Cum să îți păstrezi o stare emoțională echilibrată în timpul sarcinii?
Sănătatea emoțională este o stare de bine și este foarte important ca mama să fie bine atât din punct de vedere fizic, cât și psihic, să fie mulțumită și capabilă să facă față stresului, să întrețină relații și să se bucure de viață.
Pe parcursul sarcinii este de dorit ca viitoarea mamă să fie activă, acest lucru îi oferă un sentiment de siguranță și un scop în viață, sentimente esenţiale pentru sănătatea emoțională a acesteia. Viitoarele mămici trebuie să ştie că bebelușul este expus la toate trăirile lor: bucurie, tristețe, agitație, fericire, pe lângă acestea putem include sunete de mediu, aerul pe care-l respiră, mâncarea pe care o mănâncă.
Când mama este fericită și calmă, îi permite copilului să se dezvolte într-un mediu fericit și calm. Emoțiile negative precum stresul şi anxietatea pot crește anumiți hormoni din corpul mamei, care pot afecta corpul și creierul în curs de dezvoltare al fătului. De cele mai multe ori viitoarele mămici au un sentiment de împlinire atunci când bebelușul se mișcă în burtică, însă aceste emoții fericite ale maternității sunt alterate uneori cu sentimente de frică, îngrijorare, vinovăție și frustrare. Schimbările care apar pe parcursul sarcini, atât hormonale cât și fizice, pot reprezenta un factor stresant pentru mamă. Testele prenatale pot reprezenta o grijă în plus atâta timp cât gravida a avut o experiență neplăcută în antecedente (avort, făt malformat, sarcină oprită în evoluție.)
Când trebuie să te adresezi unui specialist?
Anumiți factori expun gravidele la un risc mai mare de a dezvolta anxietate sau depresie în timpul sarcinii, dintre aceștia amintim:
- nu am sprijin suficient din partea familiei
- probleme anterioare pentru care au apelat la un medic psihiatru
- trec printr-o perioada grea cu partenerul de cuplu
- probleme cu drogurile și alcoolul
- abuzuri trecute sau actuale, de orice fel.
Pe parcursul sarcinii atât mintea cât și corpul sunt supuse unui flux continuu de schimbări, acest lucru realizându-se în urma producerii de cantități mari de hormoni. Gravidele devin preocupate de modul rapid în care corpul se schimbă, de modul de gestionare al simptomelor, de cât de diferită devine viața, de îngrijorarea că sarcina merge bine, statusul economic și de a tine pasul cu viața zi de zi.
Primul trimestru de sarcină este caracterizat de o oboseală extremă, la care se poate asocia sau nu disgravidia. În al doilea trimestru de sarcină gravidei începe să i se vadă burtica si cel mic începe să miște, spre bucuria mamei. Trimestru al treilea se caracterizează printr-o iritabilitate marcantă a gravidei asociată și cu modul de naștere.
Atunci când exista gravide care afirmă în timpul sarcinii anxietate, insomnie, nu găsesc nicio plăcere în viața de zi ci zi, ci tristețe, prezența sentimentului de vinovăție, scăderea stimei de sine, scăderea poftei de mâncare sau nu se pot concentra, este important să se adreseze unui specialist, deoarece fără tratament, astfel de probleme pot împiedica dezvoltarea unei sarcini sănătoase.