Cum arată educatoarea perfectă
Alegerea grădiniței și respectiv, a educatoarei, este o activitate foarte solicitantă pentru părinți și pentru copii de-o potrivă. Unii părinți vor o educatoare exigentă, care să facă multe activități matematice, în timp ce alții vor o zână bună, care doar să se joace, să țopăie și să fie o rază de veselie.
Oricum crezi că trebuie să „arate” educatoarea perfectă, nu uita că al tău copil petrece 8 ore pe zi cu ea, nu tu. Ce criterii trebuie să îndeplinească educatoarea pentru a-l susține pe cel mic în procesul educativ?
Reglează-ți așteptările. Educatoare are alte obiective de urmat
Adevărul e că ne dorim ca cei mici să fie îngrijiți cum sunt cu noi, acasă, dar nu acesta este scopul educatoarei. O singură persoană nu poate să dedice întreaga atenție unui singur copil când are 20, chiar 30 în grupă, dar cu siguranță are datoria să îi trateze pe toți cu respect și considerație.
Iubirea de mamă și-o ia din mediul familial, iar în cadrul grădiniței, educatoarea are scopul de a educa, de a pregăti pentru școală și de a-l sprijini pe cel mic în drumul său de a-și atinge potențialul maxim. Chiar dacă o educatoare nu e mămoasă, chiar dacă nu dă mulți pupici și îmbrățișări, asta nu înseamnă că nu ține la copii, dar poate alege să își arate considerația și prețuirea prin alte metode. De asemenea, trebuie să înțelegem că în timp, o educatoare experimentată își stabilește alte tehnici foarte eficiente de a-și atrage copiii de partea ei și de a colabora.
Ce întrebări trebuie să îi pui educatoarei la prima vedere?
Mulți părinți cunosc educatoarea copiilor chiar în prima zi, iar timp de întrebări este prea puțin, dar câteva de bază trebuie adresate:
- Cum pot lua legătura cu dumneavoastră?
- Ce metode de disciplinare aplicați?
- Cât le permiteți accesul la tehnologie?
- Ieșiți cu cei mici afară, la aer curat?
De asemenea, e fundamental să reamintiți informațiile importante privind copilul dumneavoastră. Alergiile, dacă există tulburări de comportament, dacă există subiecte triste care nu trebuie abordate, diverse preferințe, toate care l-ar ajuta pe cel mic în procesul de acomodare, dar evitați să îi împuiați capul cu detaliile foarte importante pentru dumneavoastră, dar irelevante pentru doamna educatoare care primește foarte multe informații simultan, de la mai mulți părinți.
Dacă, în schimb, aveți ocazia să aveți o discuție elaborată înainte de începerea grădiniței cu educatoarea, încercați să aflați ce experiență și ce studii are, ce metode folosește în cazul copiilor necooperanți, care a fost cea mai dificilă situație în care s-a aflat, ce se întâmplă dacă ea trebuie să lipsească și ce relație are cu celelalte cadre didactice.
Semne discrete care îți arată că cel mic nu e compatibil cu educatoarea
Procesul adaptativ este diferit de la copil la copil. Unii stau toată ziua cu gândul la părinți și sunt triști, alții sunt voioși, ca si cum grădinița ar fi ceva ce fac de mult timp. O educatoare competentă explică cu consecvență atât copilului cât și părintelui ce trebuie să facă pentru a facilita întregul proces cu blândețe, empatie și umanitate. Cu toate acestea, unii copii pur și simplu nu e „în apele lui”.
- Refuză cu vehemență să intre în grupă
- Nu poate spune nimic frumos despre grădiniță
- Refuză să mănânce ore întregi
- Apar tulburările de comportament sau de somn
Trebuie punctat și faptul că de multe ori, recomandările altor părinți, nu se potrivesc tuturor copiilor. Mulți părinți merg la „pomul lăudat” și pleacă dezamăgiți. De asemenea, nu depunctați o educatoare doar pentru că este debutantă. Vocația, harul, talentul didactic nu țin cont de vârstă.