Plictiseala in cuplu – cum o depasim?
Spatiul intim comun este benefic, insa avand trasate limite. Fuziunea personalitatilor partenerilor de cuplu este un fenomen benefic pana la un anumit punct, mai departe de care exista riscul pierderii identitatii de sine. Beneficiile sunt date de acomodarea mutuala, sprijinul sau suportul reciproc al partenerilor in vederea unei cresteri personale frumoase si crearea unui spatiu psihologic intim comun care sa le ofere un climat de viata echilibrat si securizant. Dincolo de punctul maxim sau punctul critic, apare plictiseala.
Intre plictiseala si teama de imprevizibil
Daca se trece de punctul critic, se poate ajunge la un mod de convietuire dependent prin intermediul caruia cei doi parteneri se complac intr-o viata de cuplu plictisitoare, temandu-se de imprevizibil sau de ziua de maine. Astfel ca se poate intampla ca cei doi parteneri sa se simta protejati de obisnuinta relatiei lor. Insa, aceasta strategie este doar un paravan pentru a se ascunde de incertitudinea realitatii de zi cu zi, asigurandu-si astfel trainicia relatiei lor de cuplu.
Iadul cunoscut mai bun decat iadul necunoscut
Aceasta strategie de fuga nu poate functiona la infinit. Obisnuinta este sursa de alimentare pentru o nevoie asidua de securitate care determina partenerii de cuplu sa ramana impreuna in ciuda dificultatilor majore care pot aparea. Principiul lor de baza este „mai bine intr-un iad cunoscut decat intr-unul necunoscut”. Ca si in viata, orice relatie de cuplu are o traiectorie sinusoidala, cu urcusuri si coborasuri. La un moment dat, pot aparea atat stari de plictiseala cat si stari conflictuale, acestea fiind inerente. Micile sau marile probleme ivite vor fi puse pe seama inflexibilitatii sau rigiditatii celuilalt. Aceasta fuga de responsabilitate tradeaza imaturitatea emotionala a partenerului care arunca vina in alta parte, in mod constient sau nu.
Strategii de depasire a plictiselii in cuplu
Obisnuinta nu este o stare de viata batuta in cuie. Aceasta poate fi depasita in masura in care oamenii sunt deschisi si disponibili catre noi experiente de viata. Astfel ca ai sansa de a alege sa te complaci intr-o relatie de cuplu inchisa, rigida si inlantuita de obiceiurile cotidiene sau sa schimbi ceva la actuala ta relatie de cuplu pentru a te descatusa din tiparul vietii de zi cu zi.
Iata cateva strategii de revitalizare a relatiei de cuplu:
1. Brainstorming – lasa-ti imaginatia sa caute lucrurile care va creeaza placere. Ia in considerare toate ideile, indiferent cat de stupid ar suna ele. Nu abandona nicio sugestie.
2. Alegeri incrucisate – vorbeste cu partenerul de cuplu despre ideile tale, asculta-le si pe ale lui, si decideti impreuna pe care dintre acestea le veti pune in practica.
3. Actiunea efectiva – pune in practica ideile alese. Nu astepta sa treaca timpul pentru ca se pot pierde si, odata cu ele, se ingusteaza si posibilitatile tale de a fi fericit.
Text: Ioana Corina Marcu
Consilier psihologic – formare in evaluarea si consilierea experientialista a copilului, adultului, cuplului si familiei