Activitati fizice interzise in sarcina
Desi multe femei se feresc sa faca orice activitate in sarcina, acest lucru nu este deloc benefic pentru organismul care trece prin schimbari semnificative in aceasta perioada. Sunt si situatii speciale care necesita repaus total, dar acestea sunt mai rare si sunt recomandate de medicul specialist.
Cand sarcina decurge corespunzator, indiferent daca inainte faceai sau nu exercitii regulate, acum e bine sa faci antrenamente usoare care-ti vor aduce numai beneficii.
Programul de exercitii trebuie stabilit cu medicul care are grija de tine in aceasta perioada, iar pentru a te mentine in forma, sunt suficiente 30 de minute de miscare de dificultate mica pana la medie in functie de cat de avansata este sarcina. In timpul exercitiilor sunt eliberati o multime de hormoni care iti dau o stare de bine: endorfine, serotonina, dopamina, dar iti activezi si circulatia sanguina.
Starea de fericire este completata de tonifierea musculaturii care-ti va fi de folos in timpul travaliului si nasterii, cresterea flexibilitatii articulatiilor si ameliorarea crampelor din sarcina. Beneficiile se reflecta si in mentinerea greutatii sub control, impiedicand acumularea kilogramelor in exces care-ti pot provoca o nastere mai grea si o recuperare postpartum mai indelungata.
Exercitiile fizice din timpul sarcinii trebuie evitate in caz de:
– boli de inima sau plamani
– probleme ale placentei
– probleme de circulatie sau cervicale
– preeclampsie
– membrane rupte
– posibilitate de travaliu prematur
In timpul sarcinii sunt interzise urmatoarele exercitii fizice:
– efectuarea la sala a exercitiilor care se fac din pozitia culcat pe spate, genuflexiuni, ridicarea ganterelor;
– ridicatul greutatilor mari si pe distante lungi este contraindicat deoarece poate determina avort spontan, nastere prematura, desprindere prematura a placentei;
– nu sunt indicate sporturile in echipa pentru ca prezinta un risc crescut de cadere sau lovituri de la ceilalti participanti care pot pune sarcina in pericol;
– alergatul cu viteza mare nu este indicat deoarece duce la cresterea temperaturii si supraincalzirea corpului. Opteaza pentru mers sau plimbat in ritm alert deoarece scade si riscul de a te impiedica;
– mersul pe bicicleta poate fi practicat in primul trimestru de sarcina insa in trimestrele 2 si 3 burta este mai mare si aceasta activitate iti poate face rau;
– echitatia trebuie evitata din 3 motive: te pot afecta zdruncinaturile, poti inhala par de cal si nu stii niciodata cat de agresiv si imprevizibil este un cal;
– schiatul este interzis deoarece, la altitudine, lipsa oxigenului poate afecta fatul;
– scufundarile sunt complet interzise in sarcina pentru ca se pot produce acumulari de gaze in sistemul circulator al copilului.
De retinut: Nu exagera cu antrenamentele!
Nu trebuie sa faci exercitii care sa te epuizeze si care sa depaseasca zilnic jumatate de ora pentru ca scopul este sa eviti obezitatea si sa ajuti organismul sa se adapteze mai bine la conditiile de sarcina.
Text: Iacob Diana, Farmacist