Complexul lui Oedip

Complexul lui Oedip este un termen folosit de Sigmund Freud in teoria sa despre stadiile de dezvoltare psihosexuala pentru a descrie sentimentele, dorinta si tendinta tandra a unui copil fata de mama sa si sentimentele de furie si gelozie fata de tatal sau. In esenta, Sigmund Freud descrie sentimentele unui baiat ce se simte la concurenta cu tatal sau pentru mama sa. El vede in tatal sau un rival la atentia si afectiunea mamei. In alti termeni, teoria psihanalitica descrie complexul oedipian ca o dorinta de implicare sexuala cu parintele de sex opus si, concomitent cu aceasta, rivalitatea fata de parintele de acelasi sex. Denumirea conceptului vine de la eroul theban Oedip descris de Sofocle, care isi ucide tatal pentru a se casatori cu mama sa. Complexul lui Oedip este intalnit la baieti. Complexul Electra este intalnit la fete si reprezinta competitia psihosexuala a fetei cu mama sa pentru posesia tatalui. Complexul Electra este denumit dupa o alta figura mitologica, o fiica patimasa care-si ucide mama.

Intelegerea complexului lui Oedip

Pentru a intelege conceptul lui Freud, trebuie sa stim ca identificarea copilului cu parintele de acelasi sex se realizeaza pe cale instinctuala, ceea ce face practic imposibila o interventie a parintelui chiar dandu-si seama de acest fapt. Complexul lui Oedip apare in faza falica a sexualitatii infantile, deci in jurul varstei de 3-5 ani, cand organele sale sexuale incep sa se dezvolte. Identificarea este o forma de relatie cu obiectul prin care subiectul – baiatul – introiecteaza calitatile obiectului. Astfel se formeaza Supraeul. Aceasta identificare ascunde, de fapt, ostilitatea fata de tatal sau. Dorinta baiatului de a fi in locul tatalui, alaturi de mama sa, ia forma unei rivalitati care conduce uneori la situatii dramatice.

Ceea ce impiedica dorinta de inlocuire a tatalui sa se afirme pregnant este complexul de castrare

si angoasa specifica lui. Complexul de castrare distruge practic complexul lui Oedip. In complexul de castrare, avem de-a face, de asemenea, cu instinct sau scheme de comportament innascute. Baiatul abandoneaza investirea obiectuala a mamei care va fi transformata cu o identificare primara cu tatal, aceasta fiind o forma normala a evolutiei deoarece formeaza virilitatea baiatului. Freud descrie aparitia complexului lui Oedip si in perioada de pubertate, cand adolescentul se elibereaza de autoritatea parentala. Identificarea copilului cu parintele de acelasi sex este punctul de referinta pentru instalarea complexului lui Oedip. Sigmund Freud abordeaza acest aspect prin prisma faptului ca baiatul isi solutioneaza astfel complexul derivat din frica de castrare sau de vatamare a zonei sale genitale. Solutiile esuate deriva in posibilitatea aparitiei nevrozei si a homosexualitatii.

Atitudinea ambivalenta in complexul lui Oedip

Complexul lui Oedip contine o atitudine ambivalenta a copilului fata de parintele de acelasi sex, in sensul ca pe de o parte il admira si il imita, iar pe celalalta parte il uraste si doreste sa il suprime. Aceasta dorinta de suprimare este inabusita si inlocuita de angoasa de castrare. Totodata, apar sentimentele inconstiente de vinovatie si nevoia de pedeapsa, care in viziunea lui Freud este dictata de Supraeu. Freud crede ca pe masura ce copilul devine constient de diferentele fizice dintre barbati si femei, el va presupune ca penisul de sex feminin a fost eliminat si ca tatal sau il va castra, de asemenea, ca urmare a dorintei fata de mama. In scopul de a rezolva conflictul, baiatul se identifica cu tatal sau, moment in care se formeaza super-egoul – un fel de autoritate morala interioara, o internalizare a figurii tatalui care se straduieste sa suprime impulsurile si sa aduca egoul la standarde idealiste.

Mecanismele de aparare a eului

Trebuie stiut faptul ca aceasta ostilitate fata de parintele de sex opus nu poate fi impiedicata deoarece este instinctuala, iar calitatea relatiei tata-fiu nu are nicio relevanta in aceasta situatie. Copilul are nevoie sa infrunte un rival, adica pe tatal sau, pentru ca instinctul ii dicteaza acest lucru. Chiar daca relatia tata-fiu este una dintre cele mai bune, instinctul este puternic si nu poate fi infrant. Dorinta poate fi refulata. Refularea si sublimarea sunt caile pe care le poate lua un instinct impiedicat sa se manifeste. Refularea sau reprimarea impiedica pulsiunile sa se manifeste iar sublimarea transforma pulsiunile inacceptabile in unele social acceptabile. Termenii au fost introdusi de Freud pentru a desemna mecanismele de aparare a Eului prin care se realizeaza integrarea in personalitatea umana cu o valoare sociala pozitiva a unor pulsiuni inconstiente detasate de obiect. Sublimarea este de fapt transformarea pulsiunilor erotice in prietenie, tandrete, sau canalizarea energiei sexuale spre activitati artistice, sociale, intelectuale etc, sau altfel spus permite canalizarea acestor energii sexuale derivate din insticte care ar fi putut ramane nesatisfacute spre activitati sociale. Prin aceste mecanisme de aparare, se transforma pulsiunile sexuale si agresive in comportamente acceptabile, astfel conflictele interioare si tensiunile fiind diminuate.

Text: Ionela-Janina Sabou

Psiholog cu libera practica in psihoterapie cognitiv-comportamentala