Privarea de afectiune: efecte asupra copilului
Afectiunea manifestata prin mangaieri, saruturi, atentie, participarea la jocurile copilariei, giugiulelile, ridicatul in brate si imbratisarile constituie o contributie importanta la starea de sanatate fizica, emotionala, mentala si sociala a copilului. De asemenea, dragostea parinteasca se reflecta prin expresii faciale placute, zambete si cuvinte de incurajare si alint care creeaza o stare de bine generala copilului. Privarea de aceste gesturi calde in copilarie poate afecta importante segmente de dezvoltare a copilului, stabilitatea emotionala afectata fiind o dimensiune care va interfera cu celelalte aspecte ale dezvoltarii chiar pe intregul parcurs al vietii unei persoane.
Efecte ale privarii de afectiune
In copilarie, contactul tactil este esential pentru dezvoltarea armonioasa a copilului. Nou-nascutii care primesc acest tip de afectiune sunt mai calmi si dorm mai bine decat copiii privati de atingerile materne. Ei dezvolta, de asemenea, abilitatea de a recunoaste persoanele care ii ingrijesc si pe parcurs dezvolta o legatura puternica fata de acestea, spre deosebire de ceilalti copii, privati afectiv. Studii de specialitate au aratat ca bebelusii care au primit afectiune materna pana la varsta de 1 an au fost mai puternici din punct de vedere emotional ca adulti, au avut niveluri mai mici de anxietate decat altii care au primit mai putina afectiune in prima copilarie. O explicatie a acestui fenomen este data de faptul ca nivelul de cortizol (hormon de stres) este mai mic la varsta adulta la copiii care primesc afectiune, care sunt ingrijiti sau interactioneaza normal cu parintii. Totodata, acest nivel al cortizolului poate creste si la copiii hiperprotejati care cresc in familii hiperprotectoare si avide de a oferi afectiune.
Lipsa de afectiune in copilarie poate impiedica cresterea fizica a unui copil, precum si dezvoltarea sa emotionala. Acest fapt s-a observat pe copiii orfani care au fost privati aproape complet de suportul afectiv al parintilor in primii ani de viata, constatandu-se diferente de greutate si inaltime fata de copiii crescuti in familii cu un climat optim. Lipsa de afectiune poate influenta, de asemenea, calendarul de pubertate, constatandu-se ca fetele care au experimentat niveluri de afectiune mai ridicate mama-fiica sau tata-fiica au inceput pubertatea mai tarziu, spre deosebire de fetele care au fost private de aceasta afectiune. Privarea de afectiune contribuie, de asemenea, la starea de depresie la copii. Acest sentiment de gol poate conduce la izolare, la comportamente de fuga, la abuz de droguri si alcool sau chiar la boli psihice. Copiii care au experimentat relatii negative cu parintii nu reusesc sa construiasca relatii de incredere si securitate cu potentiali parteneri de cuplu sau sa mentina prietenii.
Forme de afectiune
Afectiunea parinteasca imbraca diferite forme. Parintii pot oferi o multime de gesturi calde, saruturi, imbratisari, mangaieri pentru copiii mici. Afectiunea fizica este o componenta importanta, insa este necesar sa fie completata cu declaratii verbale pozitive si expresii ale iubirii care intregesc spectrul afectuos si confera copilului suportul de care are nevoie pe parcursul dezvoltarii sale.
Pe masura ce copiii cresc, ei vor prefera alte tipuri de afectiune si se vor dezlipi incet-incet de unele comportamente din copilarie cu care se simt inconfortabil, devenind mai independenti. Parintii pot inlocui gesturile oferite in copilarie cu cadouri personale sau invitatii, petrecere a timpului impreuna in activitati placute cum ar fi desen, sport, excursii etc. Incetul cu incetul, afectiunea tactila este inlocuita cu afectiunea verbala care poate fi vizibila pe tot parcursul dezvoltarii. Daca copilul ajuns in adolescenta se va simti inconfortabil cu giugiulelile mamei, declaratiile verbale ale acesteia – „Te iubesc”, „Sunt atat de mandra de tine”, „Esti cel mai bun copil” − vor contribui atat la starea psihica pozitiva, cat si la increderea in sine, imaginea despre sine pozitiva si cresterea stimei de sine. De asemenea, gesturile copilariei pot fi inlocuite cu empatie si aprobare, respect fata de alegerile pe care copilul, devenit adolescent, le va face, atentie si coordonare in viata, respectand particularitatile si caracteristicile personalitatii sale.
Text: Psiholog Ionela-Janina Sabou