Este indicat sau nu sa lasi copilul sa doarma cu voi in pat?
Co-sleeping a revenit in discutie de ceva timp. Nu e ceva nou, multi oameni o fac din instinct, dar aceasta practica a revenit in atentia oamenilor cu copii de cand APA (Asociatia Americana de Pediatrie) a punctat faptul ca nu recomanda dormitul in acelasi pat cu copilul.
Este evident ca celui mic ii place sa doarma alaturi de cineva in pat, dupa ce 9 luni a fost inconjurat si in contact permanent cu mama, iar patutul pare rece si prea mare pentru un copilas atat de mic, dar singurul motiv pentru care APA recomanda ca bebelusul sa doarma in patutul lui este de frica sufocatului. Daca unul dintre parteneri consuma alcool, este sub tratament medicamentos sau pur si simplu are un somn profund, atunci da, recomandat este ca bebelusul sa doarma in patut. De asemenea, pericolul ca cel mic sa cada din pat este destul de mare, iar traumatismele craniene pot fi fatale.
Argumente pro si contra
Pentru cel mic, a dormi cu mama (in mod special), dar si cu tata reprezinta un sentiment fantastic de siguranta. Respiratia parintelui, caldura pielii acestuia, asigura un somn placut, iar pentru copiii alaptati, este mult mai usor sa ajunga la mancare astfel incat mama nu trebuie sa se trezeasca de nenumarate ori peste noapte. In plus, in caz de febra, de inec, mama poate interveni mult mai repede. De asemenea, si pentru mama este un sentiment de siguranta sa isi stie puiul aproape, sa ii urmareasca fiecare respiratie si sa il tina in brate.
Pe de alta parte, exista parinti si copii care pur si simplu nu se odihnesc cum trebuie daca dorm impreuna. Poate cel mic are un somn agitat, poate mama nu se poate odihni cum trebuie din cauza agitatiei celui mic sau de frica de a nu se aseza pe el, asa ca mai bine este pentru toata lumea ca mama sa fie odihnita, relaxata si cu bateriile incarcate, iar pentru asta, somnul in patut e mai mult decat recomandat.
De multe ori, parintii care aleg sa nu imparta patul cu copilul se simt usor vinovati, mai ales cand aud despre beneficiile co-sleepingului, dar e bine pentru toata lumea sa intelegem ca relatia nu se bazeaza doar pe dormitul impreuna. Timpul de joaca in familie, atentia acordata cu daruire, imbratisarile sincere conteaza mai mult decat orice fel de dormit impreuna. Un alt aspect de care trebuie sa tina cont parintii atunci cand hotarasc sau nu sa doarma cu copilul, este faptul ca momentele de intimitate se vor limita considerabil. Nu e vorba numai de sex pentru ca nu e obligatoriu sa se faca numai in pat, ci e vorba de imbratisarile, de statul de vorba impreuna in pat, de rutina de cuplu, toate acestea vor fi afectate daca parintii aleg sa doarma cu copilul in patul conjugal.
O alta mare greseala extrem de frecventa in cazul co-sleepingului este faptul ca mama doarme cu copilul, iar tatal in alta camera. Din pacate aceasta este cea mai mare greseala in cazul co-sleepingului. Evident, daca tatal urmeaza sa aiba o perioada mai grea la munca, iar copilul are un somn agitat, atunci se poate sa doarma separat fara urmari, dar in cazul in care pe termen lung doar mama doarme cu cel mic, atunci devine din ce in ce mai greu pentru partenerii de cuplu sa isi regaseasca intimitatea, iar pentru cel mic sa devina independent.
Oricare dintre metodele de mai sus poate fi ideala pentru o familie si nepotrivita pentru alta. Fiecare familie e unica, iar cand luati orice decizie pentru voi, nu tineti cont de parerea altora, ci doar de ce va aduce voua fericire si liniste.
Farmaciile Catena intampina mamicile, dar si femeile care se pregatesc sa ramana insarcinate, cu cardul Mama si Copilul. Pe baza cardului, posesoarele pot beneficia de reduceri de pana la 25%.
Citeste si Somnul nou-nascutului
Text: Lupu Florentina Natalia, consilier psihologic