Calitatea vietii femeii dupa histerectomie
Histerectomia este a doua cea mai comuna interventie chirurgicala majora la femei. In SUA, una din trei femei sufera o operatie de histerectomie pana la varsta de 60 de ani.
De cele mai multe ori, aceasta interventie este practicata pentru boli benigne, pentru imbunatatirea calitatii vietii femeilor cu o anumita patologie uterina. Aceasta interventie poate fi asociata, in unele cazuri, cu complicatii cum ar fi: prolaps genital, incontinenta urinara, afectarea vietii sexuale. In tarile dezvoltate, rata histerectomiilor a scazut in ultimii ani datorita metodelor noi de tratament, mai putin invazive comparativ cu histerectomia.
Exista mai multe tipuri de histerectomie:
Histerectomia totala pe cale abdominala (interventie in care este excizat corpul uterin si colul uterin),
Histerectomia abdominala subtotala (interventie in care este excizat corpul uterin, dar nu si colul uterin),
Histerectomia radicala indicata in boli maligne.
Histerectomia mai poate fi practicata in anumite situatii si pe cale vaginala sau laparoscopica.
In unele statistici, 90% din histerectomii sunt indicate in boli benigne, cea mai frecventa indicatie fiind fibromul uterin. Histerectomia vaginala se recomanda in majoritatea cazurilor la pacientele ce sufera de prolaps genital.
Cele mai frecvente complicatii ale acestei interventii sunt infectiile sau hematoamele (infectiile de plaga postoperatorie, infectii ale bontului vaginal, infectii urinare).
Efectele pe termen scurt ale acestei interventii asupra calitatii vietii femeilor sunt satisfacatoare.
Efectele histerectomiei in ceea ce priveste calitatea vietii sexuale sau posibile disfunctii la femeile operate
Majoritatea femeilor din Romania accepta cu greu aceasta operatie din cauza conceptiilor traditionale in ceea ce priveste aceasta interventie. Numeroase studii au demonstrat ca majoritatea femeilor care au suferit o interventie de histerectomie au avut o functie sexuala la un an de la operatie cel putin identica cu cea preoperatorie. Din contra, la unele femei functia sexuala s-a imbunatatit. In cadrul operatiei de histerectomie pentru patologia ginecologica benigna sectionarea vaginului se realizeaza cat mai sus in apropierea colului uterin, astfel incat scurtarea vaginului este nesemnificativa si nu influenteaza actul sexual.
Au existat de-a lungul timpului pareri ale diferitilor cercetatori cu privire la obtinerea orgasmului. In viziunea acestora, colul uterin ar avea un rol esential in obtinerea orgasmului.
Ipoteza obtinerii orgasmului:
Obtinerea orgasmului se realizeaza prin stimularea terminatiilor nervoase ale plexului uterovaginal, astfel excizia colului uterin ar afecta viata sexuala si aparitia orgasmului. Mai recent, aceasta ipoteza a fost contestata de numeroase studii care au concluzionat ca nu exista evidente clare care sa sustina teoria de mai sus. Un grup de cercetatori americani au facut o metaanaliza concluzionand ca viata sexuala a femeilor dupa histerectomie se imbunatateste considerabil, femeile facand sex mai des, avand mai multe orgasme si mult mai rar dispareunie (durere in timpul actului sexual).
In concluzie:
Activitatea sexuala se imbunatateste cu 10% dupa histerectomie.
Frecventa orgasmelor se intensifica cu aproape 10% dupa interventie.
Intensitatea orgasmului creste cu 13-15% postinterventie.
Dispareunia se amelioreaza semnificativ la femeile ce sufera o interventie de histerectomie.
Text: Dr.Nicolae Gica, Medic rezident obstetrica-ginecologie