Abuzul de tip Gaslighting
Astfel de abuz este unul căruia nu i se acordă atenția meritată pentru că poate fi aplicat cu zâmbetul pe buze, mimând dorința de a ajuta, că deciziile făcute de un astfel de abuzator sunt luate din prea multă iubire și grijă, iar noi suntem tentați să credem că singurul tip de abuz este acela care implică exagerat de multă agresivitate, care lasă urme pe corp sau frică în suflet, ori gaslighting-ul lasă doar multă îndoială și nesiguranță, care prin manipulare fac foarte mult rău.
Ce este gaslighting?
„Gaslighting” este un termen inspirat de o piesă de teatru care ulterior a ajuns să fie ecranizată, având același titlu, și care revoluționează opinia publică privind tipurile de abuz și în ce fel poate manipularea să distrugă încrederea în sine cu așa intensitate încât se ajunge la pierderea totală asupra viziunii realiste a lumii înconjurătoare.
Abuzatorul practicant al acestei metode este acela care te convinge că nu ai dreptate, că exagerezi sau dramatizezi, iar el/ea sunt oameni de încredere despre care nimeni nu se îndoiește, a căror impresie e cea mai valoroasă și așa se întâmplă ca trăind în astfel de mediu o perioadă îndelungată, ajungi să crezi să acea părere este singura valabilă, să devii apărător înfocat a celui care intenționat, îți face rău.
Din fericire, o parte dintre oamenii care trăiesc astfel de abuz se trezesc la realitate și ies din relațiile toxice înainte ca daunele să fie foarte greu reversibile.
Cum recunoaștem abuzul de tip gaslighting?
Dintre toate tipurile de abuz, acesta este cel mai greu de recunoscut pentru că abuzatorul are calități formidabile de convingere și cu greu își lasă garda jos, pentru a-și arăta adevărata fața.
Un astfel de om este un foarte bun actor, care te convinge că te iubește din tot sufletul, că niciodată nu ți-ar face rău și este așa de bun în arta manipulării, încât ajungi să trăiești realitatea care îl avantajează pe el, indiferent dacă îți face rău și instinctul îți spune să fugi.
Iată cum recunoști un astfel de abuz:
- Trăiești cu impresia că ceva nu e în regulă cu tine. Un abuzator de tip „gaslighting” știe cum să îți manevreze neîncrederile spre îndeplinirea propriilor interese, dar oricât de priceput ar fi, instinctul nostru este mult mai puteric și dă semnale de alarmă. Din păcate, ajungem să le ignorăm, fiin convinși că partenerul/partenera sunt oameni minunați, iar noi suntem cei „defecți”.
- Toți din jur văd lucrurile altfel. Oamenii din jurul nostru ne atrag atenția asupra faptului că, din exterior, lucrurile stau altfel și când deja sunt 2-3 păreri asemănătoare, clar, ceva nu este cum ar trebui.
- Ești îndepărtat de oamenii care te iubesc. Abuzatorul caută se te izoleze, să devii dependent de prezența lui, îi anulează și îndepărtează pe ceilalți pentru a te avea doar pentru el.
- Niciodată gândurile tale nu sunt validate. Orice idee, părere sau gând ai avea este răstălmăcit, întors pe toate părțile, demontat prin argumente și doar ce este avantajos este încurajat. Practic, tu doar să urmezi ce indică partenerul…
- Simți mai multă vină decât iubire. Un astfel de om poate juca un extraordinar rol de victimă în așa măsură încât ajungi să simți vină, nu iubire. Vină că nu îl apreciezi destul, vină pentru că face prea multe și tu prea puține, vină că este un om de calitate și tu te îndoiești de intențiile lui. Sigur, acestea sunt gânduri impuse de acea persoană manipulatoare, nu de un partener iubitor, echilibrat și care vrea echilibru și autenticitate.
- Esti confuz, amețit, ai momente de claritate. Uneori, o persoană care trăiește în gaslighting de prea mult timp are momente de luciditate, în care parcă se trezește pentru o secundă și cad toate măștile. E un semnal disperat al instinctului…
Cum ne îndepărtăm de un abuzator de tip gaslighting?
În astfel de situații tot ce poți să faci e să pleci. Un abuzator de acest tip, când simte că e în pericol își joacă toate cărțile: promite, amenință, manipulează, dramatizează. Ca să scapi din „vraja” acestuia, trebuie să rupi brusc orice fel de legătură: nu citești mesaje, nu răspunzi la telefon, îi îndepărtezi influența și cauți ajutor specializat.