Alimente bogate in acid folic
Vitamina denumita B9 din complexul vitaminelor tip B, cunoscuta publicului larg si sub denumirea de acid folic, este o vitamina dizolvabila in apa si foarte putin stabila din punct de vedere molecular la temperaturi ridicate sau in cazul modificarilor de pH. Poate fi asimilata de organismul uman in urma aportului alimentelor ce contin aceasta vitamina sau poate fi produsa secundar procesului de digestie realizat de flora intestinala a organismului uman. In urma unor studii s-a demonstrat ca lipsa vitaminei B9 poate induce anemia, senzatia de extenuare, astenia, depresia, anorexia, durerile de cap, sincope, paloarea, limba rosie si dureroasa, diareea, irascibilitatea, pierderea treptata a memoriei, agresivitatea, paranoia sau aparitia ulceratiilor intestinale.
S-a dovedit faptul ca vitamina B9 este utila si in formarea ADN-ului celular in cazul multiplicarii celulare. De asemenea s-a demonstarat si faptul ca poate avea efecte asupra mecanismelor hormonale ce implica cresterea individului sau in cazul lactatiei, stimuland-o. Un studiu extrem de important a evidentiat faptul ca aportul normal de vitamina B9 previne aparitia malformatiilor congenitale ce implica dezvoltarea creierului sau coloanei vertebrale la fat.
De unde ne putem lua aportul de acid folic mai ales in perioada sarcinii, cat si anterior acestei perioade?
Vitamina B9 cunoscuta si sub denumirea de acid folic, se gaseste in general in fructele sau legumele ce fac parte din alimentatia gravidei. Denumirea de acid folic vine de la faptul ca aceasta vitamina a fost identificata in frunzele spanacului, iar denumire de folium in limba latina inseamna frunza.
Aceasta vitamina se gaseste in cantitati variabile in sparanghel, varza, porumb, morcov, banana, portocale, mazare, migdale, seminte de floarea soarelui, alune, zarzavaturi la care se consuma frunzele, precum spanacul, stevia, salata, frunzele de sfecla, loboda. De asemenea s-au identificat doze remarcabile de acid folic si in asparagus, ridichi, fasole, teci, mazare verde, linte, broccoli, cereale (fulgii de cereale sau faina), in produse animaliere, precum ouale (galbenusul lor in special), lapte si derivatele din lapte (dar neprocesate termic), cat si organele ce stocheaza aceasta vitamina in cazul animalelor, precum rinichi de vitel, ficatul de gasca sau de rata. Vitamina B9 a fost identificata din abundenta in drojdia de bere sau de vin rezultata in urma fermentatiei naturale.
Asadar, pentru prevenirea aparitiei malformatiilor congenitale, a defectelor de tub neural in cazul nou-nascutilor, precum spina bifida sau a malformatiilor grave ale creierului, se recomanda aportul normal de vitamina B9 prin constituirea unui meniu din alimentele enumerate anterior, meniu ce trebuie respectat si administrat in perioada preconceptiei sau in perioada sarcinii pana la finalul trimestrului 1 de sarcina insa fara a supune alimentele bogate in vitamina B9 temperaturilor ridicate, intrucat fierberea sau coacerea duce la distrugerea acestei vitamine.
Necesarul de acid folic este de 400-800 de micrograme inainte de conceptie si in primele 2-3 luni de sarcina, iar pentru restul sarcinii necesarul zilnic este de 600 micrograme.
Pe baza cardului Mama si Copilul, Farmaciile Catena intampina mamicile, dar si femeile care se pregatesc sa ramana insarcinate cu reduceri de pana la 25%.
Citeste si Dieta echilibrata pentru o gravida
Dr. Hetea Andreea Obstetrica-Ginecologie