Idei de cărţi pentru cuplurile cu probleme
Uneori, în viața de cuplu, ajungem să ne confruntam cu probleme diverse, legate de comunicare, modul de relaționare, creșterea copiilor, viața socială, viața sexuală, toate aceste având de fiecare dată motivații diverse.
Un grup de psihologi care au pus bazele unei fundații Advice Line, au făcut un studiu referitor la obținerea și menținerea fericirii în cuplu, stabilind în urma cercetării un set de reguli, care dacă ar fi respectate ar putea sa aducă armonie în viața de cuplu.
Regulile acestui studiu sunt:
- Nu te întreba de ce iubești o persoană, ci bucură-te de iubirea ta. Întrebările pot deveni obsesive și dăunătoare vieții în doi.
- În orice relație trebuie să ierți și să uiți. Toți facem greșeli pentru că nu este nimeni perfect, însă sinceritatea este primordială.
- Nu țineți supărarea. Timpul trece foarte repede, este mai bine să vă iubiți, decât să vă certați.
- Sfat pentru el: tratează-ți iubita ca pe o doamnă. Sfat pentru ea: tratează-ți iubitul ca pe un bărbat.
- Nimeni nu îți poate citi gândurile, este important să apreciezi ce face celălalt pentru tine și pentru relația voastră și să vă spuneți ”Mulțumesc” de fiecare dată.
- Încrederea și comunicarea sunt esențiale, însă trebuie să știi dacă iubești într-adevăr persoana de lângă tine.
- Lasă-ți partenerul să știe că este iubit în fiecare secundă când sunteți împreună și cu atât mai mult când sunteți la distanță.
Cărți pentru îmbunătăţirea relaţiei de cuplu
Dacă cele de mai sus nu pot rezolva problema, iar mersul la psiholog este mai greu de acceptat, îți recomand următoarele titluri de cărți care ar putea să te facă să vezi lucrurile într-o altă lumină:
„Cum sa fim fericiți în cuplu – Intre fidelitate și infidelitate „– Dr.Gerard Leleu
„Vorbește-mi, am atâtea să-ți spun” – Jacques Salome
„Singurătatea în doi nu e pentru noi” – Jacques Salome
„Bărbații sunt de pe Marte, Femeile de pe Venus” – Dr John Gray
„Cuplul conjugal- ori la bal ori la spital” – psihosexologul Bebe Mihăescu
„A face dragoste aproape perfect” – psihosexologul Bebe Mihăescu
„Voi fi vreodată suficient de buna” – Karyl McBride
„Schimbând gândirea, îți schimbi viața” – Brian Tracy
„Iubește și fii iubit/ă- (aproape) totul despre relația de cuplu” – Domnica Petrovai
„Salvarea relațiilor” – Dr. Phillip C.McGraw
Acestea reprezintă doar câteva titluri din multitudinea de cărți apărute în ultimul deceniu, care dezbat aceasta problematică atât de intensă a vieții tumultuoase în cuplu. Și pentru că tot vorbim din cărți, să ne reamintim ce spunea Arthur Schopenhauer – ”Pentru a nu deveni nefericit, cel mai sigur mijloc constă în a nu cere să devii foarte fericit, deci să-ți aduci la un nivel foarte modest pretențiile de plăcere, de posesiune, rang, onoruri, etc. Căci tocmai căutarea și urmărirea fericirii atrag marile catastrofe.”