Cum gestionăm anxietatea în sarcină?
Auzim destul de frecvent de anxietate, frică, depresie, stări la care toți oamenii sunt predispuși, dar în special anumite categorii de persoane în care se regăsesc cei care se pregătesc să susțină un examen, cei care sunt pe punctul de a face un pas important în carieră sau cei care urmează să asiste la un eveniment deosebit de important în viața lor, cum este cel de a deveni părinte.
Fiecare zi din cele aproximativ 280 de zile de sarcină sunt o aventură, chiar din momentul în care femeia află că este gravidă, este încercată de sentimente mixte, de bucurie, de teamă, anxietate și extaz, mai ales dacă s-a confruntat în trecut cu dificultatea de a obține o sarcină, sarcini pierdute sau dacă sarcina apare prea devreme în relația de cuplu.
O persoană este predispusă anxietății atunci când trăiește sau respiră doar pentru ea, dar oare prin câte stări trece atunci când știe că există o a doua ființă înăuntrul ei care depinde doar de ea? Trece prin multe stări – aici regăsindu-se teama nemotivată, îngrijorarea, tensiunea, toate acestea reunindu-se sub forma anxietății.
Într-o oarecare măsură, anxietatea este justificată – sarcina e o călătorie de nouă luni, cu multe necunoscute, o experiență pe care fiecare o trăiește în felul ei, însă o experiență unică de care gravida se poate bucura, dacă ține cont de câteva sfaturi.
Care sunt mijloacele prin care reducem anxietatea în timpul sarcinii?
Respiră. Poate cel mai frecvent sfat dat de obstetricieni pacientelor aflate pe final de sarcină sau în travaliu. Respirația e un exercițiu ușor și la îndemâna oricui. Atunci când simți că experimentezi un episod de anxietate, respiră adânc, încercând să te focusezi pe modul în care respiri. Îți va scădea tensiunea arterială, frecvența cardiacă și te va ajuta să îți redobândești bunăstarea.
Dacă anterior sarcinii, te-ai confruntat cu atacuri de panică, anxietate, depresie sau orice altă afecțiune de natură psihologică sau psihiatrică, spune acest lucru medicului care îți urmărește sarcina. E posibil pe perioada sarcinii, aceste afecțiuni să se acutizeze și să fie necesară continuarea sedințelor de terapie, pentru a te ajuta să manageriezi mai bine noua ipostază, de viitoare mămică.
Vorbește cu medicul tău obstetrician despre ce anume te neliniștește. Dacă anxietatea ta este produsă de o anumită afecțiune pe care o ai tu sau fătul pe perioada sarcinii, vorbește cu medicul tău obstetrician despre ce anume te neliniștește – poate îți faci prea multe griji și discuția te poate ajuta să găsești raspuns la întrebări.
Înconjoară-te de persoane dragi. Cauta să ai în preajmă persoane cu care poți vorbi deschis despre neliniștile tale, care îți pot oferi sfaturi pentru bunăstarea ta, care te încarcă de energie pozitivă și încearcă să eviți persoanele care te descarcă de energie și îți augumenteză starea de neliniște.
Trăiește experiența sarcinii tale, nu pe a altor femei. Persoanele empatice tind să înmagazineze din trăirile celorlalți. Femeile, inclusiv gravidele se informează mult atât din mediul online, dar și din discuțiile cu alte persoane care au trăit experiența de a fi gravidă. “Ai burta prea mică pentru luna în care ești”, “Nu ai luat destul în greutate, bebele nu o să crească”, “Bebele tău mișcă prea mult” sau “Mișcă prea lent” sunt doar câteva din lucrurile pe care le aud frecvent de la paciente, însă fiecare sarcină e unică, așa cum fiecare persoană e unică. Efectuează periodic controalele la medical obstetrician și asigură-te că totul este în regulă, astfel încât să te poți bucura de sarcina ta.
Apelează doar la ajutor specializat. Atunci când îți împărtășești experiența cu alte persoane aflate în aceeași situație ca tine, te poate ajuta să o înțelegi mai bine. Te poți înscrie la cursuri special concepute pentru gravide, conduse de moașe, doule sau psihologici cu experiență care te pot ghida pe tine și pe partener.
Fă activităţi relaxante. Dacă ai un job solicitant, încearcă să reduci nivelul de stres. Din ce în ce mai mulți oameni sunt “pe fugă”, încercând să reușească să progreseze în carieră cât mai repede, sacrificând momentele de liniște. Poți începe prin a-ți aloca timp unor momente de relaxare – poți începe prin a practica sport (Yoga, Pilates, Zumba, jogging), a face masaj de gravidă, a te înscrie la un curs de pictură, sculptură, orice activitate care te deconectează de rutină.
Studiile spun că o dietă echilibrată poate reduce nivelul de anxietate. Consumul de fructe și legume proaspete, cereale integrale, pește etc. poate fi un obicei sănătos, care îți oferă nutrienții necesari ție și bebeluşului, mai ales dacă îți poate ajuta și starea de bine mentală.
Informează-te. Caută informaţii de pe site-uri specializate, nu de pe forum-uri. Un om informat este mai puternic și capabil să treacă prin filtrul său, informațiile.
Chiar dacă anterior sarcinii nu te-ai confruntat cu afecțiunile descries mai sus, ele pot debuta pe perioada sarcinii, de aceea nu ezita să apelezi la ajutorul unui psiholog, care te poate ghida în a înțelege mai bine stare ape care o experimentezi.
Sunt aici să te ajut, dar lucrăm în echipă!
Farmaciile Catena sprijină mămicile, dar şi femeile care se pregătesc să rămână însărcinate, prin oferirea cardului Mama şi Copilul. Pe baza cardului, posesoarele pot beneficia de reduceri de până la 22%.