Care sunt valorile normale ale unei spermograme reuşite?
Din ce în ce mai frecvent în ultimul timp, infertilitatea masculină este responsabilă pentru infertilitatea de cuplu. Investigațiile necesare depistării cauzei infertilității de cuplu includ efectuarea spermogramei și a spermoculturii pentru a evalua fertilitatea masculină. Analizarea spermogramei oferă date despre funcția testiculara și integritatea tractului genital masculin.
Valorile normale ale parametrilor spermogramei
Valorile normale ale parametrilor spermogramei au fost stabilite în 1992 și apoi revizuite în 2010 conform criteriilor WHO și sunt folosite drept referință în laboratoarele de specialitate. Totuși, pot exista variații largi între indivizi și chiar între 2 recoltări efectuate la același individ.
Limitele de referință au fost scăzute în timp ca urmare a schimbărilor apărute în comportamentul contemporan: obiceiuri alimentare, consum de tutun, substanțe toxice etc.
Ce presupune o spermogramă?
Spermograma presupune analizarea gradului de lichefiere, vâscozităţii (creșterea vâscozitatii poate semnala o disfuncție prostatică), volumului, pH-ului și culorii probei recoltate.
Culoarea
Culoarea ejaculatului este, de obicei, opalescentă, albă sau ușor gălbuie. Modificarea culorii poate sugera existența unei infecții sau a altei patologii.
pH-ul
Valoarea considerată normală este > 7.1. Valorile situate sub limita admisă pot sugera existența unui proces cronic inflamator sau azoospermiei (lipsa spermatozoizilor).
Concentrația, numărul total și viabilitatea spermatozoizilor
Cea mai mare parte a volumului ejaculat este compus din secrețiile provenite de la nivelul glandelor accesorii (veziculele seminale și prostată). În consecință, volumul nu este direct proporțional cu spermatogeneza și concentrația spermatică (spermatozoizi/ml). Numărul total de spermatozoizi per ejaculat reflectă spermatogeneza și este direct proporțional cu perioada de abstinență înainte de prelevarea probei. Se recomandă să existe o abstinență de 3-5 zile pentru o recoltare corectă. Scăderea volumului ejaculator reflectă afectarea funcționalității glandelor accesorii.
Motilitatea spermatozoizilor
Fractia de spermatozoizi mobili poate fi evaluată prin numărătoare manuală sau cu ajutorul unui sistem de analiză computerizată (CASĂ). Prima metodă poate fi subiectivă și, în consecință, din ce în ce mai multe laboratoare folosesc sistemul CASA. Valoarea motilităţii progresive trebuie să fie > 32%, altfel poate semnala existenţa astenozoospermiei.
Analiza bacteriologică
Analizează contaminarea bacteriană cu germeni aerobi și anaerobi. Spermoculturile pozitive necesită tratament antiinfecțios.
Anticorpi antispermatici sau testul Mar
Prezenţa anticorpilor antispermatici în ejaculat poate afecta capacitatea de fertilizare a acestuia. Spermatogeneza începe la pubertate, sistemul imunitar recunoscând spermatozoizii ca antigene self. În mod normal, spermatozoizii sunt protejați prin barieră hemato-testiculară, însă, când aceasta este afectată, organismul poate forma anticorpi antispermatici care pot afecta capacitatea fertilă. Aglutinarea spermatozoizilor într-o proporție mai mare de 50% poate semnala o problemă imunologică.
Analiza morfologică
Evaluarea morfologiei spermatozoizilor presupune examinarea detaliată a celulelor prezente în ejaculat, incluzând celule spermatice imature și leucocite. De menționat este faptul că peste 50% din celulele spermatice pot prezenta defecte morfologice la indivizii sănătoși fertili, acestea fiind considerate în parametrii normali. Defectele pot viza capul, corpul sau coada spermatozoidului. Fără dubiu, morfologia spermatozoizilor reprezintă un parametru important în evaluarea fertilității masculine.
De asemenea, este importantă evaluarea celulelor germinale imature, prezența lor indicând o disfuncție la nivelul spermatogenezei.
Criteriile WHO
WHO (2010) | |
Lichefiere | Completă în 60 min |
Volum | 1,5 ml |
Culoare | Alb opalescent |
pH | > 7.1 |
Concentraţie (ml) | 15 milioane |
Motilitate progresivă | 32% |
Vitalitate | 58% |
Morfologie | 4% |
Leucocite (ml) | < 1 milion |
Test Mar | < 50% |
Totuşi, valorile care depăşesc criteriile de referinţă nu garantează obţinerea unei sarcini viabile, însă sporesc sansele.
Text: Dr. Stavri Andreea
Medic specialist obstetrica-ginecologie