Ce ai de câștigat dacă ești un bărbat fidel
Lumea în care trăim a fost ciudată dintotdeauna, iar felul în care oamenii au perceput-o în timp și s-au raportat la ea, felul în care au interacționat între ei, a reprezentat un proces fără sfârșit, dominat de schimbări. Atitudinea oamenilor vis a vis de ideea de infidelitate este una de blamare, atât prin prisma felului în care majoritatea religiilor abordează subiectul, cât și din punct de vedere al realităților din societate.
Infidelitatea, practic, înseamnă minciună. Înseamnă că îți încalci o promisiune făcută persoanei iubite, sau mai bine zis persoanei pe care o lași să creadă că o iubeșți. Desigur, dintre oamenii care înșală, mulți susțin că de fapt își iubesc partenerii pe care îi înșală, dar că iubesc și pe altcineva. La un anumit nivel însă, iubirea într-o relație trebuie să fie dublată de încredere și respect. E ca și cum persoana iubita știe că n-are motive să se uite peste umăr după eventuale amenințări de acest fel din partea partenerului.
Sunt foarte mulți oameni care consideră infidelitatea ca fiind ceva normal, o includ în viețile lor și ajung de foarte multe ori în situații extrem de neplăcute. În definitiv, atât persoana înșelată cât și cea cu care este înșelată ajung să aibă de pierdut. Unele state acceptă chiar ideea de poligamie, dar acesta este cu totul alt subiect. Aici o să prezentăm în schimb perspectiva bărbatului care alege să nu își însele partenera și o să numim câteva dintre câștigurile pe care le ai datorită acestui tip de atitudine.
1 Scapi de gândurile și sentimentele care te consumă inutil
Atunci când înșeli, în general ai tot felul de gânduri în legătură cu ce ai făcut, ce faci în prezent și ce urmează să se întâmple, atât cu relația ta cât și cu relația ta paralelă. Sau dacă nu este vorba despre o relație paralelă, despre o aventură și implicațiile ei în viața ta și în felul în care relaționezi în continuare cu partenera. Merită să nu poți să dormi din cauza asta?
2 Ajungi să ai de partea ta un prieten adevărat
Este unul dintre principalele avantaje ale fidelitățîi: faptul că ajungi să beneficiezi de prietenia reală a partenerei. Iar asta nu este puțin lucru, pentru că o femeie care te iubește te poate ajuta mai mult decât îți imaginezi.
3 Poți să te aștepți, la rândul tău, la loialitate din partea partenerei
Dacă eșți genul de bărbat care înșală, nu poți pretinde din partea partenerei tale să îți fie fidelă. Dreptul de a aștepta loialitate din partea ei îți este anulat de faptul că o înșeli.
4 Ajungi să înțelegi ce înseamnă să crezi pe cineva și să fii crezut cu adevărat
Este un sentiment care îți asigura o relaxare nebănuită din punct de vedere al felului în care trăieşti atunci când știi că poți să ai încredere în cineva și că acea persoană, la rândul ei poate să aibă încredere în tine. Te vei simți, fără îndoială, mai bine în pielea ta iar asta îți va aduce și alte beneficii.
5 Genereazi un mediu normal în care copiii să crească liniștiți
Nu are niciun rost să îți expui copiii la așa ceva. Nu vrei să le afectezi evoluția normală cu tot felul de episoade tensioanate, certuri sau despărțiri. Vrei să își dezvolte personalitatea având în față un exemplu pe care să îl urmeze pentru că li se pare unul demn de urmat.
6 Ajungi să fii perceput că un exemplu de către alți bărbați
Desigur, nu de către toți; dar să presupunem, așa cum am spus mai sus, că fiul tău ar fi unul dintre bărbații al căror comportament cu femeile va fi cu siguranță influențat de al tău. Pe de altă parte, a rezista în fața ispitelor este o virtute și nu știi cine este atent la asta în jurul tău.
7 Ajungi să fii respectat pentru atitudinea ta
Respectul este ceva ce se orice om își dorește din partea celorlalți, cu atât mai mult din partea partenerei de viață. Iar acel respect îl poți câștiga doar arătând la rândul tău respect persoanei iubite.
8 Ai parte de o relație solidă, iar asta aduce anumite beneficii
Sentimentul de a avea un aliat puternic, cel puțin din punct de vedere emoțional, atunci când treci printr-un moment important al vieții tale, este neprețuit. Atunci când nu îți înșeli partenera, ea îți este alături în acele momente grele, și contează mai mult decât crezi. Îți poate deveni, mai mult decât prieten, un partener de nădejde pentru proiectele tale.
9 Nu mai trebuie să trăieşti non-stop în minciună
Teama de a fi descoperite minciunile pe care nici nu mai știi cum să le legi una de alta poate fi extrem de stresantă. Mulți ar putea să creadă că n-o să aibă remușcări și că faptul că înșală nu îi va afecta în niciun fel, și poate în cazul unora să fie adevărat, însă de cele mai multe ori nu este așa. Cei mai mulți pierd enorm din cauza acestui tip de atitudine, pentru că de la un moment dat ajunge să le fie greu, dacă nu imposibil să își mai gaseasac o parteneră. Cel puțîn nu una așa cum își doreau.
10 Nu mai are parte de episoade dramatice cu partenera sau cu cealaltă femeie
Iar asta este ceva ce te poate distruge. Nu numai emoțional, dar poți pierde inclusiv foarte mult din punct de vedere material în situația unui divorț sau în altă conjunctură. Imaginează-ți că nemulțumirile cărora va trebui să le faci față vor veni atât din partea partenerei cât și din partea femeii cu care o înșeli.
S-ar putea să nu ți se pară mare lucru și să crezi că eșți pregătit să faci față fără probleme unor provocări de acest fel, însă încearcă să ai o perspectivă amplă asupra felului în care se transformă viața ta atunci când înșeli.