Ce regreta femeile dupa 40 de ani?
Timpul este o resursa epuizabila si fiecare varsta are propria ei menire. Exista o varsta pentru a studia, alta pentru a forma o familie si pentru a da nastere unui copil, alta pentru actiuni de binefacere si pentru rugaciuni. Din aceasta perspectiva, varsta de 30 de ani pare a se incadra in toate aceste categorii. Corpul este inca sanatos, organismul are destula forta si energie, debordeaza de optimism si pofta de viata. Femeile de 30 de ani au deja o oarecare independenta fata de parinti si o maturitate interioara, care le permite sa dobandeasca perceptia asupra a ceea ce vor si ce le place. Pot naste copii si dezvolta cariere de succes. Dar, in mod paradoxal, cand poti sa faci multe, e usor sa te pierzi in toata diversitatea de posibilitati. Cum sa-ti distribui prioritatile? Ce e mai bine sa faci la 30 de ani? Sa cladesti o cariera sau sa cresti copii? Sa participi la actiuni sociale? Sa investesti banii in calatorii sau in constructia unei case? Ce poti face acum si ce poti lasa pentru mai tarziu? Toate aceste intrebari se transforma in regrete, incepand cu varsta de 40 de ani.
Cele mai frecvente regrete ale femeilor trecute de varsta de 40 de ani:
- Regretul ca s-au neglijat – castiga detasat in toate sondajele adresate femeilor.
A darui, un verb atat de tipic pentru femei. Femeile sunt construite sa ofere, sa dea viata copiilor, sa daruiasca trupurile barbatilor, sa le puna la dispozitie mancare calda, haine curate etc. Pare atat de firesc sa alergi, indeplinind nevoile tuturor, si sa uiti complet de tine. Sa nu refuzi, sa nu superi si sa nu nemultumesti pe nimeni. Nu ti-ai urmat visele, ci le-ai indeplinit pe ale altora, nu ai avut grija de tine, iar acum e „prea tarziu”. Dar… niciodata nu e „prea tarziu” sa mergi la un salon de infrumusetare, sa inveti sa dansezi, sa pictezi, sa urmezi cursuri de perfectionare sau sa participi la grupuri de dezvoltare personala. Trebuie doar sa iti deschizi aripile.
- Regretul ca au calatorit prea putin.Trebuie insa sa ne aducem aminte ca 40 de ani nu este inca varsta pensiei, avem inca destul timp sa calatorim. Copiii au mai crescut si posibilitati inca sunt; asadar, la acest capitol se poate spune ca timp mai este. Calatoriile nu e obligatoriu sa fie foarte departe, pentru mult timp si foarte scumpe.
- Regretul ca au petrecut prea mult timp la job in detrimentul familiei. Femeile in ziua de astazi se ocupa de afaceri, conduc businessuri, isi cladesc cariere in diverse domenii, urmeaza o multime de cursuri si obtin numeroase calificari. Toate acestea pentru a-si obtine independenta, autonomia si pentru a procura familiei si copiilor cele necesare, si chiar mai mult de atat. Pentru a cumpara o casa, masini, vacante si multe, multe jucarii. Din sondajele realizate reiese faptul ca foarte multe femei regreta ca nu au vazut cum le-au crescut copiii si ca nu au fost alaturi de ei in momentele importante ale vietii lor.
- Regretul ca nu si-au consolidat relatia cu sotul/partenerul. Este un fapt frecvent intalnit, ca femeile sa isi canalizeze toata energia in cresterea copiilor, responsabilitatile de la job, alte planuri de viitor si sa uite ca alaturi de ele se mai afla cineva. Este un om care are si el nevoie, la randul lui, de dragoste, atentie, admiratie.
Exista multe alte lucruri pe care femeile de 40 de ani le regreta, cum ar fi cel de a fi nascut prea putini copii. Au pareri de rau din cauza faptului ca si-au neglijat sanatatea, ca au practicat meserii care nu le-au adus si alte satisfactii in afara celor financiare si ca nu au reusit sa renunte din timp la vicii nocive, precum fumatul sau alcoolul. Poate ca relatarile de mai sus va vor inspira sa faceti cateva schimbari in stilul de viata si sa reusiti sa traiti din plin si cat mai stralucitor.
Text: Psiholog Dana Comanescu