Sfaturi pentru sarcina trecuta de termen
Desi se spune ca sarcina dureaza noua luni, obstetricienii contorizeaza durata sarcinii in saptamani si zile. Data estimativa a nasterii este calculata conform unui consens international la 40 de saptamani sau 280 zile de la prima zi a ultimei menstruatii. Totusi doar 4 % (1 din 20) dintre femei vor naste la data estimata. In consecinta este considerata durata normala a sarcinii intervalul de 37-42 de saptamani, sarcina fiind considerata la termen.
O sarcina posttermen sau depasita/prelungita este considerata o sarcina care depaseste 42 saptamani sau 294 de zile de la prima zi a ultimei menstruatii.
Circa 10 % din gravide vor naste posttermen. Datarea corecta a sarcinii este esentiala pentru a cataloga corect o sarcina posttermen. In contextul unor cicluri menstruale regulate datarea corecta nu ar trebui sa puna probleme. Daca nu exista o certitudine asupra datei ultimei menstruatii varsta gestationala poate fi estimata pe baza masuratorilor ecografice. Acuratetea acestor masuratori este cu atat mai mare cu cat sunt efectuate mai devreme in sarcina si mai putin fiabile daca sunt efectuate in a doua jumatate a sarcinii.
Cauzele depasirii termenului de nastere sunt necunoscute in majoritatea a cazurilor. S-a constatat o incidenta mai mare la primele sarcini si la femeile care au avut o sarcina anterioara depasita. Factorii genetici, de asemenea, pot juca un rol. Un studiu a aratat un risc crescut de sarcini depasite la femeile care au fost ele insele nascute posttermen.
Riscurile sarcinii posttermen
Studiile arata ca sarcinile ce depasesc termenul de 42 de saptamani asociaza un risc crescut atat pentru mama cat si pentru fat. Riscul de nasterea a unui fat mort sau deces neonatal este crescut in sarcini care continua dincolo de 42 saptamani. Cu toate acestea, riscul este relativ mic – 4-7 la 1000 comparativ cu 2-3 la 1000 in cazul nasterilor la 37-42 saptamani.
Fetusii posttermen au un risc crescut de a dezvolta complicatii legate de dimensiunea mare a corpului (macrosomie), care este definit ca o greutate mai mare de 4500 de grame – prelungirea travaliului, traumatisme obstetricale etc.
Riscurile materne sunt legate de prelungirea travaliului, riscul crescut de leziuni de tesuturi moi precum si complicatiile asociate cu riscul crescut de cezariana.
American College of Obstetricians and Gynecologists (ACOG) recomanda monitorizarea fetala antenatala incepand cu saptamana 42 de sarcina, desi cei mai multi dintre obstetricieni incep la 41 saptamani. Testele pot include monitorizarea fetala (test nonstres) sau observarea starii fetale prin monitorizare ecografica (profil biofizic), precum si masurarea volumului de lichid amniotic.
Testul de nonstres presupune monitorizarea continua a activitatii cardiace fetale printr-un transductor plasat pe abdomenul matern, pe o perioada de cca. 20-30 minute. Se recomanda efectuarea testelor de nonstres la interval de 2-3 zile.
Profilul biofizic combina testul de nonstres cu monitorizarea anumitor parametri ecografici: miscari fetale active, miscari respiratorii fetale, tonusul fetal – flexii si extensii ale membrelor si masurarea lichidului amniotic. De asemenea se poate face testul de stres prin inducerea contractiilor uterine si monitorizarea activitatii cardiace fetale. Determinare momentului de inducere a travaliului la sarcinile depasite poate fi dificil. Trebuie luate in considerare riscurile si beneficiile continuarii sarcinii, rezultatele testelor prenatale precum si starea colului uterin. Esecul dilatarii colului uterin impune nasterea prin operatie cezariana.
Nou-nascutii proveniti din sarcini depasite au un aspect aparte: membre lungi, piele cu aspect pergamentos si impregnare meconiala, par lung si subtire si unghii cu aspect lung, de obicei sunt foarte alerti si cu aspect de ochi larg deschisi.
Pana in prezent exista putine studii care examineaza prognosticul pe termen lung al acestor copii din punct de vedere al dezvoltarii neuro-motorii si intelectuale insa pare sa fie similar cu cel al copiilor nascuti la termen.
Pe baza cardului Mama si Copilul, Farmaciile Catena intampina mamicile, dar si femeile care se pregatesc sa ramana insarcinate cu reduceri de pana la 25%.
Text: Dr. Stavri Andreea
Medic specialist obstetrica-ginecologie