Casatorii nastrusnice, casatorii ciudate
De obicei, oamenii isi doresc ca nuntile lor sa fie unice, senzationale si de neuitat. Probabil ca, in materie de nunti, aceasta tendinta va dezvolta idei, astfel incat ceremoniile sa fie care de care mai sofisticate si mai trasnite.
Putem vorbi chiar despre un trend in materie de nunti si pregatirile pentru acestea, existand framantari si preocupari in acest sens cu mult timp inainte de nunta propriu-zisa. Dar de ce toate acestea?
In general, oamenii vor sa pastreze amintiri placute si, daca se poate, chiar trairile si sentimentele ce au insotit evenimentul. Incarcatura emotionala cu ocazia unei nunti este amplificata uneori de proiectarea unor scenarii nastrusnice sau iesite din tiparele sociale.
Gandul principal al celor implicati in mod direct, inainte de nunta, este de a inscrie cumva propria nunta in lista nuntilor deosebite, preocuparea pentru scenariul actiunilor speciale fiind circumscrisa parca de mesajul poetic: „a fost odata ca-n povesti, a fost ca niciodata”. Se doreste unicitatea, senzatia care sa contribuie la amintiri pe termen cat mai lung.
Mai jos sunt descrise cateva dintre ideile nastrusnice, idei incarcate de emotie ale partenerilor implicati, care doresc sa dea o nota de unicitate nuntii lor, sentimentul ce insoteste aceasta dorinta fiind acela ca unele momente nu se mai repeta si ca acest lucru ii determina sa profite de ocazia nuntii pentru a le face memorabile.
In functie de educatie, religie sau nivelul dezvoltarii personale si propriile convingeri, casatoria este inteleasa diferit. Unii cred ca exista o singura mare dragoste si ca, odata ce pleci la drum cu cineva, este bine sa nu renunti prea usor; si legamantul religios indeamna la acest fapt, concurand la intarirea convingerilor in acest sens.
Alta categorie de persoane ajung la un nivel incontrolabil – dependenta de romantismul pe care il implica nunta in sine, ajungand sa se casatoreasca cu aceeasi persoana de mai multe ori.
La noi in tara, casatoria este acceptata numai intre doua persoane de sexe diferite, care ulterior vor locui impreuna, acest fapt fiind circumscris de un standard social despre casatorie.
Totusi, pe Glob sunt mai multe forme acceptate in acest sens, din punctul nostru de vedere reprezentand deviatii; in unele state sunt acceptate casatoriile cu mai multe femei, ba chiar si conlocuirea membrilor unei uniuni liber consimtite, ba chiar si casatoria intre persoane de acelasi sex si lista poate continua.
Exista state unde poligamia (un barbat cu mai multe sotii) sau poliandria (o sotie cu mai multi barbati) sunt acceptate etc.
Prin expunerile de mai jos doresc doar a face o invitatie la reflectare asupra tentatiilor noastre, uneori materializate prin acte comportamentale iesite din tiparele sociale.
– cele mai multe casatorii legalizate se pare ca a inregistrat o femeie care in prezent are 68 de ani si care a avut 29 de soti.
– atasamentele fata de un obiect sau un animal conduc uneori la „casatoriile” cu acestea, ceremonia fiind facuta pentru a arata lumii cat de atasat se simte stapanul de acel animal sau obiect; totodata, se face publicitate acestui fapt prin intermediul retelelor de socializare sau al site-urilor pentru a transmite si altor oameni cu pasiuni ciudate si asemanatoare sa li se alature.
– locul ales pentru o nunta nu este mereu un loc clasic, obisnuit. Unii oameni au preferat nunta intr-un balon cu aer, sau printre ghetarii din Alaska, sau in subacvatic, mirii fiind imbracati in scafandri, sau dimpotriva, fara prea mare fast intr-o rulota de masina etc.
– casatoria cu aceeasi persoana – Se pare ca, in lume, exista cazuri de acest fel, persoanele suferind de un grad crescut de narcisism si tulburari in plan cognitiv asupra perceperii fenomenului casatoriei, convingerile lor disfunctionale asupra iubirii de sine evidentiindu-se pana in sfera motivarii comportamentelor si alegerilor: pentru a ajunge sa-i accepte pe ceilalti, mai intai trebuie sa se iubeasca pe sine, sau pentru a nu fi catalogata ca fiind o femeie singura, se decide sa se casatoreasca cu ea insasi.
– casatoria cu un personaj de desene animate sau cu un personaj al jocurilor electronice nu este mai putin bizara decat categoriile enuntate mai sus etc.
Si lista poate continua…
Text: Ionela-Janina Sabou
Psiholog cu libera practica in psihoterapie cognitiv-comportamentala