Afla ce personalitate ai dupa principiile Yin si Yang
Yin si Yang sunt doua energii care-si au radacinile in metafizica chineza, stau la baza stiintei Feng Shui, si sunt simbolul perfectiunii, al totului unitar, al armoniei si echilibrului, dar reprezinta si atractia contrariilor. Yin nu poate exista fara Yang si viceversa, iar atunci cand echilibrul se pierde apar problemele, bolile si neplacerile in viata. Simbolurile Yin si Yang reprezinta energia feminina (Yin) si energia masculina (Yang), frumosul si uratul, binele si raul, lumina si intunericul, materia si spiritul, viata si moartea si lista poate continua. Aceste principii primordiale ne pot defini intr-o oarecare masura personalitatea, insa pentru a cunoaste forta dominanta a caracterului nostru este important sa calculam codul destinului, cunoscut si sub denumirea de codul sufletului.
Cum se calculeaza codul destinului?
Codul destinului poate oferi informatii importante despre personalitatea unei persoane, dar si despre inclinatiile pe care le are in viata. Pentru a-l calcula este necesar sa ne adunam toate cifrele din data noastra de nastere, zi + luna + an, si sa reducem totul la un singur numar cuprins intre 1 si 9. De exemplu, pentru o persoana nascuta pe 12.01.1990, codul sufletului va fi calculat astfel: 1+2+0+1+1+9+9+0=23, adica 2+3+5. Codul sufletului va fi 5. In numerologia chineza, numerele pare sunt simbol al energiei feminine Yin, iar numerele impare sunt simbol al energiei masculine Yan. Punctam ca in numerologia europeana, numarul rezultat 11 si 22, nu se reduce la o singura cifra, fiind coduri rare si definind persoane cu o misiune speciala pe pamant, insa se bucura de caracteristicile cifrelor 2 si 4, fiecarui numar de la 1 la 9 fiindu-i corespondenta o planeta din sistemul nostru solar. Dupa ce ti-ai calculat codul sufletului, verifica mai jos ce tip de personalitate ai.
Codul destinului 1 = Yang
Persoanele cu codul sufletului 1 au o personalitate puternica, sunt ambitioase, usor narcisiste si egoiste, si dau dovada de o putere mare de munca si se asteapta la rezultate pe masura. Sunt lideri innascuti si iubesc sa detina controlul, fiind de cele mai multe ori intalniti in functii inalte.
Codul destinului 2 = Yin
Persoanele cu codul sufletului 2 cauta mereu echilibrul, au un suflet nobil, sunt afectuoase si sensibile si sunt prieteni de nadejdee. Sunt persoane diplomate, evita sa intre in conflicte si apreciaza sinceritatea si adevarul.
Codul destinului 3 = Yang
Persoanele cu codul sufletului 3 sunt energice, pozitive si optimiste si detin calitatea de a comunica exceptional cu cei din jur. Totodata, sunt spirituale, insa adora sa detina controlul a ceea ce se intampla in jurul lor si iubesc confortul si stabilitatea financiara.
Codul destinului 4 = Yin
Persoanele care au codul sufletului 4 sunt responsabile, statornice si iubesc ideea de stabilitate si siguranta. Sunt ordonate si foarte organizate, nu iau decizii pripite si evita orice situatie care implica spontaneitate. Se concentreaza foarte bine si nu pot functiona la standarde inalte in conditii de stres si graba.
Codul destinului 5 = Yang
Persoanele care au codul sufletului 5 sunt creative, inventive, spontane si luptatoare. Sunt luptatoare innascute, imprevizibile si iuti, atat in gesturi, cat si in gandire. Spun intotdeauna lucrurilor pe nume, iubesc provocarile si riscurile.
Codul destinului 6 = Yin
Persoanele cu codul sufletului 6 sunt responsabile, de incredere si iubesc ideea de camin, de familie, prin urmare toate deciziile si actiunile lor se indreapta in aceasta directie. Sunt fericite atunci cand si persoanele dragi sunt fericite si iubesc confortul si siguranta, avand latura afectiva foarte dezvoltata.
Codul destinului 7 = Yang
Persoanele cu codul sufletului 7 sunt persoane inteligente, inclinate catre partea spirituala a vietii, dornice de cunoastere si de explorare a noului. Iubesc singuratatea, sunt rezervate si introspectia le ajuta sa ia decizii favorabile. Nu sunt foarte prietenoase, dar sunt capabile de sentimente marete, nobile pentru cei din jur.
Codul destinului 8 = Yin
Persoanele cu codul sufletului 8 tind intotdeauna catre mai bine si vad evolutia ca fiind principala caracteristica a vietii, cifra opt simbolizand infinitul. Sunt persoane fidele, stabile in gandire si actiuni, atasate de partea materiala si de ideea de confort, dar generoase totodata.
Codul destinului 9 = Yang
Persoanele cu codul sufletului 9 sunt perfectioniste, hotarate, practice si foarte active si energice. Au idealuri inalte, sunt atrase de arta si poarta sentimente nobile si inaltatoare, fiind inclinate catre ideea de a schimba lumea in mai bine. Le place sa duca la bun sfarsit ceea ce au inceput.
Citeste si Secrete Feng Shui in casatorie
Text: Madalina Manole