Ce inseamna dilatatia colului la gravidele la termen?
Sarcina se considera normala daca indeplineste urmatoarele conditii: o durata de 259-293 zile de amenoree; durata nasterii de la 3 la 18 ore, se produce din prezentatie craniana occipitoiliaca; punga amniotica se rupe in perioada de dilatatie; pierderea de sange nu depaseste 500 ml; starea mamei si a copilului in timpul travaliului nu sunt influentate semnificativ.
Travaliul incepe in momentul cand contractiile uterine dureroase devin regulate − in momentul acela se produc modificari la nivelul colului uterin. Intervalul dintre inceputul travaliului si dilatatia 2 (acceptata ca semn clinic de inceput de travaliu) formeaza faza de latenta si este etapa in care contractiile uterine se coordoneaza si colul sufera modificari biochimice, dar nedecelabile clinic.
Faza de latenta dureaza maximum 20 de ore la nulipare si maximum 14 ore la multipare, durata medie fiind de aproximativ 9 ore la nulipare si 6 ore la multipare.
Perioada de dilatatie
1. faza de dilatatie activa, intre 2 si 8 cm, in care dilatatia progreseaza mai rapid (1,2 cm/ora la nulipara si 1,5cm/ora la multipara). Durata activa cuprinde faza de acceleratie pana la 4-5 cm si faza de panta maxima cuprinsa intre 4-5 cm si 8 cm.
2. faza de deceleratie, cuprinsa intre 8 si 10 cm, cand dilatatia isi incetineste cursul (1 cm/ora la nulipare si 2 cm/ora la multipare).
Dilatatia de 10 cm a colului uterin inseamna dilatatia completa si marcheaza sfarsitul perioadei de dilatatie, dupa care urmeaza perioada de expluzie. In conditii normale, dilatatia dureaza pana la 12 ore la primipare si pana la 8 ore la multipare.
Caracterele contractiilor uterine de travaliu sunt:
• spontane si involuntare (aspect de automatism);
• ritmice, sub forma ciclului „contractie-relaxare”;
• intermitente, relaxarea fiind egala clinic tonusului uterin;
• totale, contractia fiind unica, globala;
• dureroase, intensitatea senzatiei dureroase crescand de-a lungul evolutiei dilatatiei.
Un travaliu eficient are contractii uterine dureroase la 4-5 minute, cu o durata de 30-50 secunde, iar presiunea intrauterina de 20-50 mmHg; in expulzie se ajunge la o frecventa de 5 contractii uterine dureroase in 10 minute si 80-120mmHg.
Durerea nu este identica cu contractia uterina, ea este mai scurta decat aceasta, iar contractia incepe inaintea durerii si se termina dupa disparitia acesteia. Senzatia de durere uterina iradiaza si cuprinde regiunea lombelor, feselor, perineului, zona ombilicala, periombilicala, flancurile, hipogastrul si zona pubiana. Starea dintre doua contractii (relaxare) se numeste tonus bazal. In timpul relaxarii putem palpa partile fetale prin intermediul peretelui abdominal. In timpul contractiei, uterul se intareste progresiv, iar la palpare se percepe contractarea regulata si uniforma a peretelui uterin. Eficacitatea contractiilor uterine dureroase este data de stergerea colului uterin, precum si de progresiunea prezentatiei. La primipare, colul initial se sterge, apoi se dilata, iar la majoritatea multiparelor, stergerea colului si inceputul dilatatiei sunt concomitente.
Text: Dr. Andreea Hetea, Obstetrica-Ginecologie