Greşelile părinţilor în educaţia copiilor
Orice părinte doreşte să îi ofere copilului său cea mai bună educație. Niciunul nu se trezește dimineața cu gândul de a-și certa, umili sau pedepsi copilul. Dar, în ciuda bunelor intenții, părinții fac greseli, cel mai adesea din lipsă de înțelegere sau de cunoștințe, nu din lipsa afecțiunii sau inteligenței. Iubirea este necesară, dar nu este suficientă pentru a crește copii înzestrați cu compasiune, încredere în forțele proprii, dăruire și curaj. Din nefericire, persistența în greșeli crește probabilitatea apariției unor probleme de comportament greu de gestionat.
Iată cele mai frecvente greșeli pe care le fac părinții în relația cu copiii lor:
- Nu sunt receptivi la emoțiile copilului
„Nu ai niciun motiv să plângi”, „Nu mai fii așa supărată”, „Nu are de ce să îți fie frică” spun părinții care nu pot gestiona ei înșiși emoțiile negative și prima lor grijă este să schimbe dispoziția copilului. Dar sentimentele intense ale copilului nu dispar când i se spune așa. Din contră, se amplifică, deoarece nu înțelege ce se întâmplă cu el, dezvoltând astfel sentimente de frustrare și de conflict interior. Emoțiile fac parte din viață, este firesc să le experimentezi și pe cele negative, și pe cele pozitive. Părintele trebuie să accepte și să îi oglindească sentimentele: „Pari foarte supărat”, „Înțeleg că îți este foarte frică” etc. Este important pentru un copil să se simtă acceptat și înțeles, deoarece o bună cunoaștere a emoțiilor îi va da echilibru și cunoaștere de sine. O bună inteligență emoțională contribuie mai mult decât IQ-ul la o viață fericită și împlinită.
- Folosesc în mod greşit lauda
Mulți părinți consideră că este necesar să laude abilitățile copiilor pentru a le crește încrederea în ei. Un copil lăudat în mod constant pentru inteligența și talentul lui va începe să evite sarcinile dificile și provocările pentru a nu-și pune în pericol poziția înalta. Va acționa mai pueril, pretinzând că este deștept. Laudă evaluativă este percepută de copil ca o presiune, cei din jur devenind surse de aprobare. Când părinții spun copilului „Ce băiat bun și cuminte ești”, îi trezesc copilului sentimente de vinovăție, deoarece el nu se simte așa și va avea tendința să o și demonstreze printr-un comportament nepotrivit. Ideal este să lăudăm efortul, să descriem în cuvinte admirative și detaliate faptele bune sau realizările copilului. În loc să îi spunem copilului „Ești deștept, talentat…”, îi putem spune „Cu siguranță ai muncit foarte mult… te-ai descurcat de minune… Felicitări!”. Vom dezvolta în acest fel motivația și setul mental de creștere.
- Critică, în loc să îndrume
Criticile sunt ca niște săgeți otrăvite care provoacă furie și resentimente, în loc să educe. Dacă îi spui copilului „Ești prost”, s-ar putea să riposteze și să spună „Ba nu, nu sunt”, dar va începe să se considere așa, evitând toate situațiile în care va trebui să își demonstreze istețimea, fiind convins că nu va face față. Copiii așteaptă să le spună părinții cine sunt și iau în serios criticile. Când părintele îndrumă, și nu critică, el se referă la comportament, nu la personalitatea copilului, încercând să găsească împreună soluții la problemă. Copiii care sunt criticaţi frecvent nu învață să fie responsabili, învață să se îndoiască de ei înșiși, să se condamne sau să îi învinuiască pe ceilalți pentru propriile greșeli.
- Aplică greșit pedepse și recompense
Pedepsele și recompensele sunt modalități de disciplinare, însă, aplicate greșit, pot face foarte mult rău. Bătaia, deși pare eficientă pe moment, nu funcționează niciodată. Are consecințe negative asupra copilului, naște sentimente de răzbunare și îl învață să fie agresiv. Este o provocare majoră pentru părinți să învețe să pedepsească fără să producă suferințe emoționale. Pedepsele prea dure, inconsecvențe, însoțite de furie și de vorbe aspre nu sunt eficiente. Pedeapsa trebuie să fie o consecință naturală a încălcării unei anumite reguli, de care copilul a luat la cunoștință (ex. pleacă de la locul de joacă dacă a lovit un copil). Părintele trebuie să fie ferm, rapid, consecvent și empatic și mai ales să nu uite să recompenseze ulterior un comportament pozitiv.