Idei de jocuri educative
Indiferent de vârstă, toți copii au o dorință stringentă de cunoaștere, o curiozitate naturală, înnăscută, care trebuie cultivată cu simț de răspundere. Problema e că mulți părinți au impresia că procesul educațional se face doar la masă, cu creionul în mână și cu gândul că fac un bine, sădesc în copil reticența pentru școală, în loc să îi pregătească pentru că insistă să facă o treabă pe care cadrele didactice sunt pregătite să o facă.
Cum transformăm educația în joacă?
Mulți părinți le cumpără copiilor nenumărate jucării scumpe și colorate, fără să înțeleagă că joaca cea mai importantă și educativă este timpul petrecut cu părinții. Temele, fișele, se fac la școală, restul se fac acasă, cu mama, cu tata, cu bunicii și prietenii, într-un mediu nonformal.
Încă de mici, părinții trebuie să le povestească copiilor tot ceea ce fac, chiar și banalele treburi casnice explicate îl ajută enorm pe cel mic să înțeleagă ce se întâmplă în jurul lui și chiar să învețe despre mediul din jur, limbaj, vocabular, fizică, chimie, toate prin simpla povestire a activităților de zi cu zi.
Educația la vârste mici este despre a observa schimbările ce se petrec în jurul nostru, despre natură și tot ce înseamnă ea, despre felul în care viața noastră decurge și cum își menține ritmul, cu bune și cu rele.
Unde e treaba cadrului didactic și unde e a părintelui?
”Cei 7 ani de acasă” nu se referă neapărat la conduita socială și la regulile de bune maniere, ci și la minimul de cunoștințe și deprinderi pe care cel mic trebuie să le dețină pentru a fi pregătit de școală. A vorbi clar, a avea răbdare să asculte o informație până la sfârșit, autonomia, a fi responsabil pentru el și ce se întâmplă în jurul lui și caracteristici care se educă în mod special acasă, în sânul familiei, prin exemplu personal, prin explicații multe, prin rutină, prin comportament decent. Părintele poate să îi citească copilului, să meargă împreună la teatru să răspundă curiozității naturale a celor mici, să îi încurajeze creativitatea artistică naturală, dar nu trebuie să facă lecții, să îi predea, să îl asculte la lecții.
Cadrele didactice dețin metodele specifice învățării teoretice de calitate, au obiective, au planificări, sunt pregătiți să rezolve toate probleme educaționale care le apar în cale, iar noi trebuie să le respectăm pregătirea și să facem un pas în spate pentru a-i lăsa să își facă meseria. Timp de studiu au destul, timp de joacă nu au prea mult.
Idei de jocuri educaționale acasă
- Culegem castane, pietricele, frunze, bețe și cu ajutorul acestora putem elabora nenumărate activități – numărat, sortat, mulțimi, pictat.
- Transfer de lichid – folosind mai multe recipiente de diferite mărimi, putem să le explicăm copiilor despre volum, despre densitate, despre cum se comportă diferite lichide.
- Caută diverse obiecte în mediul înconjurător – în funcție de culoare, de textură, de dimensiune.
- Imaginează-ți o valiză și numiți cât mai multe obiecte care ar încăpea în acea valiză și încep cu o anumită literă.
- Jocurile de contact fizic: leapșa, gâdilat
- Cititul poveștilor și discutarea situațiilor din povești – din povești, copiii învață enorm de multe, dar mai important e felul în care văd că părinții reacționează la acele povești și ce fel de sfaturi primesc de la aceștia.
- Joc ghidat de copil: copiii sunt plini de reusurse și știu exact ce vor să facă cu părinții, așa că nu ezitați în a-i întreba ce își doresc să facă și veți fi surprinși de creativitatea cu care își aleg activitățile.