Colpita micotică − simptome, cauze, tratament
Termenul de colpită definește inflamația colului uterin. Etiologia colpitei include o paletă largă de germeni cu tropism pentru mucoasa cervicală, germeni ce pot coloniza și mucoasa vaginală.
Colpita micotică reprezintă o infecție comun întâlnită, factorul incriminat fiind diverse specii de fungi (candidoze).
Genera Gel intim cu galbenele si aloe vera este un produs care are rolul de a curăţa şi îngriji zona intimă, ţinând la distanţă bacteriile. Produsul are în componenţă extract natural de gălbenele şi aloe vera şi un pH de 4.5, special pentru zona intimă.
75-80% din femeile adulte prezintă cel puțin un episod de infecție cu fungi pe parcursul vieții
De asemenea, uneori, tulpinile de Candida pot să colonizeze mucoasa vaginală fără a genera vreun simptom supărător. De menționat că infecția fungică este, de obicei, asimptomatică în rândul partenerilor de sex masculin.
Tulpina fungică cel mai des întâlnită în cadrul colpitelor și vaginitelor micotice este Candida albicans, însă există și alte specii incriminate în apariția infecțiilor. Se pare că infecția și persistența infecției micotice sunt influențate de secreția de hormoni sexuali și de efectul acestora asupra microclimatului vaginal. Infecția se regăsește atât la femeile la vârsta fertilă, cât și în perioada prepubertară sau în postmenopauză.
Cum se transmite infecția micotică?
Transmiterea se poate realiza prin nerespectarea normelor de igienă și toaletă personală, mâini murdare și autoinoculare. De asemenea, este o infecție des întâlnită la persoanele cu imunitate scăzută. Contraceptivele orale, prezervativele, antibioticele sau tampoanele interne/externe par să reprezinte factori de risc care cresc incidența colpitei micotice. Spălăturile intravaginale și distrugerea pH-ului și microclimatului local sunt responsabile de apariția infecțiilor vaginale. De asemenea, folosirea lenjeriei sintetice, foarte strâmte, poate favoriza apariția infecției. Nu în ultimul rând, infecția micotică se poate transmite și pe cale sexuală.
Simptomatologia colpitei micotice
Simptomatologia este reprezentată de prurit vaginal intens, secreție vaginală cu consistentă modificată, grunjoasă, nemirositoare. Aceste simptome sunt, de obicei, însoțite de usturime la urinare și dureri la contactul sexual. În ciuda simptomatologiei sugestive, diagnosticul clinic ar trebui să fie confirmat de diagnosticul de laborator (cu antifungigramă) pentru a preveni apariția micozelor recidivante și rezistente la tratament. Rezistențele la tratament apar, de obicei, din cauza automedicației.
Gelul intim cu muşeţel de la Genera are acţiune emolientă şi hidratantă şi contribuie la menţinerea echilibrului florei vaginale, având pH 4,5.
Infecția fungică în sarcină
În sarcină, infecția fungică poate apărea cu o incidență mai mare decât la femeia negravidă, ca urmare a modificărilor metabolice și a microclimatului vaginal, fără însă a influența în mod negativ prognosticul sarcinii. Astfel, infecția fungică nu determină naștere prematură, întârziere de creștere intrauterină, ruptură prematură de membrane sau complicații neonatale. Totuși, mucoasa vaginală infectată poate deveni mai friabilă. Tratamentul infecției fungice este sistemic (tablete orale) și topic (ovule și unguente).