Cum scăpăm de inhibiţii şi timiditatea exagerată
Timiditatea reprezintă un sentiment de frică sau disconfort, caracterizată prin lipsa de îndrăzneală, mai ales în situații noi sau în contact cu persoane străine. Este un sentiment neplăcut al conștiinței de sine – o frică de ceea ce unii oameni cred că gândesc ceilalți.
Această frică poate inhiba capacitatea unei persoane de a face sau de a spune ceea ce își dorește. De asemenea, poate preveni formarea de relații sănătoase. Timiditatea este adesea legată de stima de sine scăzută. Poate fi, de asemenea, una dintre cauzele anxietății sociale.
Timiditatea poate varia în funcție de personalitate fiecăruia.
Multe persoane simt senzații ușoare de disconfort, care sunt ușor depășite. Alții însă simt o teamă extremă de situații sociale, iar această teamă poate sa te incapaciteze. Inhibiția, retragerea din activitățile sociale, anxietatea, depresia pot fi rezultate ale timidității.
Timiditatea cuprinde un spectru larg de comportamente și de exemplu este un lucru normal ca, în copilărie să ai aceste sentimente de timiditate în situații noi. Aceste pot fi influențate și de experiențele sociale. Se crede că majoritatea copiilor timizi dezvoltă timiditate din cauza interacțiunilor cu părinții. Părinții autoritari sau supra protectori își pot determina copii să fie timizi. Copii care nu au voie să experimenteze lucruri pot avea probleme în dezvoltarea abilităților sociale.
O abordare caldă și grijulie în creșterea copiilor duce, de obicei, la faptul că aceștia se simt mai mai confortabili în relație cu ceilalți, trecând mai ușor peste momente de inhibiție sau de timiditate. Acest tip de comportament apare la copii care au părinți timizi, prin imitare; la adulți, în schimb, mediile de muncă extrem de critice și umilirea publică pot duce la timiditate…
Unul dintre primele semne că timiditatea unui copil ar putea fi un motiv de îngrijorare este faptul că el nu vrea să-și părăsească niciodată părintele. Copiii care sunt ridiculizați în mod constant pot prezenta un comportament agresiv ca o compensare excesivă a timidității. Cei care au experimentat neglijență sunt, de asemenea, expuși la această stare emoțională
Inhibiția comportamentală și anxietatea socială
Cercetătorii indică o legătură între stilurile de personalitate din copilărie și dezvoltarea anxietății sociale mai târziu în viață. Inhibiția comportamentală este un tip de personalitate care prezintă o tendință spre stres și nervozitate în situații noi. Inhibarea comportamentală la copii include timiditatea în jurul persoanelor necunoscute și retragerea din locuri noi ( vezi grădinițe, scoli în momentul în care sunt aduși pentru prima dată).
Inhibarea timpurie a comportamentului nu este o garanție a dezvoltării ulterioare a anxietății. Pe măsură ce copiii cresc, mulți învață să răspundă la situații noi și la oameni noi într-un mod mai rațional. Cu toate acestea, alții vor continua să aibă comportamente anxioase de-a lungul vieții și până la vârsta adultă.
Unele cercetări au început să examineze cum se poate reduce inhibarea comportamentului pentru a minimiza anxietatea socială.
- Strategiile de creștere a copiilor – cum ar fi cele care încurajează independența, încrederea și resursele la copii pot ajuta la depășirea inhibării comportamentale ulterior.
- Expunerea copiilor la noi situații și activități sociale îi poate ajuta să își construiască propriile abilități sociale.
- Îngrijirea supra protectivă, cum ar fi acordarea de ajutor atunci când nu este necesar, poate crește inhibarea comportamentală și poate consolida anxietatea în situații noi.
Cea mai bună modalitate de a încuraja un copil să fie încrezător și să nu fie neliniștit este să-l încurajezi să fie independent și să-i oferi posibilitatea de a rezolva problemele pentru sine. Aceasta poate construi o bază din care copilul învață că nu are nevoie să se bazeze pe ceilalți în situații sociale, diminuând astfel comportamentul în care șansele de anxietate socială să se dezvolte ulterior. Prin studiul inhibiției comportamentale și a anxietății sociale, terapeuții pot interveni precoce pentru a preveni agravarea anxietății până la punctul de a inhiba activitățile zilnice.
Cum putem depăși timiditatea?
Depășirea timidității extreme poate fi esențială pentru dezvoltarea stimei de sine sănătoase. Timiditatea poate duce la dificultăți la școală și dificultăți în formarea relațiilor. Psihoterapia te poate ajuta să faci față timidității. Poți să înveți anumite abilități sociale, cum ar fi să fii conștient de timiditatea ta și sa descoperi modalități de a înțelege când timiditatea ta este rezultatul gândirii iraționale.
Tehnicile de relaxare, cum ar fi respirația profundă, pot ajuta copiii și adulții să facă față anxietății, la fel și terapia de grup poate fi de asemenea de ajutor.
Există tratamente eficiente pentru adulții cu anxietate, care au dificultăți în finalizarea activităților zilnice. Cu toate acestea, anxietatea severă este adesea netratată. În cazuri rare, medicația poate oferi o ușurare temporară pentru timiditate.
E nevoie să dezvolți următoarele abilități:
- să faci față schimbării-atunci când ești pus într-o situație nouă să știi ce trebuie făcut, așa încât să nu rămâi blocat, sau din contră să devii și mai anxios,
- să-ți gestionezi furia-chiar dacă îți vine să-l pocnești pe cel care râde de tine, tu să știi să te controlezi, și neputând reacționa să îndrepți furia către tine;
- să folosești umorul-ai să treci mai ușor de situații care par dificile;
- dacă vei arata compasiune față de cel care suferă de timiditate, cu siguranță ,ți-ai făcut un prieten;
- ajutându-i pe alții-care au nevoie de ajutorul tău pentru a trece peste momentele lor de inhibare, așa încât anxietatea ta să scadă prin comparație.