Victimizarea: trăsături ale persoanelor cu mentalitate de victimă
Victimizarea este un mod de abordare a unei situații astfel încât persoana în cauză să obțină ceea ce-și dorește. De multe ori, victimizarea este inconștientă, însă atunci când devine un mod de viață este de-a dreptul nocivă pentru cei din jur. Persoanele care abordează această mentalitate trebuie să știe că se poate trata și, în majoritatea cazurilor, atunci când nu este manipulare, este un simptom al unei tulburări psihice.
Dramatizează
Persoanele cu mentalitate de victimă au tendința de a dramatiza orice situație cu care se confruntă. Ele niciodată nu găsesc o cale de rezolvare și atitudinea lor într-un context dificil este una negativistă și pesimistă.
Dau vina pe alții
Cu siguranță, pentru orice li se întâmplă, cei din jur sunt vinovați. Ei nu sunt în stare să-și asume propriile greșeli sau culpe și pozează în victime, inclusiv, dacă au luat o decizie, aceștia vor spune că au fost forțați de împrejurări sau că altcineva le-a indus direcția.
Manipulează
Persoanele care se victimizează beneficiază de o capacitate extraordinară de manipulare, iar această manipulare se produce la nivel emoțional și afectiv. Prin comportamentul și atitudinea lor, aceștia reușesc să obțină de la cei din jur ceea ce-și doresc. Chiar dacă nu o fac cu răutate, ei fac rău celorlalți, iar cei manipulați vor ajunge să se simtă responsabili de viața victimelor.
Autocritică extremă
Un alt truc pe care-l aplică deseori persoanele care se victimizează este autocritica extremă. Acestea își fac reproșuri și se acuză de propriile fapte astfel încât să obțină compasiunea celorlalți. Această este tot o capacitate de manipulare și creează deseori confuzie celor din jur care se oferă să sară în ajutor și să-l ofere necondiționat.
Lipsa de încredere în sine
Persoanele cu mentalitate de victimă se confruntă cu lipsa de încredere în propria lor persoană și cu o stimă de sine scăzută. Din acest motiv, ele nu simt că dețin controlul asupra vieții și sunt incapabile să spună ce-și doresc, se simt neputincioase și nu reușesc să se dezvolte personal sau profesional. Nu este exclus ca cei cares e victimizează constant să sufere de depresie și anxietate în timp.
Fac comparații defavorabile
Este în natura umană să ne comparăm cu cei din jur, însă ar trebui să abordăm această atitudine pentru a ne ghida în evoluție și nu pentru a ne bloca ascensiunea, Persoanele care se victimizează fac deseori comparații cu cei din jur, însă întotdeauna defavorabile lor, ceea ce le accentuează și mai tare dezamăgirea și credința că ei sunt victime ale destinului.
Nu au speranțe și vise
Victimele propriei atitudini nu au speranțe de viitor, ele nu cred că lucrurile pot fi mai bune de atât și niciodată nu văd soluții la problemele lor, iar dacă găsesc opțiuni, acestea sunt, cel mai probabil, imposibil de rezolvat în accepțiunea lor. De asemenea, cei care se victimizează nu își fac vise mărețe, nu au planuri majore pentru că sunt absolut convinși că nu le pot realiza.
Citeşte şi 7 dintre cele mai daunatoare tactici narcisiste de manipulare