Cum recunoşti relaţia cu un dependent emoţional
Nu doar alcoolul, drogurile, dulciurile, jocurile de noroc sau calculatorul creează dependență, ci și dragostea. Sunt acele cupluri care nu pot trăi nici împreună, dar nici separat, alcătuite, de regulă, dintr-un sadic și un masochist sau victimă și agresor. Dependentul față de partenerul de cuplu are nevoie de trăiri intense și dureroase, el suferă și trăiește pentru celălalt, nu își poate imagina viață fără el. Devine insistent și sufocant, consideră că totul se face doar împreună într-o simbioză totală, dăruindu-se pe sine sub pretextul iubirii profunde și autentice. Dependența emoțională nu este iubire, ci o fugă de autocunoaștere și respect de sine.
Iată câteva trăsături asociate personalității dependente:
1. Are dificultăți de a lua singur decizii
Nu decizii importante, unde este firesc să ai nevoie de un timp de gândire, ci cele de zi cu zi. Îi este aproape imposibil să ia o decizie măruntă fără să se consulte și să primească reasigurari din partea partenerului. Este ezitant, fricos, cu o teamă irațională de a nu greși.
2. Are nevoie ca ceilalți să își asume responsabilitatea pentru domenii importante din viața lui
Cei cu personalitate dependentă renunţă la controlul propriei vieți și pun pe umerii partenerului de cuplu responsabilitatea de a lua decizii majore în locul lor. Provocările vieții pot lua dimensiunile unor dificultăți insurmontabile și, prin urmare, sunt imposibil de rezolvat de unul singur.
3. Are dificultăți în a spune NU
Din teamă sau din nevoia de a fi acceptat sau plăcut va fi mereu de acord cu tine. El are dreptul la propria opinie atâta timp cât este de acord cu a ta. Nu se simte demn să își exprime sau să aibă o opinie diferită de altcineva.
4. Nu reușește să înceapă propriile proiecte
Dependentului nu îi place să se expună public, deoarece în acest mod vor vedea și ceilalți cât este de „lipsit de valoare”. Are o teamă acută de eșec, iar maniera cea mai bună de a îl evita este să refuze acțiunea și inițiativa. În relația de cuplu nu va lua inițiativa de a schimba ceva, lăsând lucrurile să se desfășoare după bunul plac al partenerului.
5. Are mare nevoie de validare și aprobare
Partenerul dependent va solicita validare și aprobare din partea ta la fel de disperat cum un alcoolic își dorește o băutură. Planetele se aliniază atunci când se simte acceptat și înțeles. Universul lucrează la liniștea lui până când insecuritatea lovește din nou. Deci, orice „victorie”, deși dorită cu disperare, este urmată de îndoială.
6. Nu își poate apăra granițele personale
Singură limita reală pe care o are partenerul dependent este să se afle în preajma unei relații dorite. În afară de aceasta, toate celelalte limite personale sunt fluide și negociabile pentru a menține relația cu partenerul iubit. Negocierea granițelor personale într-o relație creează vulnerabilitate. Unele tipuri de personalitate, cum ar fi dominatorul, exploatează acest tip de vulnerabilitate. El testează limitele și încearcă să afle cât de mult este dispus să dea dependentul. Nevoile lui instabile nu pot fi îndeplinite atât de ușor.
Dependentul poate petrece mult timp și energie încercând să mențină relațîi care îi amenință în mod constant stima de sine. Pentru a se vindeca, el trebuie să își cunoască valoarea și să învețe să aprecieze relațiile bazate pe respect și adevăr. Acceptarea adevărului este dificilă, dar este drumul spre eliberare!
Citeste si Femeia independenta, cosmarul barbatilor?!