Cum să NU îţi speli rufele în public
Vezi roșu în fața ochilor, tensiunea crește la niveluri astronomice, cuvintele ies fără niciun fel de cenzură, iar apoi, îți dai seama că ai făcut un gest cât se poate de nociv, de toxic: ai vorbit când erai furios și ai stricat atât imaginea ta, cât și imaginea celor din jur.
Cum ajungi să critici în public?
Stresul, frustrarea, lipsa comunicării, toate duc încet, dar sigur, către același rezultat: răbufnire, reproșuri și spectacol gratuit oferit curioșilor. Rezultatul este dezastruos: vorba se împrăștie, iar imaginea ta și a celui vizat n-o să mai fie niciodată restaurată.
De asemenea, sunt unii oameni care reușesc să te provoace în așa măsură încât ajungi să spui ceea ce în mod normal nu ai spune, ce nu ai face pentru nimic în lume. Poți să fii sigur că genul acesta de oameni abia așteaptă să aibă material proaspăt pentru bârfă, iar interesul lor nu este să te descarci tu, ci să aibă ce să spună despre tine.
Putem vorbi și de felul în care suntem educați încă de mici, pentru că acela este modelul comportamental pe care îl preluăm. Câți dintre noi nu au fost martorii bârfei între vecine? Între părinți sau chiar între străini? Din păcate, avem o cultură deficitară în ceea ce privește respectul autentic față de ceilalți, și suntem experți în a ne preface că respectăm pe cineva, când, în realitate, suntem superficiali și ținem mai mult la aparențe decât la calitatea caracterului uman.
Ce faci când deja ai scos pe gură ce nu trebuia?
Răul este deja făcut în momentul în care ți-ai spălat rufele în public, dar poți repara puțin din răul făcut dacă explici că ceea ce ai făcut este cât se poate de greșit, că regreți și că nu reprezintă adevărul absolut despre persoana vizată. Este fundamental să îți promiți atât ție cât și celorlalți să nu mai faci așa ceva, sub niciun pretext.
De asemenea, uneori, în loc să ne cerem scuze, alegem să acuzăm și mai tare omul în cauză pentru a ne proteja cumva ego-ul, iar acele cuvinte sunt cele mai greu de șters. Uneori, cel mai bine e să păstrăm tăcerea decât să continuăm explicațiile noastre justificative.
Trucuri de pentru a nu ajunge în situația de a bârfi
Dacă ești o persoană vulcanică, căreia îi sare destul de ușor și de des țandăra, atunci trebuie să iei câteva măsuri pentru a te tempera:
- Spune omului daca te deranjează atunci, pe loc și așa scad considerabil șansele să simți pornirea de a povesti altora ce ți se întâmplă. Totuși ține cont de faptul că orice informație se poate transmite non-violent, politicos, cu simț de răspundere pentru sentimentele celui pe care îl vizezi.
- Alege-ți cu mare atenție confidentul. Unii oameni știu să asculte și să te sfătuiască echilibrat în timp ce păstrează și discreția, în timp ce alții te provoacă mai mult și te fac să vorbești fără să treci prin filtrul rațional ce urmează să scoți pe gură.
- Povestește despre cum te-a făcut să te simți, nu despre cât de multe defecte are omul în cauză. Este normal și sănătos să discutăm despre felul în care ne simțim, diferența fiind făcută de faptul că putem vorbi deschis despre sentimentele noastre, dar nu este corect să discutăm despre cum credem noi că este un om în baza comportamentului său.