Anorexia la adolescenți

Anorexia nervoasă este tulburarea de alimentație cu cea mai mare frecvență printre adolescenți, caracterizată printr-o greutate corporală anormal de scazută, o teamă intensă de a se îngrășa și o percepție distorsionată a greutății.

Tulburarea afectează mai ales tinerele adolescente, însă 10 % din cazuri apar la tineri de sex masculin. Se ajunge astfel la un deficit ponderal excesiv, indicele de masa corporala (IMC) scade sub 18.5, adolescentul fiind subponderal. Desigur, acest deficit, precum și carența nutrițională au efecte adverse asupra integrității sănătății fizice și psihice a adolescentului.

Anorexia nervoasă este o tulburare psiho-somatică sau psiho-fiziologică complexă, implicând componente psihologice, neuro-biologice și socio-culturale.

Tipuri de anorexie nervoasă

DSM-5 menționează două tipuri de anorexie:

• Tipul restrictiv: în timpul episodului de anorexie nervoasă, persoana nu a avut accese de mâncare rapidă sau somportamente de eliminare sau purgație (de vărsături auto-provocate, de exerciții fizice exagerate sau abuz de laxative, diuretice sau clisme).
• Tipul cu accese de mâncare rapidă sau tipul eliminator: în cursul episodului de anorexie nervoasă, persoana s-a angajat în mod regulat în accese de mâncare rapidă sau comportamente de eliminare (vărsături auto-provocate, exerciții fizice exagerate sau abuzul de laxative, diuretice sau clisme).

Cum pot identifica părinții anorexia la un adolescent?

Ar exista mai multe semne îngrijorătoare în comportamentul unui adolescent, care pot anunța debutul anorexiei:

1. Stagnarea ponderală, oprirea creșterii în greutate sau slăbirea accentuată – în cazul copiilor nu se produc slăbiri progresive, ci mai degrabă apare o stagnare a luării în greutate, dar în adolescență se pot observa chiar scăderi ponderale. Tot ceea ce este sub IMC= 18.5 trebuie să îngrijoreze.
2. Refuzul mâncării fără a oferi o explicație sau oferind o explicație vagă – Orice schimbare față de patternul inițial de alimentație al adolescentului ridică ăntrebări. De asemenea, urmăriți schimbările în alegerile alimentare, cum ar fi dorința bruscă de a fi vegetarian sau vegan. Acesta poate fi uneori un semn al unei tulburări alimentare subiacente și o modalitate prin care adolescentul consumă mai puține calorii.
3. Hiperactivitatea sau neliniștea – aceste simptome sunt de obicei asociate cu ADHD, dar nu sunt neobișnuite nici în cazul adolescenților cu tulburări de alimentație.
4. Adolescentul urmărește cu interes show-uri sau emisiuni de gătit – acesta este poate cel mai surprinzător semn, pentru că este paradoxal. În anorexie nu dispar întotdeauna pofta de mâncare sau impulsul de hrănire, ci este practicat refuzul alimentelor cu scopul scăderii ponderale. Fiindu-le foame aproape în permanență, se gândesc la mâncare sau se implică în activități cu sau despre mâncare.
5. Dispoziție tristă, pierderea interesului pentru activitățile care îi făceau plăcere înainte.

Cauzele anorexiei

Apariția anorexiei se datorează mai multor factori: biologici, genetici, psihologici și sociali. Factorii biologici – se asociază un deficit al noradrenalinei, substanța chimică cu rol în transmiterea influxului nervos cerebral de la neuron la următorul neuron. Factorii genetici – s-a demonstrat predispozitia genetica a acestei tulburări, anorexia nervoasă fiind mai frecventă in familiile a caror membrii prezinta depresie, dependență de alcool sau tulburări alimentare. Factorii psihologici – anorexia este o reacție față de exigențele funcționării sociale în special în adolescență, precum și rezultatul unei relații perturbate cu părinții. Factorii sociali presupun  promovarea în mass-media a siluetei subțiri, precum și a exercițiilor fizice în exces.

Există anumite trăsături de personalitate care predispun la anorexia nervoasă?

Profesorul Chris Fairburn de la Universitatea Oxford a creat un model „transdiagnostic” al tulburărilor de alimentație, care oferă o explicație a modului în care care sunt menținute anorexia, bulimia sau tulburarea de alimentație nespecifică. Modelul lor, dezvoltat în paralel cu dezvoltarea psihoterapiei cognitiv-comportamentale, sugerează care sunt zonele în care clinicienii pot interveni cu tratamente psihologice. Modelul se bazează pe ideea că toate tulburările majore de alimentație (cu excepția obezității) au un număr de tipuri nucleare de psihopatologie:

– perfecționismul

– auto-aprecierea scăzută

– intoleranța la anumite stări emoționale (dificultatea de a reacționa în mod potrivit)

– dificultăți interpersonale

Deoarece în anorexie, imaginea de sine (perfectă sau imitând imaginea unor persoane publice sau influenceri) este importantă, una din direcțiile de tratament o constituie acceptarea de sine, care constituie pilonul pe care se dezvoltă restul tehnicilor psihoterapeutice.

Tratamentul în cazul anorexiei la adolescenți

Datorită aspectelor biopsihosociale complexe ale tulburărilor de alimentație la adolescenți, evaluarea și gestionarea continuă a acestor afecțiuni se realizează optim în cadrul unei echipe interdisciplinare formată din specialiști din medicină, asistență medicală, nutriție și sănătate mintală. Tratamentul este complex, iar abordarea terapeutică a acestei afecțiuni este multidisciplinară, fiind necesar atât un tratament medicamentos, cât și psihoterapie.

Tipurile de psihoterapie utilizate în anorexia nervoasă sunt: psihoterapia cognitiv-comportamentală, care încearcă să schimbe atitudinile pacientului cu privire la obiceiurile alimentare și la imaginea corporală, psihoterapia interpersonală, de grup și familială.

Tehnicile psihoterapiei cognitiv-comportamentale utilizate în tratamentul anorexiei

• Identificare distorsiunilor cognitive specifice anorexiei
• Identificarea setului de atitudini și valori referitoare la forma și greutatea corporală
• Scăderea tendinței de autoevaluare negativă, care durează de o perioadă lungă de timp
• Atacarea convingerilor persoanelor cu anorexie că nu au nicio problemă (considerând că adolescenții anorectici nu consideră tulburarea o problemă, ci o realizare)
• Întărirea motivației pentru schimbare
• Analiza avantajelor și dezavantajelor schimbării
• Analiza efectelor negative ale înfometării
• Negocierea în terapie a unui program de creștere în greutate, aprobat de adolescent
• Restructurarea cognitivă a gândurilor iraționale legate de imaginea de sine ideală

Recomandările psihoterapeutului pentru părinții care au adolescenți ce suferă de anorexie

Anorexia este o problemă serioasă de sănătate, care nu poate fi rezolvată fără ajutor de specialitate, medicamentos și mai ales psihoterapeutic. Părinții care se confruntă cu anorexia copilului nu pot face față singuri acestei provocări, dar pot iniția câteva comportamente utile:

• Să îl ajute pe adolescent să ajungă la acești specialiști (medici pediatri, psihoterapeuți, endocrinologi, nutriționiști) care vor trasa o strategie terapeutică care va conduce la remiterea tulburării, în timp;
• Să se educe în legătură cu aceste tulburări, să se informeze continuu din surse medicale profesioniste, nu din folclorul existent online;
• Să îi ofere copilului susținere emoțională și să îl asigure verbal și prin gesturi de iubirea lor, pentru că nevoia de acceptare este una din nevoile esențiale neîmplinite care stă la baza acestei tulburări;
• Să aibă răbdare până la remiterea simptomelor, pentru că o tulburare care durează de câțiva ani nu poate dispărea în câteva luni, uneori terapia se întinde pe perioade lungi de timp, în funcție de severitatea ei;
• Să monitorizeze împreună cu un medic endocrinolog starea fizică a adolescentuluiș
• Să încerce să își tempereze propriul perfecționism sau cel puțin să încerce să nu îl impună fiului/fiicei lor, mai ales cel legat de apariția fizică;
• Să nu concentreze discuția pe apariția fizică, știindu-se că imaginea de sine unui asemenea adolescent este afectată negativ;
• Să evite comparațiile cu alți prieteni/prietene, colegi/colege care arată diferit de copilul lor;
• Să se abțină la a obliga adolescentul să mănânce lucruri care nu îi plac, orice plan de alimentație trebuie discutat cu endocrinologul sau nutriționistul.

Anorexia este considerată ca fiind una din tulburările psihiatrice cu o rată înaltă de mortalitate: circa 10 %. Rata de sinucidere la persoanele cu anorexie este mai mare decât în populația generală, iar comorbiditatea cea mai importantă a anorexiei este depresia. Un studiu recent a sugerat că „mai puțin de jumătate din persoanele cu anorexie au o remisie completă, o treime se ameliorează”, iar „20 % rămân suferinzi cronici”. Cu cât tratamentul începe mai repede, cu atât există șanse mai mari de ameliorare și revenire la normal, de aceea diagnosticul precoce al acestei tulburari este important, dar și mai important este tratamentul. Dacă observați la adolescentul dumneavoastră semne clinice sau comportamente specifice anorexiei, nu ezitați să solicitați ajutor de specialitate.

Text: Beatrice Popescu, psihoterapeut