Acum poţi folosi Facebook Dating şi în România
De la sfârșitul lunii octombrie a anului 2020, utilizatorii Facebook din România pot folosi noul serviciu Facebook Dating. Din puctul multora de vedere, este una dintre cele mai bune idei pe care le-a avut în ultima vreme compania condusă de Mark Zuckerberg. Probabil că ai auzit în spațiul public suficiente discuții despre cât de multe a ajuns să știe Facebook despre abonații săi; se pare că acum a ales să folosească toate aceste date în folosul utilizatorilor. Cu alte cuvinte, atenția celebrei companii social-media se îndreaptă și în altă parte decât către zona de publicitate, și anume către abonații care caută persoane cu interese comune pentru întâlniri. Mulți dintre noi ar putea spune că deja Facebook putea fi folosit în această manieră, însă acum totul este oficial și bine pus la punct.
Gigantul social-media a anunțat apariția Facebook Dating în luna mai a anului 2019, după care a intrat în perioada de teste în mai multe țări. Treptat, opțiunea a fost disponibilă utilizatorilor din mai multe state, ajungând între timp și în Europa. Înainte de lansarea simultană în 32 de țări în octombrie 2020, printre care și România, Facebook Dating era deja disponibil în 20 de țări, majoritatea de pe cele două continente Americane și din Asia.
Ce este Facebook Dating?
Acest serviciu este unul integrat în platforma principală a Facebook, inclusiv în aplicația pentru telefoanele mobile. Scopul Facebook Dating este acela de a ajuta utilizatorii să își găsească mai ușor un partener potrivit în mediul online. Fără îndoială, constituie concurență pentru Tinder sau Bumble. Un aspect interesant este acela că noul serviciu oferit de Facebook este disponibil exclusiv abonaților care au împlinit deja vârstă de 18 ani. O altă particularitate este aceea că, spre deosebire de alte platforme cu același specific, funcțiile Facebook Dating sunt complet gratuite.
Cum se folosește Facebook Dating?
Pentru a te folosi de Facebook Dating nu este necesar să creezi un nou cont sau să instalezi încă o aplicație pe telfonul mobil. Este suficient să accesezi siteul facebook.com sau aplicația de mobil pe care o ai deja instalată. Cu toate acestea, vorbim despre două profiluri separate din punct de vedere al conținutului specific fiecăruia.
Cei de la Facebook ne asigura că niciun abonat nu va constata apariția profilului sau de Dating fără ca el să fi ales să facă acest lucru. Fiecare utilizator își creează singur profilul, putând alege niște fotografii anume care să apară numai pe Facebook Dating; la fel și cu informațiile pe care le vrei despre tine în zona de dating online – de la interese personale până la evenimentele unde alegi să mergi sau grupurile din care faci parte.
Cele mai importante funcții ale Facebook Dating
Noul serviciu pus la dispoziție utilizatorilor Facebook are câteva funcțîi interesante, de care te despart numai câteva clickuri.
Stories
Este o funcție prin care puteți împărtăși în zona de dating diverse momente din viața cotidiană și care va ajută să interacționați mai ușor cu persoanele care sunt interesate de lucrurile care va plac. Puteți să share-uiți în Facebook Dating story-uri deja publicate pe profilul de Instagram sau Facebook, pentru ca alte persoane care folosesc acest serviciu să reușească să va cunoască așa cum va doriți; atât înainte cât și după ce se alege „potrivirea”.
Secret crush
Această funcție permite utilizatorilor să exploreze potențiale relații cu persoane care deja există în lista lor de prieteni pe Instagram sau Facebook. Serviciul Dating nu va va sugera potriviri cu prietenii din această zonă, însă Secret Crush va oferă posibilitatea de a alege maxim 9 persoane dintre urmăritorii de pe Instagram sau dintre cei de pe Facebook, cei care te interesează cel mai mult. În cazul în care una dintre aceste persoane te adaugă, la rândul ei, în lista de Secret Crush, Facebook Dating consideră că această este o potrivire. În situația în care o persoană care va interesează nu are cont pentru Dating, ea nu va avea lista Secret Crush și deci nu veți apărea în vreo lista a acesteia iar ea nu va avea cunoștință că ați introdus numele ei în lista dumneavoastră de Secret Crush.
Evenimente și grupuri
Aceasta este o funcție care va permite să descoperiți persoane cu interese similare dintre utilizatorii Facebook Dating. De exemplu, în cazul în care va pasionează un anume fel de excursii, un anume tip de muzică sau lumea ceaiurilor, puteți afla care dintre cei care folosesc Facebook Dating au aceleași gusturi sau preocupări.
Întâlniri video
În situația în care deja aveți o potrivire cu un utilizator Facebook Dating și vă interesează cum ar decurge o conversație în care să vă și vedeți, aveți această opțiune. Tot ce trebuie să faceți este să atingeți pictograma video din chat. Atunci când inițiați apelul, trimiteți o invitație; odată acceptată invitația, persoana respectivă va putea răspunde apelului video. De asemenea, la inițierea apelului, persoanei respective îi vor apărea prenumele și fotografia pe care le aveți la profilul de Dating.
Cât control ai asupra detaliilor personale și asupra interacțiunii cu alți utilizatori?
Dacă vrei să blochezi anumiți utilizatori ai Facebook Dating în urma unor interacțiuni mai puțin reușite, ai această aoptiune. De asemenea, ai control asupra utilizatorilor care să apară în lista ta și poți decide cine poate să te găsească și cine nu în Facebook Dating. Prietenii pe care îi ai pe facebook nu se adaugă automat atunci când îți faci și profil de Dating. De asemenea, ai și opțiunea de a îi bloca pe prietenii prietenilor tăi.