Cât de mult insiști când ești respins?
Indiferent că ești femeie sau bărbat, cu siguranță ți s-a întâmplat, cel puțin o dată în viață, să fii respins sau respinsă de persoana pe care o dorești. Este cazul să mai insiști? Și dacă da, cât este permis să o faci? Până unde poate merge insistența și de la ce punct devine agresiune? Iată mai jos ce aspecte trebuie să iei în calcul dacă te izbești de un prim refuz. Acestea sunt valabile și dacă ai obținut o primă întâlnire cu persoana care-ți place, iar apoi ești refuzat/ă.
Respingerea atrage insistența
Cu toate că sună utopic, natura umană funcționează după principii greu de înțeles, astfel că studiile au arătat că o persoană insistă cu atât mai mult cu cât este respinsă. Acest comportament vine atât din faptul că îți dorești să înțelegi motivele reale pentru care persoana respectivă nu te vrea, dar și ca urmare a instinctului de vânător, de cuceritor care nu poate să accepte că ai pierdut fără luptă.
Analizează primul refuz
Dacă ai fost refuzat prima dată nu înseamnă că nu ai șanse să obții o întâlnire ulterior și nu trebuie să cedezi, însă trebuie să fii foarte atent la motivul pe care ți-l invocă. Dacă primul refuz are la bază lipsa timpului, un program prea încărcat, faptul că nu se află în localitate sau orice alt răspuns care ți se pare plauzibil, atunci dă-i crezare și mai încearcă o dată după o perioadă.
Al doilea refuz este elocvent
Este foarte importantă conexiunea pe care o legați între primul refuz și a doua propunere. Dacă persoana care-ți place te ignoră de cele mai multe ori, atunci s-ar putea chiar să nu fie interesată de tine și să nu-și aibă rostul o a doua invitație. Totuși, dacă vrei să-ți încerci norocul, poți face un nou pas spre ea. Ei bine, un al doilea refuz, oricât de argumentat ar fi, ar cam trebui să-ți fie clar. Orice persoană care este interesată de tine își va face timp pentru o întâlnire. Nu, nu ar trebui să devii insistent și să-i propui și a treia oară o întâlnire pentru că s-ar putea să te ignore total și astfel să dezvolți niște frustrări care nu-și au rostul.
Este recomandat să afli motivul?
Pentru liniștea ta sufletească este recomandat să afli motivul pentru care ești respins, dar trebui să fii și sigur că poți depăși momentul cu maturitate și demnitate. Nu este, în schimb, recomandat să-i pui întrebarea direct pentru că această atitudine denotă o lipsă de încredere în propria ta persoană. Poți afla din dialog, mai ales dacă este vorba de o conversație în mediul online, care-i sunt preferințele, ce-și dorește de la un bărbat, ce planuri de viitor are și lista poate continua, iar concluziile le poți trage singur.
Motive reale vs. motive invocate
O femeie nu va spune în față că nu este atrasă de tine și va încerca să te refuze într-un mod elegant, aspect care este valabil și pentru un bărbat ce se dorește a fi gentelman. Este destul de greu să faci o diferență între un motiv de refuz real și unul invocat, dar în general, trebuie să știi că dacă ești refuzat pentru că are o relație nu trebuie să mai insiști și a doua oară. În plus, este foarte probabil ca tu să o atragi, însă modul de abordare să o deranjeze și atunci este doar responsabilitatea ta să îndrepți situația. Pe de altă parte, dacă abordarea se petrece în mediul online, și tu ai poze cu iubita ta sau iubitul tău, nu te aștepta ca cealaltă persoană să fie încântată de complimentele și interesul tău pentru ea. Dacă deja v-ați întâlnit și apoi te refuză, cel mai probabil nu este atrasă de tine și nu prea poți schimba acest aspect.
Nu sunt pregătit/ă…
Dacă refuzul pleacă de la premisa că persoana care-ți place nu este pregătită pentru o întâlnire sau pentru o relație, atunci s-ar putea fie să te refuze elegant, fie chiar să treacă printr-o perioadă în care emoțional este blocată. Posibil să se fi despărțit de curând de partener și să-și dorească să se vindece în singurătate. Posibil să treacă printr-o etapă anxioasă în care să nu se simtă atrăgătoare. Oricum, indiferent care este motivul real, dacă-ți spune că nu este momentul potrivit tot ce poți să faci este să-i rămâi alături, ca prieten, însă fără a fi insistent cu demonstrațiile empatice și fără a-și crea prea mari așteptări.
Te place, dar te refuză. Ce faci?
Ei bine, iată că mai există și situația în care persoana de care ești atras îți dă semne clare că te place, dar totuși te refuză. Din conversațiile voastre reiese clar dorința de a te cunoaște mai mult, însă se ferește să-ți acorde o primă întâlnire sau, chiar dacă ți-a acordat o primă întâlnire, apoi se retrage. În acest caz, ai dreptul să încerci de mai multe ori. De ce? Pentru că oricărei femei îi place să fie curtată și să vadă că bărbatul respectiv chiar depune efort pentru a o cunoaște și a o avea. Este un fel de test și ar fi bine să nu-l pici. În cazul invers, atunci când un bărbat refuză, o femeie ar trebui să încerce cel mult o dată, de două ori și apoi să se retragă, în caz contrar ar putea să pară disperată și să sperie cu atât mai mult.
Farmaciştii Catena recomandă produsul ProFecund Ino, recomandat pentru stimularea fertilităţii femeilor care se confruntă cu sindromul ovarelor polichistice (SOPC). Mai multe detalii despre produs găsiţi AICI.