Cauzele scaderii libidoului la barbati
Scaderea libidoului poate afecta 1 din 5 barbati si de doua ori mai multe femei. Se estimeaza ca aproximativ 15-16% dintre partenerii masculini pot experimenta perioade de scadere a libidoului. Totusi, perceptia subiectiva a acestei probleme pare mult mai exacerbata in randurile barbatilor decat in randurile femeilor. De obicei, aceasta afectiune este legata de stres sau schimbari majore care se petrec in viata partenerilor. De asemenea, poate aparea in timpul sarcinii, nasterii sau alaptarii. Totusi, ea nu apare subit si este de obicei un proces gradual.
Definitia scaderii libidoului este destul de dificila, insa poate fii considerat ca libidou scazut, lipsa sau scaderea de interes pentru relatii sexuale pentru mai multe luni. Frecventa actului sexual nu este insa egala cu interesul sexual pentru ca poate sa existe dorinta, dar sa intervina alte impedimente.
Cauzele scaderii libidoului
1. Disfunctia erectila poate duce la scaderea libidoului. Scaderea libidoului este frecvent o consecinta a tulburarilor erectile. De asemenea, anxietatea cu privire la performanta sexuala si ejacularea precoce pot duce si ele la scaderea vertiginoasa a libidoului la barbati.
2. Stresul cotidian si stresul la locul de munca isi pot pune amprenta asupra vietii sexuale. Lipsa cronica de somn si oboseala intervin din ce in ce mai frecvent in viata de cuplu.
3. O serie de afectiuni medicale pot duce la scaderea libidoului. Printre acestea se numara afectiuni cardiovasculare cronice, hipertensiune, diabet, neoplasme. De asemenea, afectiunile tiroidiene sau patologia tumorala hipofizara pot interfera cu libidoul ca urmare a scaderii secretiei de hormoni sexuali. Neoplasmele sau bolile renale cronice pot duce la o secretie scazuta de testosteron si productie diminuata spermatica. Practic, organismul isi canalizeaza toate resursele pentru supravietuire.
4. O serie de medicamente folosite pentru diverse patologii pot scadea dorinta sexuala: antidepresivele, sedativele si antihipertensivele sunt doar cateva dintre ele.
5. Obezitatea si stilul de viata haotic, dezechilibrat, cu mese copioase, bogate in grasimi, pot duce la scaderea libidoului.
6. Consumul cronic de alcool sau consumul de droguri modifica performantele sexuale. De exemplu, consumul de marihuana supreseaza functia hipofizara, diminuand astfel productia de testosteron.
7. De asemenea, calitatea relatiei constituie o parte importanta a libidoului. Consilierea de cuplu poate reprezenta o alternativa potrivita pentru restabilirea armoniei in familie. Uneori, pot aparea situatii paradoxale in care prea mult timp petrecut impreuna poate influenta negativ dorinta sexuala.
In momentul aparitiei unui copil in familie, perceptia asupra femeii poate avea de suferit, partenerul vazand-o ca pe o mama mai mult si mai putin ca pe o partenera. Orice schimbare in dinamica sexuala a unui cuplu trebuie discutata de parteneri, trebuie investigata la medicul curant pentru depistarea cauzei.
Cele mai multe dintre cauzele enumerate au solutii care pot fi aplicate pentru restabilirea armoniei in cuplu.
Text: Dr Stavri Andreea
medic specialist obstetrica-ginecologie