Cum sa faci o relatie la distanta sa functioneze?
Contrar unei opinii mai vechi precum ca relatiile la distanta sunt sortite sa esueze, sau ca nu vor functiona niciodata, au existat destul de multe exemple bazate pe o legatura sau sentimente speciale, parteneri constienti de faptul ca o astfel de relatie trebuie intretinuta altfel decat alte relatii, contribuind impreuna la descoperirea acelor reguli sau acelor norme care sa mentina relatia in picioare si pentru cat mai mult timp. O astfel de determinare, ignora cu buna stiinta chiar sfaturile familiei sau a celor mai buni prieteni, partenerii implicati asumandu-si din start faptul ca nu va fi usor, avand constiinta unui lucru evident – distanta face multe lucruri inaccesibile.
Pe masura ce relatia se dezvolta, lucrurile s-ar putea complica iar partenerii pot suferi de tristete si singuratate. Lipsa atingerilor, a manca impreuna la aceeasi masa, a se plimba impreuna, aceste mici dorinte ar putea insemna din ce in ce mai mult intr-o relatie la distanta, ar putea duce la amplificarea lor pe fondul imposibilitatii de a fi satisfacute si de aici la consecinte in plan emotional facand loc tristetii si depresiei.
Oamenii care au reusit sa pastreze relatia la distanta vie si puternica au mizat pe cateva lucruri importante si anume:
-
Evitarea supraincarcarii emotionale
Chiar daca dorinta de a comunica este mult mai acerba in situatia de distanta si exista acel efect de a compensa dorul si lipsurile prin a comunica cat mai mult, partenerii devin constienti ca acest lucru poate sa inrautateasca conditia. Mai putin este mai mult, in aceasta situatie, deoarece nu va epuizati resursele ci le veti rezerva pentru momente potrivite si locuri potrivite. Cumpatarea trebuie educata.
-
Daca vrei sa traiesti impreuna, mai intai trebuie sa inveti sa traiesti separat
Este o credinta, o miza, o incercare, un test, pentru cei care se implica in astfel de relatie. Credinta ca o astfel de experienta va intari caracterele si ca perioada de separare este o calatorie pentru invatare, va ajuta ambii parteneri sa inteleaga ca vor fi legati impreuna mai puternic.
-
Stabilirea de comun acord a unor reguli de baza pentru gestionarea asteptarilor.
Este poate cel mai important aspect de clarificat: Ce asteptati unul de la celalalt in timpul acestei relatii la distanta? Este necesara o discutie deschisa, ampla, cu acceptarea compromisului rezultat direct din conditia de distanta, in urma careia sa stabiliti niste reguli de baza pentru ca niciunul dintre voi sa nu faca lucruri care sa-l ia pe celalalt prin surprindere. Totodata se vor clarifica si limitele personale si vor fi cunoscute pentru celalalt, cat si pana unde acceptati si ce acceptati…. Este mai bine sa fii deschis de la inceput pentru a se face cunoscute aceste lucruri, decat sa apara comunicarea pe aceasta tema ca si consecinta a unor asteptari inselate cu sau fara buna stiinta a celuilalt.
Daca pana acum a intarzia cu prietenii la club nu reprezenta niciun motiv de neliniste, angajamentul fata de cineva chiar la distanta te face responsabil fata de relatie. Pentru ca celalalt sa nu isi faca griji sau sa nu interpreteze, sa suspecteze in fel si chip lucrurile, sau sa se simta neputincios, este necesar a fi informat in mod corect si constant cu tot ce intevine in schimbarea programului, a comportamentului sau a intentiilor tale. Recunoasterea pericolelor inainte de a intra in situatie, este semn al responsabilitatii fata de relatie.
-
Creativitate si spontaneitate in conturarea planurilor
Puteti face multe actiuni impreuna chiar daca traiti separat. Jocuri online, vizionare simultana a filmelor, convorbiri pe Skype, apeluri video, va vor ajuta sa conturati in timp un repertoriu comun de subiecte sau chiar experiente. Planificati-va vizite. Planificarea ajuta ca asteptarea, dorinta si abstinenta sa para mai usoare. Faceti o cronologie a evenimentelor parcurse impreuna si a celor marcate separat, conturandu-va obiective comune, conectandu-va in permanenta la planuri comune, la o directie comuna spre un viitor in care va includeti unul pe celalalt.
Citeste si Avantajele relatiei la distanta
Text: Ionela-Janina Sabou, psiholog