Controversatul domn Kinsey
Alfred Charles Kinsey a fost biolog, profesor de zoologie si sexolog. S-a nascut in Statele Unite ale Americii in 1894, iar in 1947 a fondat Institutul pentru Cercetari Sexuale la Universitatea din Indiana. Este cunoscut mai ales pentru ca a scris Comportamentul sexual masculin (1948) si Comportamentul sexual feminin (1953). Lucrarile lui stau la baza cercetarii in domeniul sexologiei si au provocat numeroase controverse in anii ’40 si ’50, atunci cand majoritatea era mult mai rezervata vizavi de acest tip de subiecte. Opera lui a influentat foarte mult valorile culturale si sociale atat in Statele Unite, cat si in intreaga lume.
Kinsey filma acte sexuale cu colegii
Cercetarile lui Kinsey au trecut granitele teoriei si ale interviurilor, el asistand propriu-zis la acte sexuale uneori chiar intre colegii cu care lucra. El justifica acest tip de experimente prin nevoia de a le castiga increderea subiectilor pe care ii avea in cercetare. Ii incuraja pe cei din stafful lui sa se implice intr-o gama larga de activitati sexuale atat cat considerau ei ca le este confortabil. Argumentul lui era acela ca cercetatorul trebuie sa inteleaga corect raspunsurile participantilor. Kinsey filma acte sexuale cu colegii in mansarda locuintei sale. Biograful Jonathan Gathorne-Hardy a explicat ca faceau asta pentru a pastra secretul asupra a ceea ce se intampla in procesul de cercetare, pentru ca, daca totul ar fi devenit public, cu siguranta s-ar fi nascut un mare scandal. James H. Jones, autor al unei biografii a lui Kinsey, alaturi de psihiatrul britanic Theodore Dalrymple, printre altii, au speculat ca cercetatorul american era, de fapt, motivat de propriile lui nevoi sexuale.
Se sustinea ca activitatea lui sexuala ii influenta prea mult studiul
Descoperirile lui au inceput sa fie luate in serios abia la 40 de ani dupa ce au avut loc. La vremea aceea, se sustinea ca activitatea lui sexuala ii influenta prea mult studiul, ca s-a bazat prea mult pe declaratii luate de la detinuti si prostituate. S-a zvonit ca inregistra anumiti subiecti celibatari ca fiind casatoriti, ca numarul de homosexuali intervievati ar fi fost disproportionat in raport cu numarul de heterosexuali, ceea ce ar fi putut distorsiona rezultatele studiilor. De asemenea, a fost controversat din cauza faptului ca nu a luat in calcul afro-americanii in cercetarea sa, desi in tezele sale despre comportamentul sexual masculin apar foarte multe referiri la subiecti afro-americani.
Multe dintre datele adunate de Kinsey de-a lungut anilor nu au fost acceptate de societatea stiintifica, considerandu-se ca voluntarii intervievati nu erau reprezentativi pentru populatie in general. In 1956, a intrat in atentia celor de la vama, din cauza faptului ca a colectat materiale video prornografice de pe tot cuprinsul Globului. Kinsey insa a murit inainte ca aceasta problema sa se rezolve in instanta.
Citeste si Barbati celebri dependenti de sex
Sursa foto: lifesitenews.com, quotesgram.com
Text: Ionut Solescu