajunge un concept abstract, ziua se poate transforma în noapte, orele să pară minute. Sigur, când se întâmplă asta datorită experiențelor frumoase e ceva dezirabil, dar pentru muncă, nu e cazul.
- Înrăutățirea stării de sănătate. Afecțiuni cardio vasculare, depresie, diabet, tulburări ale tranzitului, cancer, pot fi moștenite genetic, dar pot fi declanșate de burnout.
5 sfaturi importante pentru a nu ajunge la burnout
- Cere și oferă respect. Sub nicio formă nu accepta să fi umilit, să ți se vorbească cu aroganță sau lipsit de respect. Niciun job, oricât de bine e plătit, nu merită să îți distrugi imaginea de sine, să accepți mai puțin decât meriți. La fel viceversa.
- Orele suplimentare sunt excepție, nu regulă. Pot apărea situații urgente în care trebuie să rămâi peste program, dar de fiecare data trebuie să fii recompensat pentru orele pierdute și să te întrebi mereu: ori sunt eu ineficient, ori mi se dau prea multe responsabilități?
- Respectă timpul de odihnă. Indiferent de cât de important este jobul tău, dacă nu esti odihnit, ești dispus erorii, poți să clachezi sau să faci greșeli greu de reparat. Odihna e fundamentală!
- Prioritizează activitățile de serviciu, doar în timpul programului. Atunci când ți se dau sarcini excesive, acceptă-le pe toate, dar informează (în scris) superiorul ierarhic că ai nevoie să îți spună care sarcină de lucru reprezintă o prioritate pentru job și pe care o poți îndeplini în altă zi (sau o poți oferi unui alt coleg). Nu totul trebuie făcut în aceeași zi!
- Respectă fișa postului. Aceasta reprezintă un instrument la care poți apela cu încredere de fiecare dată. Dacă nu ai o fișa a postului clară, semnată, angajatorul produce o ilegalitate enormă pentru care poate pierde afacerea. Ce este peste fișa postului este suplimentar și nu ești obligat să îndeplinești.