Ce știi despre ADHD?
De cele mai multe ori când auzim vorbindu-se despre ADHD, ne vine în minte imaginea unui copil hiperactiv, care vorbește tot timpul, nu respectă nicio regulă și refuză orice tip de disciplină, indiferent dacă este recompensat sau pedepsit. Un copil atât de energic încât toți cei din jurul lui ajung să fie epuizați. Totodată, cam aceeași ar fi descrierea și pentru un copil răsfățat. În ce constă diferenţele?
Ce este tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD)?
Attention deficit hyperactivity disorder sau ADHD este un acronim derivat din limba engleză care reprezintă o tulburare psihiatrică cu impact major asupra dezvoltării neuropsihice a copilului. ADHD-ul reprezintă o afecțiune neurobiologică, întâlnită în primii ani de copilărie, până la vârsta de șapte ani. Vorbim despre o boală care afectează anumite zone ale creierului menite să-l ajute pe copil să rezolve probleme, să planifice lucruri, să-i înțeleagă pe ceilalți și să se autocontroleze.
Care sunt cauzele care conduc la ADHD?
Cauzele pentru apariția ADHD-ului sunt încă necunoscute, însă s-au cercetat anumiți factori declanșatori ce includ genetica, deși există cazuri în care părinții nu prezintă niciodată simptome de ADHD, mediul înconjurător care poate influența evoluția și intensitatea comportamentului ADHD sau afectarea sistemului nervos central în momentele cheie ale dezvoltării. Alte studii au sugerat că persoanele cu ADHD pot avea un dezechilibru la nivelul neurotransmițătorilor din creier sau că este posibil ca aceste substanțe chimice să nu funcționeze corect.
Anumite cazuri sunt considerate a fi mai expuse riscului de ADHD:
- moștenirea gentică;
- prematuritate (înainte de a 37-a săptămână de sarcină) sau cu o greutate mică la naștere;
- epilepsie;
- expunerea la toxine de mediu – cum ar fi plumbul, întâlnit în principal în vopsea;
- efectul materno-fetal al consumului de droguri, alcool și tutun în timpul sarcinii;
- leziuni cerebrale – declanșate fie în uter, fie după o leziune severă a capului mai târziu în viață.
Care sunt simptomele acestei tulburări?
Simptomele ADHD tind să fie observate la o vârstă fragedă și pot deveni mai vizibile atunci când intervin factorii externi, cum ar fi atunci când cei mici încep școala. Majoritatea cazurilor sunt diagnosticate atunci când copiii au vârsta cuprinsă între 6 și 12 ani.
Principalele simptome ADHD sunt deficitul de atenție, hiperactivitatea și impulsivitatea.
Cu alte cuvinte, copilul se mișcă și vorbește încontinuu, având un limbaj și un comportament necontrolate și plictisindu-se repede de activitățile față de care nu simte atracție.
Cazurile în care predomină neatenția sunt mai des întâlnite la fete. În astfel de situații, orice acțiune necesită mult efort mental. Temele de la școală sau planificarea și organizarea sunt greu de realizat pentru o persoană cu ADHD, pentru că este distrasă și tratează neglijent și superficial ceea ce deține și ceea ce are de dus la capăt. Instrucțiunile verbale prea complexe sunt greu de urmărit pentru persoanele cu ADHD și le este greu să mențină o conversație coerentă.
În cazul în care impulsivitatea și hiperactivitatea sunt caracteristicile dominante, persoana respectivă va fi într-o permanentă stare de agitație. Va vorbi foarte mult și îi va fi greu să demonstreze răbdare atunci când este cazul. Este genul de persoană care are nevoie să primească imediat ceea ce a cerut și are o atitudine extrem de riscantă în diverse situații, fără a putea evalua corect eventualele consecințe sau pericole.
De cele mai multe ori, multe dintre aceste simptome pot fi confundate cu un comportament normal, întâlnit la copii mici, însă este important de reținut că la copii cu ADHD aceste manifestări nu sunt trecătoare, ele putând fi prezente până la vârsta de adult.
Tipuri de ADHD
Există 3 tipuri de ADHD:
- Predominant neatent – probleme de atenţie, probleme de concentrare și afectarea procesului de învăţare;
- Predominant hiperactiv / impulsiv – nervozitate, neliniște, vorbit excesiv, grabă, lipsa autocontrolului;
- Combinat – aproape toți copii diagnosticați cu ADHD intră în această categorie;
Diagnosticul de ADHD
Pentru stabilirea diagnosticului de ADHD, medicul specialist face o evaluare complexă, bazată pe observația clinică (istoricul medical și scalele de evaluare ADHD) și pe colectarea și evaluarea informațiilor obținute direct de la copil, părinți și educatori.
Pentru ca diagnosticul de ADHD să fie unul real și corect, trebuie consultat un medic psihiatru sau neurolog atunci când copilul are 6 -7 ani, asta în cazul în care simptomele îi afectează viața socială și activitatea școlară. Până la vârsta respectivă, anumite comportamente sunt considerate ca fiind specifice copiilor preșcolari.
Deși nu există un tratament precis pentru ADHD, acesta poate fi gestionat cu sprijin educațional adecvat, sfaturi și sprijin pentru părinți și copiii afectați, alături de medicație, care poate ameliora multe dintre simptomele ADHD.
Sfaturi pentru părinții ai căror copii sunt diagnosticați cu ADHD
Încercați să mențineți rutina, inclusiv somnul, ora de masă, temele etc. Puteți realiza un program zilnic pe care să-l afișați într-un loc vizibil în casă. În acest sens, mai puteți avea grijă ca lucrurile să fie așezate la locul lor, evitând astfel factorii care îi pot distrage atenția copilului.
Descoperiți activitățile care sunt plăcute pentru copil și încurajați-l să le urmeze.
Încercați să anticipați eventualele crize de nervi ale copilului prin discuții referitoare la revizuirea regulilor pe care acesta le respectă cu dificultate, la recompensele primite dacă urmează regulile și la pedepsele aplicate în caz contrar.
Oferiți-i un feedback imediat, fie că vorbim despre o laudă verbală, sau despre o recompensă fizică, sau despre o pedeapsă. În acest fel, veți avea control asupra comportamentului lui prin aplicarea consecințelor imediat și mai frecvent decât în cazul altor copii.
Nu uitați faptul că hiperactivitatea poate fi transformată în energie și motivație pentru a face lucruri inedite, copiii cu ADHD fiind rareori plictisitori, având pasiuni diverse și o personalitate colorată.
Fiți consecvenți în reacții față de comportamentul copilului indiferent de loc sau de context și puneți-vă de acord ca mama și tată pentru a acționa în același fel față de copil.
Încercați să gășiți o activitate sportivă potrivită pentru aptitudinile copilului, sportul având o serie de beneficii majore: îmbunătățirea puterii de concentrare, ameliorarea depresiei și anxietății, dezvoltare cerebrală și un somn echilibrat.
Apelați la specialiști în domeniu: medici pediatri, neuropsihiatri, terapeuți comportamentali.