Complicatii frecvente aparute in sarcina
1.Hemoragiile
Pot apare in orice parte a sarcinii si pot avea diverse cauze:
– Avortul spontan/ avortul incomplet/ sarcina oprita in evolutie: se caracterizeaza prin prezenta durerilor pelvi-abdominale si a pierderilor de sange pe cale vaginala(metroragie) care poate fi in cantitate mare la o pacienta diagnosticata cu o sarcina intrauterina. Impune prezentarea intr-un serviciu de ginecologie pentru evaluare si tratament. Mici sangerari in timpul sarcinii pot apare. Acestea sunt de obicei autolimitate si nu afecteaza cursul sarcinii.
– Sarcina extrauterina: sangerarea cu sange negricios in cantitate mai mica fata de avortul spontan/incomplet, prezenta durerilor abdominale intense la o femeie cu un test de sarcina pozitiv dar fara o sarcina evident intrauterina ridica suspiciunea de sarcina extrauterina. Necesita diagnostic si tratament precoce datorita riscului de ruptura, ceea ce duce la sangerare mare intraabdominala. Este o urgenta chirurgicala.
– Placenta jos inserata/ placenta praevia: se defineste prin dezvoltarea placentei in portiunea inferioara a uterului, in apropierea orificiului cervical intern sau il poate acoperi in totalitate. Sangerarea este cu sange rosu aparuta din senin, fara durere. Diagnosticul se stabileste in urma examenului ecografic.
2.Hipertensiunea indusa de sarcina (HTAIS)/ pre-eclampsia/ eclampsia:
– HTAIS: Se defineste prin cresterea TA >140/90 mmHg la o gravida cu varsta gestationala >20 saptamani anterior normotensiva. Poate duce la afectarea organelor mamei (afectare hepatica, renala, scaderea numarului de trombocite) si a fatului (restrictie de crestere intrauterina, oligoamnios, moarte fetala). Este considerata sarcina cu risc si necesita tratament si evaluare periodica pe parcursul sarcinii.
– Pre-eclampsia: cresterea TA>140/90 mmHg si proteinurie (prezenta de proteine in urina recoltata/ 24 ore). Poate complica o HTAIS sau poate apare de la inceput. Pre-eclampsia severa se caracterizeaza printr-o crestere a TA> 160/110 mmHg si se insoteste si de alte simptome (dureri de cap, dureri in epigastru, simptome vizuale).
– Eclampsia: prezenta de crize convulsive in prezenta preeclampsiei severe, in absenta unor boli neurologice.
3.Diabetul gestational
Se caracterizeaza prin cresterea glicemiei in timpul sarcinii si se datoreaza unei incapacitati a mamei de a secreta suficienta insulina (hormonul secretat de pancreas care scade nivelul glucozei din sange) ceea ce duce la cresterea glucozei in sange si implicit a glicemiei. Testarea se face in trimestrul II de sarcina (la 28 de saptamani) si depistarea acestuia necesita tratament si supraveghere deoarece este considerata sarcina cu risc.
4.Disgravidia de prim trimestru:
Se caracterizeaza prin prezenta in primul trimestru de sarcina a greturilor si varsaturilor. De cele mai multe ori nu necesita spitalizare dar poate duce la deshidratare si scadere ponderala.care necesita spitalizare si tratamentul adecvat (reechilibrare hidro-electrolitica, tratament anti-vomitiv).
5.Infectia cu Streptoccocul de grup B:
Streptoccocul de grup B este un coc gram-pozitiv care colonizeaza frecvent tractul genital si gastrointestinal. Este o cauza frecventa de bacteriurie (prezenta asimptomatica a acestuia in urina), cistite, pielonefrite in sarcina. Netratarea acestora pe parcursul sarcinii poate duce la nastere prematura, greutate mica la nastere a nou-nascutului, endometrite in postpartum. Screening-ul efectuat la 36 de saptamani pentru depistarea lui in culturile vaginale este foarte important deoarece contactarea intrapartum ( in timpul nasterii) de catre nou-nascut duce la infectii grave ale acestuia, Astfel gravidele ce prezinta culturi pozitive pentru Streptoccoc de grup B vor face tratament antibiotic in timpul travaliului.
6.Anemia prin deficit de fier:
Se defineste printr-o scadere a Hb < 11g/dL. Pot apare simptome precum fatigabilitate, ameteli, paliditate, lipsa de aer. Necesita tratament cu fier si monitorizarea Hb de-alungul sarcinii.
Text: Dr. Pasare Maria Cristina, medic rezident obstetrica-ginecologie