Cele mai frecvente boli infectioase ale copiilor si simptomele lor
Copiii sunt mult mai vulnerabili in fata bolilor, mai ales atunci cand este vorba depre boli infectioase. Motivul este imaturitatea sistemului imun la care se adauga slabirea acestuia, in special in sezonul rece, mai ales daca se asociaza cu o nutritie deficitara sau in cazul in care exista anumite boli cronice. Cu toate acestea, majoritatea formelor de boala la cei mici tind sa fie forme usoare, fiind permise si considerate normale pana la 5-6 episoade de boala acuta pe an la un copil perfect sanatos.
- Raceala simpla
Raceala simpla sau rinofaringita este o afectiune a cailor respiratorii superioare, care cel mai des afecteaza nasul, mai exact mucoasa de la acest nivel. Afecteaza copii de toate varstele, ei facand intre 4-6 episoade pe an. Cauza aparitiei racelii este infectia cu un virus cu tropism respirator. Printre virusurile cele mai frecvent responsabile se numara rhinovirusul, virusurile gripale si paragripale si virusul sincitial respirator. Simptomele racelii incep sa apara, cel mai frecvent, in primele 24 de ore de la expunere la virus si evolueaza catre un maximum de intensitate inspre zilele 2-4 de boala. Raceala simpla debuteaza cu modificarea starii generale, oboseala, lipsa poftei de mancare sau refuzul alimentatiei, senzatie de frig, durere de cap, febra si stranut. In urmatoarele doua zile apare congestia nazala, rinoreea (nasul care curge) si tusea cu sau fara disfagie (durere in gat ). Simptomele dispar de la sine de obicei in 7- 10 zile, dar pot dura pana la trei saptamani, iar unii copii pot ramane cu tuse reziduala cateva saptamani dupa vindecarea bolii.
- Bronsiolita acuta
Este o boala inflamatorie a bronsiolelor, adica a cailor respiratorii ce conduc aerul catre alveole. Aceste bronsiole se ingusteaza atunci cand apare inflamatie la nivelul mucoasei lor, impiedicand aerul sa mai patrunda in aceeasi cantitate in partile terminale ale plamanilor. Cauza aparitiei bronsiolitei acute este intotdeauna o infectie, fie cu un virus respirator, fie mai rar, cu o bacterie. Cel mai adesea bronsiolita acuta este cauzata de o infectie cu virusul sincitial respirator. Afecteaza de prima intentie copii cu varsta pana in 2 ani. Simptomele bronsiolitei acute sunt asemanatoare cu o raceala simpla cu tuse seaca sau productiva, febra, nas care curge cu secretii transparente sau obstructie nazala. Mai apare efort sau dificultati respiratorii precum gafait sau geamat, respiratie rapida sau suieratoare ( wheezing), alaturi de refuzul alimentatiei, modificarea starii generale, agitatie sau letargie.
- Faringoamigdalita acuta
Faringoamigdalita acuta este tot o boala infectioasa si contagioasa, adesea de cauza virala. Cu toate acestea este inca frecventa infectia streptococica, intalnita mai des in colectivitate. Simptomele sunt asemanatoare racelii simple la care se adauga tipic durerea intensa in gat, febra care poate fi inalta si dureaza cateva zile, inflamatia ganglionilor din jurul gatului, dureri abdominale, varsaturi.
- Gastroduodenita/gastroenterocolita acuta
Gastroduodenita/gastroenterocolita acuta este manifestarea unei infectii digestive virale, bacteriene sau parazitate. Gastroduodenita se manifesta prin greata, varsaturi si lipsa poftei de mancare, pe cand gatroenterocolita mai asociaza si scaune modificate. In ambele cazuri poate aparea si febra.
- Bolile eruptive ale copilariei
Bolile eruptive ale copilariei (varicela, rubeola, rujeola, boala gura-mana-picior, scarlatina) si cele neeruptive – parotidita epidemica ( oreionul) sunt foarte des intalnite in colectivitate, mai ales acolo unde exista copii nevaccinati impotriva acestor boli. Fiecare dintre aceste bolie are cauze, trasaturi si evolutie specifica. Toate sunt cu grad destul de ridicat de contagiozitate si necesita excluderea din colectivitate, pentru o perioada scurta, a celui mic. Atunci cand pe corpul copilului apare o eruptie, alaturi de febra si simptome care se pot asemana cu o raceala, este bine sa va prezentati la copilul la un consult de specialitate. Pentru ca etiologia acestor boli este exclusiv infectioasa, corect este sa va adresati unui serviciu medical ( cabinet,clinica, spital, camera de garda) de boli infectioase.
Farmaciile Catena intampina mamicile, dar si femeile care se pregatesc sa ramana insarcinate, cu un nou card, Mama si Copilul. Pe baza cardului, posesoarele pot beneficia de reduceri de pana la 25%.
Citeste si De ce racesc mai des unii copii?
Text: Dr Alexandra Barzan, medic pediatru