Ce știi despre „pastila de a doua zi”?
Probabil că ai auzit despre ea, pentru că oamenii discută mai deschis în ziua de astăzi despre contracepție și planificare familială, subiecte ocolite de cei mai mulți până acum o vreme. Au apărut multe informații pe această temă, mai ales în mediul online, însă e bine să știi care dintre aceste informații merită reținute și folosite.
În linii mari, pastila de a doua zi este o metodă contraceptivă pentru persoanele care au făcut sex neprotejat sau în cazul cărora prezervativul s-a rupt în timpul actului sexual. Această pilulă contraceptivă poate fi administrată în primele ore de după contactul sexual neprotejat și are rolul de a preveni o eventuală sarcină, împiedicând eliberarea unui ovul care ar putea fi fecundat de un spermatozoid.
Pentru că ştiu că îţi doreşti tot ce este mai bun si vrei să fii mereu la curent cu informaţii practice despre sănătate, Farmaciştii Catena îţi recomandă cardul Safe for You care îţi oferă posibilitatea de a achiziţiona produse pentru contracepţie şi pentru uz feminin cu până la 22% REDUCERE. Cardul se eliberează pe loc la Catena, după completarea unui simplu formular, iar tu beneficiezi de reduceri, promoţii şi campanii de informare create de către specialiştii Catena, cu gândul la sănătatea ta.
Succesul acestei metode contraceptive este de 95%
Nu putem aduce în discuție un avort, pentru că nu este cazul unei sarcini care deja s-a format. Pilula de a doua zi are tocmai rolul de a împiedica procesul de concepție iar rata de succes a prevenirii unei sarcini nedorite prin această metodă este de 95%. Rezultatul este cu atât mai eficient cu cât pilula se administrează mai devreme, ideal în orele de după actul sexual.
Trebuie să știi că pastila de a doua zi nu are un efect negativ asupra fertilității, însă este posibil că administrarea acesteia să producă amețeli, grețuri și vărsături, întârzierea ciclului menstrual, dureri de cap sau hipertensiune. Tocmai din cauza acestor posibile efecte, una dintre recomandările importante în privința pilulei de a doua zi este că nu se recomandă administrarea ei de mai mult de două ori în decursul unui an.