Capcana salvatorului în relaţii

Este de înțeles să vrei să ajuți pe cineva drag atunci când este la ananghie. Dar te-ai întrebat vreodată dacă celălalt are nevoie sau își dorește ajutor? Ai acceptat refuzul lui? Sau ai insistat să ajuți, crezând că știi exact cum să rezolvi problema respectivă, indiferent de dorința celuilalt de a o rezolva singur?

Există în jurul nostru salvatori de profesie sau cei care au așa numitul ”sindrom al cavalerului pe cal alb”, care descrie această necesitate de a „salva” oamenii prin rezolvarea problemelor acestora. De cele mai multe ori, salvatorii intră în relații cu parteneri pe care se simt obligați să-i ajute. Aceștia îi percep pe ceilalți ca fiind fragili, în pericol, vulnerabili, hipersensibili și simt nevoia să fie acolo părând a nu avea nici cel mai mic interes. De fapt, nu chiar fără interes, deorece în schimbul ajutorului, primesc din partea celui salvat recunoștință, chiar iubire, construindu-șo astfel imaginea unei persoane generoase și oneste. „Cavalerul pe cal alb” în relații implică încercarea de a salva partenerii de la suferință. S-ar putea să te simți deosebit de atras de oamenii care au avut parte de probleme dificile în viață.

Cum îţi dai seama dacă eşti un salvator în relaţia ta de cuplu

– dacă partenerul tău se simte confuz, deprimat, neînțeles, copleșit, neavând puterea să decidă, neajutorat, respins, iar tu eșzi acolo să îl ”oblojeşti emoțional, să îl sprijini, să îl ajuți, sau chiar să iei decizii în locul lui.

– dacă partenerul tău are are probleme financiare sau de sănătate fizică, psihică.

– dacă îi tolerezi toate acele comportamente pe care nu le-ai accepta din partea altora (injurii, stări de nervozitate, agresivitate, ebrietate)

– dacă te comporți ca un părinte, oferind sfaturi și sugestii la orice problemă, și fiind atent dacă le pune în practică, iar când nu o face te comporți dojenitor și încerci să explici toate pericolele care pot apărea.

– sigur că doar tu îl poți înțelege pe partenerul tău și nimeni nu ar putea să o facă în locul tău.

– dacă partenerul a fost rănit/ traumatizat/ agresat/ violat, consideri că este de datoria ta să îl repari și să îl vindeci.

– ai acel sentiment că doar tu ești partenerul ideal, iar despărțirea voastră ar putea să îl facă pe celălalt să rămînă singur și nefericit.

– dacă îți este teamă să îți comunici nevoile și eviți discuțiile în contradictoriu doar pentru a nu deranja sau pentru a face pe plac celuilalt.

– poți fi de acord cu orice decizie, indiferent dacă are sau nu dreptate. Te faci ”preș” la picioarele celuilalt.

– îi iei apărarea în fața celor care îl critică și ți se pare nejustificat atacul venit din partea celor din afară.

– consideri că a-i ajuta pe alții este scopul vieții tale și cheltuiești atât de multă energie încercând să-i repari pe alții, încât ajungi să suferi de burnout.

În general, oamenii consideră că acest mod de a fi este o trăsătură pozitivă, deci este posibil să nu vezi nimic în neregulă în încercarea de a salva pe alții. Dar există o diferență între a ajuta și a fi salvator.

Psihologii spun că, deseori aceste tendințe de salvare pot implica fantezii ale atotputerniciei. Cu alte cuvinte, crezi că cineva este capabil să facă totul mai bine, iar acea persoană se întâmplă să fii tu. Acest lucru se poate întâmpla pentru că ai experimentat la rîndul tău durere și suferință. Ai multă empatie pentru ceilalți care suferă, așa că vrei să-i îndepărtezi de acea durere. Îți dorești schimbarea celuilalt, însă uiți că, pentru ca cineva să se schimbe, trebuie să-și dorească el înșuși. Nu îl poți forța, așa că eforturile tale pot duce în cele din urmă la supărarea partenerului. Mai mult, dacă te concentrezi în primul rând pe încercarea de a-l schimba, probabil că nu vei afla prea multe despre cine este cu adevărat sau nu îl vei putea aprecia pentru el însuși. Nu fiecare problemă are o soluție imediată, în special problemele mari, cum ar fi bolile, traumele sau durerile. Salvatorii cred că trebuie să remedieze totul. Adesea, le pasă mai mult de soluționarea problemei decât de persoana care are de fapt problema. Sigur, oferirea de sfaturi nu este neapărat un lucru rău. De asemenea, este important să îi lași și pe ceilalți să se descarce pur și simplu despre lucrurile dificile prin care trec.

”Un complex de salvator poate implica un sentiment de masochism moral sau autosabotaj în scopuri morale”, Joseph H.

S-ar putea să sacrifici nevoile personale și să exagerezi pentru a avea grijă de oameni care nu doresc ajutor. Toate aceste sacrificii pot implica lucruri precum timp, bani și desigur spațiu emoțional. Crezi că ești singurul care poate ajuta. Salvatorii se simt adesea determinați să-i salveze pe ceilalți, deoarece cred că nimeni altcineva nu poate. Acest lucru se leagă de fanteziile atotputerniciei. Poate că nu prea crezi că ești atotputernic. Dar a crede că ai capacitatea de a salva pe cineva sau de a-i îmbunătăți viața, vine dintr-o credință similară. Această credință poate implica, de asemenea, un sentiment de superioritate. Chiar dacă nu ești conștient de acest lucru, poți vedea în felul în care îți tratezi partenerul. De exemplu, poate că îți asumi rolul de părinte, responsabilizind și corectând.

Ajuți având motive greșite: încerci să salvezi alți oameni pentru că simți că trebuie, indiferent de propriile nevoi. De asemenea, ai putea crede că nevoile tale contează mai puțin. Unii oameni s-ar putea concentra pe a-i ajuta pe alții atunci când se simt incapabili să-și gestioneze propriile lupte sau au traume nerezolvate sau dificultăți în propriul trecut.

Încercarea de a salva pe cineva din problemele sale, de multe ori nu are rezultatul dorit. Chiar dacă cineva se schimbă ca urmare a eforturilor tale, este posibil ca aceste efecte să nu dureze mult, cu excepția cazului în care dorea cu adevărat să se schimbe și singur.

Uneori acești salvatori riscă să aibă simptome similare cu cele ale persoanelor care au grijă de membrii unei familii bolnave. S-ar putea să se simtă obosiți, epuizați în diferite moduri. Tratarea celor dragi ca lucruri sparte care au nevoie de reparații îi poate face să fie frustrați și să aibă resentimente. Nimeni nu vrea să se simtă incapabil și, atunci când împingi pe cineva deoparte pentru a-i rezolva problemele, așa îl faci să se simtă. În plus, acest lucru poate duce la alte probleme, cum ar fi sentimentul de codependenţă.

Un sentiment de eșec. Cu o mentalitate salvatoare, crezi că poți rezolva problemele altora. Realist, nu poți – nimeni nu are puterea. Această preconcepție te va face să continui să urmăreşti o experiență care nu există, dar îți va oferi posibilitatea de a  fi dezamăgit. Vei ajunge să te confrunți cu eșec după eșec, deoarece continui să trăieşti în același tipar. Acest lucru poate duce la sentimente cronice de autocritică, inadecvare, vinovăție și frustrare. Sentimentul de eșec poate duce la o mulțime de experiențe emoționale neplăcute, inclusiv depresie, resentimente sau furie față de persoanele care nu doresc ajutorul tău, frustrare, un sentiment de pierdere a controlului. Cu toate acestea, nu interacționăm întotdeauna așa și preferăm un mod indirect de a obține recunoașterea noastră, intrând într-un joc cu celălalt, un joc în care toată lumea pierde.

Triunghiul dramei: victima, persecutorul și salvatorul

Christel Petitcollin vorbește despre jocul triunghiului și despre trei roluri pe care le jucăm împreună cu alții, victima, persecutorul și salvatorul. Putem trece cu ușurință de la un rol la altul în funcție de situație și de oamenii pe care îi întâlnim:

Victima: pură și inocentă, victima este pasivă și neajutorată. Este înconjurata și hărțuită de persecutori, pe care îi consideră responsabili pentru toate nenorocirile sale. Este plângăcioasa și se jelește permanent și poate fi, de asemenea, exasperantă.

Persecutorul: El este plin de frustrare, pe care încearcă să o evacueze în detrimentul unei victime mai slabe decât el. El este critic, umilitor, crud, amenințător sau violent. Dpuă persoane aflate în conflict pot lua pe rând rolul de persecutor și victimă. O victimă rănită poate deveni apoi un persecutor și așa mai departe, pornind astfel un cerc vicios.

Salvatorul: Bun și generos, salvatorul își infantilizează interlocutorii oferind asistență atunci când nu este solicitat. Pentru a-și exercita puterea, el are nevoie și de victime. Puternic, altruist și protector, el îi poate face pe oameni să se simtă vinovați când aceștia nu îi acceptă ajutorul.

Dacă îți poți imagina aceste trei roluri, te invit să reflectezi și asupra rolurilor pe care ai tendința să le joci și, de asemenea, să te gândeşti la interacțiunile neplăcute din trecut pe care le-ai avut, astfel încât să poți identifica rolurile interlocutorilor tăi.

Cum ai putea ieși din rolurile descrise mai sus:

Dacă joc rolul victimei: trebuie să realizez că soluțiile la problemele mele sunt în mine, îmi înlocuiesc plângerile cu cereri specifice, îmi dau seama că nu există persecutor fără o victimă. Îmi dezvolt progresiv autonomia și încrederea.

Dacă interpretez persecutorul: trebuie să încerc să înțeleg originile frustrărilor mele și să realizez că ceilalți nu trebuie să sufere pentru asta. Dezvolt un spirit de toleranță. Îmi dau seama că ceea ce critic la ceilalți este ceea ce îmi interzic. Devin conștient de limitele pe care mi le-am stabilit și pot încerca să-mi permit să fiu cine sunt.

Dacă sunt un salvator: trebuie să încerc să găsesc alte modalități de a-mi hrăni ego-ul. Îmi dau seama că ceea ce cred că este asistență îl poate face pe celălalt dependent. Dacă vreau să ajut pe cineva, o pot face favorizând ascultarea și facilitându-i accesul la autonomie.

Sugestii pentru a face față rolurilor altora:

Dacă sunt în fața unei victime: refuz să-i aud plângerile, o fac să reorienteze discuția pe un alt subiect sau pe prezent, o invit să facă cereri clare și să găsească soluții singură. (Desigur, acest lucru nu se aplică victimelor reale, celor care nu joacă, depinde de tine să apreciezi și să înțelegi rolul fiecăruia, real sau fals).

Dacă mă aflu în fața unui persecutor: pot fi rănit numai dacă îl accept, nu-l lovesc înapoi pentru că el nu este pregătit să audă. Mă concentrez asupra transgresiunii sale pe care nu o accept. Mă afirm în liniște obligându-l calm, dar ferm, să mă respecte.

Dacă sunt în fața unui salvator: refuz să fiu considerat victimă și refuz asistența pe care mi-o oferă. Cu toate acestea, îi mulțumesc pentru propunerea sa.

Pentru a identifica aceste situaţii trebuie să faci eforturi fiind mai vigilent, dezvoltându-ți conștiința de sine și conștiința celorlalți și lucrând asupra ta. Și este dificil, pentru că dacă nu te mai ascunzi în spatele unui personaj pe care îl interpretezi, va trebui să faci față unor situații dificile; să te confrunți mai întâi cu tine, apoi cu ceilalți. Nu poți fugi și trebuie să decizi, să accepți cererea celuilalt sau să refuzi. Deși poate părea incomod și greu sau dificil, oprirea jocului este o oportunitate excelentă pentru tine de a încerca să devii cine ești cu adevărat și să le arăți și celorlalți.