Cum ne transformăm rezoluţiile în realitate
Suntem la început de an…și așa cum bine ne este obiceiul, ne propunem fel de fel de obiective…E drept ca uneori ajungem la sfârșitul anului și unele dintre ele nici nu au mai fost aduse în amintire… Dar, hai sa fim optimiști și, cum spuneam, să vedem cum putem face să transformăm rezoluțiile în realitate. A fi motivat sau să te auto motivezi reprezintă un rol major în implicarea proprie în diverse acțiuni și în determinarea altora, sau în a participa cu plăcere la realizarea unor obiective.
Anumite investigații psihologice au demonstrat faptul că o slabă motivare folosește doar 20-30 % din capacitatea individului, în vreme ce o motivare puternică asigură o valorificare aproape maximă de 80-90%.
Pentru a putea trece la o rezolvare ancorată în realitate, cu rezultate vizibile, este nevoie să:
-conștientizezi scopul – prin stabilirea în mod clar a ceea ce vrei să faci, de ce să faci și ce anticipezi că vei obține prin ducerea la bun sfârșit a scopului.
-să analizezi resursele pe care le ai – calități, cunoștințe, experiența, mijloacele materiale și financiare, pentru a putea începe acțiunea cu încredere. În momentul în care începi o acțiune în care nu crezi, deja îți programezi un eșec sau o înfrângere…
-este necesar să găsești un echilibru în motivația ta, o supramotivare poate crește anxietate sau teama de eșec, în vreme ce o submotivare scade angajamentul pentru activitatea pe care îți dorești să o efectuezi, tratând-o superficial.
-a te baza pe forțele proprii este cel mai important, fără să ai așteptări de la cei din jur, chiar dacă ei se oferă să te ajute.
-să anticipezi un rezultat bun al rezoluției tale, al reușitei, te poate face să ai un tonus general bun, te face să ai o mai mare încredere, să fii entuziast. Sigur că este nevoie și de concentrare suplimentara și de interes sporit.
-să faci o descriere corectă a necesității acțiunii tale, la ce îți folosește, ce rezultate ar trebui să obții.
-la fel de important este și crearea acelui sentiment că este valoros, important, pentru tine și ceilalți, să te încurajezi când obții succesul scontat.
-să fii atent la modul de desfășurarea acțiunilor tale, așa încât să poți corecta eventualele sincope ce ar putea să te îndepărteze de la scopul inițial.
-identifică abilitățile principale pe care le ai așa încât rezultatul obținut să fie definit și obținut în funcție de acestea.
-ca să poți avea rezultate bune, să îți schimbi modul în care vezi lucrurile anul acesta față de anul trecut, ai nevoie și de mai mult.. curaj?
Dacă până acum rezoluțiile tale nu au avut rezultatele dorite era poate și datorită lipsei de curaj pentru schimbare.
Ești o persoană bună din cap până în picioare….Acum încercă să te vizualizezi ca cea mai bună versiune a ta și refuză să mai vezi limitări ale posibilităților tale. Să stabilești acele obiective care te pot face fericit, să nu te lași pradă acelor limitări impuse de viața ta, și să mergi mai departe alegând ceea ce vrei tu și îți face ție bine, în viața ta! Încearcă să schimbi imaginea pe care o ai despre tine, gândind,vorbind și acționând ca și cum ai fi deja cel care vrei să fii, bucurându-te de viața așa cum meriți și cum îți dorești.