Cheia de aur in casnicie: sustinerea reciproca
Desi pare ca oficializarea relatiilor, casatoria, nu mai are aceeasi valoare ca pe vremea parintilor nostri, sunt inca tineri care isi doresc sa se casatoreasca. In realitate, problema nu ar fi ca tinerii nu isi mai doresc sa se casatoreasca, ci problema ar fi ca nu stiu sau nu pot sa mentina o casatorie ani de zile. Este adevarat ca s-a ridicat mult varsta la care se intemeiaza familii, dar nu acest fapt este ingrijorator. Mai trist este ca majoritatea celor care se casatoresc raman sot si sotie pentru o scurta perioada de timp. Si mai trist este ca unii dintre ei au copii atunci cand se despart. Desi rata divorturilor este in crestere, sunt si cupluri care reusesc sa isi mentina casatoria si sa fie fericite.
“Pana cand moartea ne va desparti” vs “Pana cand vom decide sa divortam”
Dar care este secretul? De ce candva avea mai multa valoare zicala “pana cand moartea ne va desparti” si acum a ajuns sa semnifice doar “pana cand vom decide sa divortam”?
De ce unele cupluri rezista si altele nu? Poate ca ati fi tentati sa spuneti ca o dragoste mare este secretul. Sau pasiunea. Sau compatibilitatea. Sau compromisul. Sau ca pur si simplu au noroc. Sau poate cate putin din fiecare, plus multe altele, ar spune altii.
Ideal ar fi sa spunem ca este de ajuns sa ne iubim pentru a rezista impreuna, insa este nevoie de mai mult de atat. Inainte de toate, este foarte important sa ne lege o dragoste matura. Iubirea matura este inca acolo si dupa ce au trecut aburii indragostirii si focul pasiunii s-a mai domolit. Iubirea matura este mai mult decat atractie fizica. Iubirea matura este cea care iti ofera resurse sa repari relatia atunci cand scartaie si sa nu te gandesti la divort.
Iubirea matura inseamna sa iti doresti sa construiesti ceva alaturi de celalalt, sa vezi mai departe de supararile si neajunsurile de moment. Sa il accepti pe celalalt cu bune si rele si sa alegi sa te bucuri de ceea ce iti ofera, minimalizandu-i defectele. O casnicie reusita nu presupune numai lapte si miere. De altfel, secretul consta in felul in care reusim sa trecem impreuna prin momentele grele. Felul in care stim sa ne sustinem reciproc.
Nu doar momentele frumoase ne apropie si ne leaga, ci mai ales momentele grele. Momentele in care avem nevoie de sustinerea celuilalt, de un umar pe care sa plangem, de o mana intinsa, de o vorba potrivita. Avem nevoie sa stim ca, indiferent ce s-ar intampla, celalalt este acolo alaturi de noi si pentru noi. Intotdeauna! Acest sentiment mentine apropierea dintre cei doi.
Evident ca si reciproca este esentiala. Si noi trebuie sa-i oferim celuilalt aceeasi sustinere.
Aceasta sustinere este importanta si in momentele in care luam decizii care tin de profesie sau de viata personala, in momentele de cumpana sau de boala. Si, bineinteles, in momentele in care iti vine sa-ti strigi fericirea in gura mare. Si, bineinteles, pe langa sustinerea reciproca neconditionata si permanenta, avem nevoie de cuvinte frumoase, de imbratisari, de surprize, de intelegere, de dorinta, de planuri si visuri, de idealuri comune, de respect si admiratie, de responsabilitate si reciprocitate, de sinceritate si fidelitate.
Text: Psiholog Loredana Andrei