5 lucruri care il pun pe fuga, dar de care tu nu ai habar
Chiar cand lucrurile par ca au intrat pe un fagas bun, ca distanta dintre voi a inceput sa se micsoreze considerabil si dragostea se infiripa nebuneste, se intampla….neprevazutul. Fara a fi constient de durerea ta, barbatul pe care l-ai cucerit si pare a fi indragostit nebuneste de tine, te paraseste sau se retrage din relatie fara nicio explicatie. O astfel de experienta, te face confuza si sa te simti vinovata, intrebandu-te: Cu ce oare am gresit?….De ce oare mi se intampla asta?….
Motive care il pun pe fuga….
- Odata cu intrarea intr-o conduita statica in care el nu mai este nevoit sa cucereasca, sa descopere, nu mai exista informatii noi care sa ii alimenteze interesul, se poate simti plafonat. Entuziasmul unora sta treaz pana la intimitatea fizica, considerand ca ceea ce a fost de cucerit a fost cucerit, iar ce poate urma este doar plictis si monotonie. Asadar, o doza de prudenta si de retinere in a furniza totul despre tine inca de la primele intalniri ar fi recomandata. De asemenea, oricata dorinta si atractie iti da ghes sa te arunci rapid in pat cu el, iti asumi si astfel de comportamente ulterioare ale lui. Pastreaza provocarea si lasa-l sa alerge dupa tine. Nu te gandi ca oboseste…
- Chiar daca a dorit sa iasa cu tine si s-a infiripat o relatie, el poate fi cu gandul la o relatie din trecut. Fata visurilor sale este prezenta permanent in gandurile lui, chiar daca el isi petrece timpul cu tine. Procesul terapeutic de Trebuie sa aflati daca el vrea intr-adevar sa se implice in aceasta relatie si cat doreste, daca vrea mai mult sau mai putin decat sunteti dispusa sa oferiti…iar aceste lucruri nu pot fi discutate decat dupa ce ati acordat timp suficient cunoasterii, ati avut rabdare unul cu celalalt si ati capatat incredere.
- Poate fi speriat de o relatie pe care tu o preconizezi ca fiind pe termen lung. El nu isi doreste asta dar nu stie cum sa ti-o spuna. Vrea distractie, culoare in viata lui, actiune, emotie, sa prelungeasca fantezia tineretii, dar nu isi doreste stabilitate sau o relatie pe termen lung. De aceea, cel mai potrivit lucru este sa te pastrezi activa pentru viata ta si nu sa cauti mereu sa te potrivesti cu a lui. Mentine-ti independenta si el va simti ca esti un premiu pentru care trebuie sa actioneze potrivit ca sa il merite. Cunoaste-ti valoarea! Daca el nu se afla in zona care ii trebuie, atunci si tu ar trebui sa stii ca meriti mai mult.
- Uneori se poate teme ca nu se ridica la nivelul asteptarilor tale. Daca la inceput totul a parut un joc, flirtul a fost amuzant si a inlesnit o apropiere mai mult decat te asteptai si tu dar si el, pe parcurs isi poate da seama ca nu isi poate permite mai multe aspecte pe care tu ti le doresti iar el isi doreste sa ti le ofere. Parfumurile sunt prea scumpe sau locatiile de vacanta alese de tine il falimenteaza. Este cumva normal sa se retraga fara explicatii. Dar nu numai raportul finantelor il poate speria ci uneori ambitiile tale profesionale sau pasiunea pentru cariera. Astfel de ambitii le poate interpreta ca fiind cu risc pentru camin si pentru climatul cald al viitoarei familii pe care si-o doreste.
- Daca a avut cea mai fericita copilarie… mama sa a fost perfecta, tatal sau niciodata nu a fumat, nu a baut, nu a inselat… Este de retinut o astfel de descriere si de stiut ca atunci cand ceva nu va merge in relatia voastra, el va accesa aceste amintiri si va fi tentat sa faca comparatii. Nu va intelege de altfel, nici cand vei avea probleme sau neintelegeri cu familia de provenienta si nu iti va fi alaturi sa le gestionezi sau sa le depasesti.
Citeste si Greseli de evitat la inceputul relatiei
Text: Sabou Ionela-Janina, psiholog