Cum ne petrecem zilele de week-end cât timp #stamincasa?
În zilele de pandemie, orele trec greu, zilele par trase la indigo, iar de multe ori, simțim că nu mai avem nimic interesant de făcut. Pentru cei care muncesc de acasă, totuși mai schimbă o vorbă cu vreun coleg, se mai lovesc de vreo problemă care să îi țină ocupați, se lasă prinși de treburi (dacă sunt copii mici prin zonă crește considerabil dificultatea de concentrare), dar pentru cei care din păcate au rămas fără serviciu, sau au intrat în șomaj tehnic, grijile, plictiseala, lipsa de activitate profesională pot crește stările negative. Așa că, inevitabil, apar diverse întrebări:
Cum facem ca zilele să treacă mai ușor?
Deși zilele par identice, iar moralul scade de la oră la oră, putem apela la câteva trucuri pentru a ne ajuta să ne concentrăm asupra activităților pe care le putem face în casă, decât să ne lăsăm pradă disperării:
- Încercați să vă stabiliți un program relativ fix: pentru masă, pentru muncă, pentru citit, pentru vorbit cu familia la telefon, astfel încât să știți ce urmează să faceți și să vă faceți un plan de „acțiune”
- Stabiliți obiective care să vă ajute să vă antrenați mintea. Propuneți-vă să citiți zilnic un anumit număr de pagini dintr-o anumită carte, urmați un program de meditație, rugați-vă sau ascultați muzică liniștitoare.
- Încercați să faceți zilnic măcar câteva exerciții de stretching sau chiar un antrenament complet pentru a vă antrena cât de cât musculatura. Nu trebuie să faceți ceva extrem de complicat dacă credeți că v-ar face mai mult rău decât bine, dar sunt online multe antrenamente care vă pot ajuta.
- Vorbiți zilnic la telefon cu cineva cu care nu ați mai vorbit de mult timp. Cea mai buna prietenă din liceu? Un fost coleg de muncă? Acum aveți toate motivele să îi sunați.
Cum diferențiem zilele de weekend față de celelalte?
Zilele de weekend au dreptul să fie diferite, exact cum ar fi înainte de pandemie. Stați până mai târziu la un film, organizați o cină mai specială, îmbrăcați-vă mai special, faceți o conferință video cu mai mulți prieteni.
Nu vă lăsați cuprinși de rutina într-un fel negativ, ci încercați să vă bucurați de ceea ce aveți, chiar dacă pare puțin, alții au și mai puțin. Încercați de asemenea să faceți cumva ca fiecare zi și aibă ceva special, oricât de mic ar părea. Putem pica cu ușurință într-o stare tristă, depresivă, dar zilele de weekend și zilele speciale (ca de exemplu, aniversările) au capacitatea de a ne scoate din rutină, dacă le acordăm importanța specifică, măcar simbolic.
Ce obiective ne putem seta astfel încât să nu ne pierdem optimismul?
Mai important decât orice, e să vă păstrați sănătatea mentală și să nu picați în capcana pe care mulți oameni în mediul online o creează: iluzia vieții perfecte, a stării zen permanente, o stare falsă, de dragul aparențelor și a like-urilor. E fundamental să ne setăm obiective realiste și realizabile.
- Acceptă toate sentimentele. De multe ori, reprimăm sentimentele neplăcute, le îngropăm adânc și refuzăm să le luăm ca atare, iar această abordare este fundamental greșită. O partidă de plâns zdravănă, o farfurie spartă din cauza nervilor nu sunt capăt de țară, ci sunt metode prin care eliberăm tensiunea psihică acumulată. Discutați despre stările mai puțin plăcute, lăsați-le să iasă pentru că dacă se adună și răbufnesc toate odată, impactul poate fi mult mai greu de gestionat.
- O zi bună, una rea. E minunat să poți avea zile frumos organizate, în care să pară totul în echilibru perfect, dar poți avea și zile în care zaci în pijama toată ziua, ronțăind diverse pe canapea. În loc să te lași copleșit de vină, mai bine lași zilele să treacă și te concentrezi să faci ce îți este mai bine în fiecare zi.
- Nu te compara cu alții! Unii fac sport, citesc sau învață și par să transforme zilele astea în ceva productiv? Poate e o aparență, poate renunță la altele pentru a face astfel de activități, poate suferă de singurătate și caută cu disperare să își ocupe fiecare secundă. Dacă te inspiră și te conving și pe tine, atunci îi poți lua ca exemplu. Dacă în schimb, te încarcă negativ, mai bine ignori.
Farmaciştii Catena recomandă produsul Benesio Tonico Forte, recomandat pentru surmenaj fizic şi intelectual, convalescenţă, stări de slăbiciune, Mai multe detalii despre produs găsiţi AICI.