Cât de importantă este stima de sine și cum să o dobândești
Atunci când îți dai seama că oricare alt fel de a-ți trăi viața decât cel personal nu există, începi deja să înțelegi care e treaba cu stima de sine. Fiind pe drumul cel bun o să începi să descoperi diverse modalități prin care să îți dezvolți această stimă de sine, vei înțelege în ce fel te poate ajuta și cât de importantă este atunci când trebuie să faci alegeri esențiale pentru viața ta.
Fericirea și succesul sunt de atins, nu trebuie doar să visezi la ele. Este esențial să îți acorzi suficient timp pentru a te cunoaște îndeajuns și pentru a-ți înțelege și accepta adevăratele nevoi. Iar odată ce ajungi să fii așa cum vrei să pari, următoarea provocare este aceea de a îți menține sistemul de valori pe care l-ai construit și de a păstra stima de sine pe care ai dezvoltat-o. Trebuie să crezi în tine cu adevărat pentru a te bucura de o viață echilibrată și de o carieră, orice ar însemna asta pentru tine.
Trebuie să abordezi problema obiectiv și sincer
Unul dintre pașii cei mai importanți pentru a ajunge să ai stimă de sine este să te auto-evaluezi cât mai corect posibil. Să te vezi exact așa cum eșți, cu bune și cu rele, fără să încerci să te ascunzi după nuanțe care să facă adevărul mai suportabil. De ce să nu îți accepți slăbiciunile și să nu încerci să ți le ameliorezi, în loc să le lași să te ia prin surprindere în momente neplăcute?
O etapă care vine de la sine odată ce ai înțeles cine ești și ce vrei este aceea în care începi să renunți la oamenii, lucrurile și conjuncturile care nu te lăsau să îți atingi adevăratul potențial și care îți afectau părerea despre propria persoană. A nu se înțelege că nu trebuie să asculți și păreri care nu îți convin, pentru că este posibil să fie adevărate. Este important să nu confunzi stima de sine cu narcisismul.
Fă-ți un program convenabil și respectă-l
Ca să poți duce la bun sfârșit ceva, orice, ai nevoie de un plan. Pe care să îl alcătuieşti în funcție de ceea ce ai înțeles despre tine și nevoile tale. Ideea de rutină nu trebuie să te sperie, ci trebuie să o percepi ca pe un sprijin. Ca pe un metronom care ține tempoul stabilit chiar de tine pentru a te ajuta să trăieșți în ritmul și în felul tău.
Acest program e bine să cuprindă câteva exerciții fizice și suficient somn, pentru a fi odihnit și în formă. De ce nu, și puțină meditație? O dietă echilibrată este iar de ajutor, cu mâncare sănătoasă, nu multă, cu apă și cât mai puțin alcool, tutun sau cafea. Cu cât te simți mai bine, cu atât stima de sine este mai la locul ei.
Acordă atenție limbajului corporal
Trebuie să încerci să te percepi cumva din afară, ca și cum te-ai vedea prin ochii altcuiva. Cum zâmbeșți, cum te mișți, cum te bucuri, cum dansezi, cum alergi… Poate părea puțin complicat la început, însă după ce ajungi să te obișnuieșți și să controlezi anumite reacții pe care le ai sau gesturi pe care le faci, o să înțelegi cât de mult contează asta pentru felul în care interacționezi cu ceilalți.
Având o comunicare mai bună cu cei din jur, ești mai relaxat iar asta îți crește stima de sine pentru că eșți încrezător în puterea ta de a face să fie bine. Este excelent, pentru că îți da curaj să devii din ce în ce mai stăpân pe tine în diverse întâlniri sau altfel de situații.
Obișnuiește-te să îți controlezi gândurile și exprimarea
Nu ai cum să înțelegi toate gândurile care îți trec prin cap non – stop, însă poți alege cărora să le dai importantă și în care dintre ele merită să investeșți energie și acțiune. Felul în care îți formulezi în minte propriile gânduri despre orice este esențial pentru felul în care îți educi percepția, iar percepția este cea responsabilă inclusiv cu maniera în care relaționezi cu stima de sine.
Realitatea pe care o accepți și în jurul căreia creezi se va confrunta mai devreme sau mai târziu cu alte realități ale altor oameni sau cercuri de oameni, de aceea este bine ca stima ta de sine în acele momente să fie prezentă, educată și să îți permită să comunici eficient.
Provoacă-te constant și experimentează
Pentru ca stima ta de sine să nu devină o amintire în doar câțiva ani, așa cum se întâmplă în cazul foarte multor oameni, trebuie să o menții prin provocări pe care să le accepți sau să ți le lansezi chiar tu. Exersează constant ceea ce ai remarcat că a dat roade și că a funcționat pentru stima ta de sine. În egală măsură, experimentează și lasă-ți imaginația să zburde în direcția care simți că te avantajează.
Poate să ți se pară complicat, dar merită să îți găsești energia și curajul de a face pașii necesari pentru a ajunge să ai respect pentru propria persoană. E important să îți înfrunți fricile pentru a accesa stilul de viață spre care tinzi.