7 motive pentru care nu poti ramane insarcinata
Obtinerea unei sarcini presupune sincronizarea unor mecanisme complexe pentru ca ovulatia, fertilizarea si implantarea ovocitului sa se desfasoare in parametri optimi.
Cauzele esecului obtinerii unei sarcini pot fi reprezentate atat de infertilitatea feminina, cat si de infertilitatea masculina
Cauzele esecului obtinerii unei sarcini pot fi multiple, reprezentate atat de infertilitatea feminina, cat si de infertilitatea masculina. De asemenea, intr-o treime din cazuri, etiologia este combinata, ambii parteneri fiind responsabili de esecul obtinerii unei sarcini viabile. Desi se discuta mai putin despre infertilitatea masculina, in ultimii ani s-a constatat o crestere semnificativa a cazurilor de patologie masculina care afecteaza fertilitatea de cuplu.
Infertilitatea masculina
Infertilitatea masculina poate avea cauze multiple. Cel mai frecvent, este vorba despre o productie spermatica anormala generata de o paleta variata de factori: defecte genetice (care impiedica productia normala de sperma), anomalii de coborare a testiculelor in viata embrionara, existenta anumitor boli cronice (de exemplu, diabet), infectii locale recurente sau traumatisme si interventii chirurgicale la nivel scrotal sau inghinal. Expunerea la pesticide, substante toxice, consumul cronic de alcool, tutun, droguri sau expunerea excesiva la temperaturi crescute (de exemplu, sauna) pot afecta productia spermatica. De asemenea, existenta unor probleme de ejaculare (ejaculare retrograda) poate influenta negativ fertilitatea de cuplu.
Infertilitatea feminina prezinta, de asemenea, cauze multiple
- Varsta – reprezinta un factor important care influenteaza fertilitatea. In special varsta materna este vizata. Dupa 35 de ani are loc un declin important al fertilitatii feminine, indiferent daca exista sau nu asociate alte patologii. Totusi, ultimele studii de specialitate par sa atraga atentia din ce in ce mai mult si asupra influentei varstei paterne asupra proceselor complexe ce contribuie la fecundatia si implantarea corecta a sarcinii.
- Anomalii ovulatorii – cauzate, de obicei, de dereglari hormonale (de exemplu, sindromul de ovar micropolichistic, hiperprolactinemie − prolactinom), pot interfera cu procesul normal de ovulatie. De asemenea, existenta unor dereglari in alimentatie, efortul fizic excesiv (sportivele de performanta prezinta amenoree si anovulatie) si obezitatea sau casexia duc la dereglari ale procesului ovulator.
- Afectarea permeabilitatii tubare – rezultata, de obicei, in urma bolilor inflamatorii pelvine (din cauza infectiilor cu transmitere sexuala), endometriozei sau aderentelor postoperatorii. Lipsa permeabilitatii tubare impiedica fecundarea si interfereaza cu procesul de migrare a ovocitului catre cavitatea uterina. De asemenea, s-a constatat ca existenta unui hidrosalpinx impiedica implantarea si dezvoltarea corecta a unei sarcini chiar si in cadrul procedurilor de reproducere asistata, aceasta patologie necesitand interventia chirurgicala anterior efectuarii procedurilor.
- Anomalii uterine sau cervicale – anomaliile congenitale genitale, reprezentate de anomalii in procesul de formare a organelor genitale interne in perioada de embriogeneza (agenezii, uter septat, uter didelf, septuri vaginale etc.), pot cauza infertilitate. De asemenea, existenta unor formatiuni tumorale uterine (de exemplu, formatiuni fibromatoase sau polipoide) poate interfera cu procesul implantarii ovocitare.
- Tratamente chimio- si radioterapice – afecteaza functionalitatea ovariana, ducand la infertilitate.
- Boli cronice – existenta unor boli cronice cu afectare sistemica reprezinta o cauza importanta de infertilitate (de exemplu, boala Cushing, diabet, insuficienta renala, boli tiroidiene, lupus eritematos sistemic etc.).
Text: Dr. Stavri Andreea
Medic specialist obstetrica-ginecologie