Tulburarea de personalitate borderline – cauze, diagnostic, tratament

Personalitatea este constituită dintr-un amalgam de emoții, cogniții și comportamente, relativ stabile în timp, predictibile, prin care o persoană se raportează la mediul înconjurător; aceste trăsături sunt observate și de către sine și de către alții și îi oferă unicitate. Totuși, uneori, aceste tipare se dezvoltă maladaptativ, cauzând disfuncții în diverse domenii – social, profesional, interpersonal. Când trăsăturile sunt stabile pe o durată mai lungă de timp, putem vorbi despre o tulburare de personalitate, care poate necesita tratament pentru ca persoana să fie capabilă să își construiască relații și să se integreze în societate. Aceste tulburări de personalitate se pot grupa în diverse clustere: clusterul A (personalitățile paranoida, schizoidă și schizotipala) se distinge prin natura bizară, excentrică și suspicioasă, din cluserul B (personalitățile antisociale, borderline, histrionică și narcisică) fac parte persoane labile emoțional, „haotice”, dramatice, iar cluserul C (dependenți, evitanți, obsesiv-compulsivi) este caracterizat prin anxietate, frică și inhibiție.

Ce este tulburarea de personalitate borderline?

Tulburarea de personalitate borderline este caracterizată de o instabilitate a comportamentului și a relațiilor interpersonale. Aceasta presupune multă imprevizibilitate, atât pentru persoana în cauză, cât și pentru familia din care face parte. Aceasta afectează, în principal, percepția: despre sine, despre ceilalți, despre relațiile cu ceilalți, afectând imaginea de sine, modul de relaționarea cu ceilalţi, capacitatea de reglare a propriilor emoții și comportamente. Persoanele cu tulburare borderline pendulează, în mod tipic, înainte și înapoi, fără a fi deloc conștiente de o stare emoțională atunci când sunt scufundate în alta.

Tulburare borderline – simptome şi manifestări

Tulburarea de personalitate borderline are o prevalență în comunitate între 0,7 și 2,7%, însă mai crescută la pacienții psihiatrici ambulatori (11,8%) sau internați (22,4%). Conform DSM-V, principalele caracterstici ale tulburării de personalitate borderline sunt instabilitatea și impulsivitatea în multiple domenii, manifestate prin:

Eforturile crescute de a evita un abandon – eforturi care apar chiar și în situațiile în care o separare este de scurtă durată sau necesară și pot consta în reacții de furie, gesturi de automutilare sau panică, și izvorăsc din dorința de a nu rămâne în singurătate.

Persoanele se pot implica și în relații interpersonale instabile cu tendințe la extreme; implicarea poate fi rapidă, intensă, cu împărtășirea unor detalii intime, și pot trece de la idealizarea partenerului la gândul că acesta nu-i oferă destul, grijă de multe ori nemotivată.

Alt simptom este tulburare de identitate de sine, care se poate traduce în modificarea rapidă a rolului în societate, a aspirațiilor personale și profesionale sau a valorilor morale.

Una dintre trăsăturile centrale ale tulburării borderline, impulsivitatea, trebuie să fie observată în cel puțin 2 domenii pentru a putea fi diagnositcata. Printre exemple se numără abuzul de substanțe, relații sexuale, cheltuieli etc.

Suicidalitatea poate fi manifestată prin comportamente de automutilare, amenințări cu suicidul sau chiar tentative, de multe ori impulsive, reactive la respingerea celor din jur.

Deși în general disforici, dispoziția acestor pacienți se poate modifica rapid, fiind foarte reactivă, și poate tranziționa către furie, panică, anxietate sau, din contra, bunăstare. Cu toate acestea, frecvent persistă un sentiment cronic de vid interior, altă trăsătură ce reprezintă criteriu de diagnostic.

Tipic este și controlul slab al furiei, manifestat frecvent prin agresivitate verbală sau sarcasm, urmat de sentimente de vinovăție, ce apar și în contextul instabilității imaginii de sine.

În situații tensionate sau stresante, pot apărea și simptome la limita psihozei, în general disocieri sau ideație paranoida, însă de durată și severitate scăzute.

Tulburare borderline – cauze şi factori de risc

Deși diagnosticul se stabilește la adulți, multe dintre aceste simptome se pot observa încă din adolescență, deci o intervenție timpurie poate fi utilă. Este dificil de cuantificat stabilitatea în timp a simptomelor de-a lungul vieții, însă se pare că severitatea scade și frecvent nu mai întrunesc criteriile tulburării; acest lucru ne demonstrează că patologia nu este „netratabilă”, cum se consideră în trecut. Evoluția poate fi complicată de comorbidități – chiar până la 85% din persoanele cu această tulburare de personalitate suferă și de alte patologii psihiatrice, printre care tulburarea de stress post-traumatic, tulburări de alimentație, consum de substanțe sau alte tulburări de personalitate.

Nu se cunosc cu exactitate cauzele patologiei, însă se pare că este implicat un factor genetic – atât prin tulburarea borderline în sine regăsită în familie, însă și prin alte patologii psihiatrice (cum ar fi schizofrenia, tulburarea bipolară sau tulburarea depresivă). Se adaugă și factorii de mediu, în special situațiile traumatice de-a lungul vieții, printre care abuzul fizic, sexual și verbal, neglijență sau abandon. Alte propuneri ar mai fi implicarea oxitocinei și a sistemului serotoninergic sau disfuncția lobului frontal.

Tulburare borderline – alternative de tratament

Ca și tratament, psihoterapia a fost cea mai eficientă până în prezent, îmbunătățind severitatea simptomelor și funcționalitatea și diminuând automutilarea și suicidalitatea. Cel mai mult s-au studiat terapia cognitiv-comportamentală și cea bazată pe mentalizare.

Este foarte importantă dezvoltarea și menținerea unei alianțe terapeutice puternice cu acești pacienți, printr-o atitudine empatică și implicare activă. Totuși, chiar dacă le validăm experiențele, este important ca aceștia să învețe să-și asume responsabilitate pentru propriile acțiuni, și trebuie să fim atenți la setarea de limite clare față de ei.

Perntru personale cu tulburare borderline, psihoterapia cognitiv-comportamentală are scopul de a construi capacitatea pacienților de a-și regla propriile emoții și, în consecință, de a scădea comportamentele autodistructive; în general, are loc o dată pe săptămână și este esențială disponibilitatea crescută a terapeutului. Terapia prin mentalizare este psihodinamică și ajută pacienții să privească problemele discutate din mai multe perspective și să-și observe propriile trăiri. Se recomandă ca pacienții să urmeze un proces terapeutic de minim 12 luni, însă majoritatea pot avea nevoie de mai mulți ani.

Psihoterapia va contribui cu moduri sănătoase de relaționare și moduri sănătoase de autoexprimare – a nevoilor, a îngrijorărilor, a fricilor, a impulsurilor, a afectivității.

Frecvent, abordarea este completată și de alternative medicamentoase pentru tratamentul tulburării borderline (antidepresive, antipsihotice, timostabilizatoare) – însă mai degrabă ajută prin ameliorarea simptomatologiei psihiatrice comorbide, menționate mai sus.

Cu toate că, frecvent, persoanele diagnosticate cu tulburare de personalitate borderline sunt interpretative și adoptă anumite comportamente pentru a atrage atenția celor din jur, suferința și teama lor este una reală, la fel și riscul de a se autovatama – deci trebuie tratați cu seriozitatea necesară. Procesul terapeutic poate fi unul îndelungat și laborios, atât pentru pacient cât și pentru clinician, dar prin alianță puternică și încrederea reciprocă există șansa unei ameliorări semnificative a calității vieții.

Referințe

1. Sharp C. Personality disorders. N Engl J Med 2022; 387: 916–923.
2. Fontana, P. (2024) What is a personality disorder?: The Three clusters, R&A Therapeutic Partners. Available at: https://therapeutic-partners.com/blog/personality-disorder-three-clusters/ (Accessed: 26 February 2024).
3. Eaton NR, Greene AL. Personality disorders: community prevalence and socio-demographic correlates. Curr Opin Psychol 2018;21:28-32

Autor: Ana Tăut – Psihiatru adulți la Clinica Aproape