Ce boli afecteaza fertilitatea?
Fertilitatea reprezinta capacitatea biologica a unui individ de a procrea din punct de vedere biologic in urma fecundatiei. Fecundatia reprezinta fenomenul de unire a doua celule sexuale de sex diferit avand drept rezultat realizarea produsului de conceptie. Avand in vedere si luand in considerare complexitatea reproducerii si multitudinea de fenomene fiziologice ce implica capacitatea de reproducere a individului, putem spune ca orice patologie ce implica aparatul reproducator masculin sau feminin poate genera patologii cu rasunet important in fertilitatea cuplului. Pentru a putea afirma despre un cuplu ca are capacitatea de a concepe un produs viabil de conceptie, partenerii trebuie sa indeplineasca o conditie esentiala, minimala si anume ca, statusul lor biologic sa indeplineasca conditiile minimale ale fertilitatii.
Cauzele infertilitatii feminine si masculine
Din punct de vedere al fertilitatii masculine, cele mai frecvente patologii cu implicatii in scaderea fertilitatii sunt considerate patologiile ce deriva din consumul de tigarete ( bolile respiratorii), cresterea in greutate ( obezitatea) , lipsa odihnei si existenta stresului ( bolile psihice si neurologice). Hipertensiunea arteriala este de regula numitorul comun al celor enumerate anterior, fapt ce implica o afectare a calitatii lichidului seminal ce va contine celule sexuale masculine cu viabilitate scăzuta si mobilitate redusa.
In cazul pacientelor s-a constat in urma unor studii ca cele mai frecvente patologii ce implica scaderea capacitatii de reproducere sunt bolile ce implica la nivel local aparatul reproducator feminin, care pot genera infertilitate. Spre exemplu, inflamatia ovarelor secundara unor infectii genitale ce implica etajul superior al aparatului reproducator feminin sau chiar aceste infectii pot cobori spre etajul inferior al aparatului reproducator feminin si anume sa afecteze trompele uterine. De regula, aceste infectii sunt unilaterale ceea ce demonstreaza ca poarta de intrare a agentului infectios este la nivel local. Daca sunt implicate ambele ovare sau ambele trompe uterine in procesul infectios, atunci pacienta trebuie sa ia in considerare ca sursa a infectiei, calea sanguina.
Fertilitatea este coordonata prin prisma mecanismelor fiziologice hormonale, iar aparitia dezechilibrelor la nivel hormonal genereaza aparitia patologiilor hormonale, patologii ce au o implicatie directa in capacitatea de reproducere umana si implicit in apariția unor probleme de fertilitate ale pacientei.
Bolile cardiovasculare secundare consumului de tigari sunt si ele din ce in ce mai frecvent intalnite ca si cauza in ceea ce priveste scaderea fertilitatii feminine.
Bolile cu transmitere sexuala afecteaza, de asemenea, in aceasta situatie de scadere a fertilitatii, ambii parteneri si sunt binecunoscute urmarile netratarii infectiilor aparatului reproducator masculin si feminin cu chlamydia, ureaplsma, mycoplasma, etc
Citeste si Boli cu transmitere sexuala ce conduc la infertilitate
Text: Dr. Hetea Andreea – Obstetrica Ginecologie